Arhiva etichetelor: marketing

Imorală ipocrizie la modă. Lewis Hamilton, falsă virtute din viteza pe ape a bărcii personale, din postura de frunte în F1, responsabilă pentru emisia a 256.551 tone de CO2 pe an: despre ”oceanele și pădurile distruse, oamenii făcând mai mult pentru planetă”

Din gama ”faceți cum zic eu, dar nu cum procedez eu”, se constată că tot mai multe așa zise ”stele”, ”vedete” și ”legende” ale lumii noastre au adoptat pateticul reflex al autorităților prin a le completa în lecturarea publicului pe liniile tematicilor ingineriilor sociale croite și vizate a fi implementate de diriguitori, tonul ”narațiunii oficiale” emanând prin patronanta și sanctimonioasa notă de prețiozitate a mesajului senzația că masele ar fi suspecte de serviciu și vinovate până la proba contrarie pentru tot ceea ce aleg decidenții să întreprindă, când de fapt realitatea e fix pe dos. Căci oamenii sunt scoși țapi ispășitori, captivi sentimentului culpabilității, în vreme ce cei ”de la butoane” sunt de departe capul răutăților. Un alt exemplu despre falsa virtute la modă în mileniul III, oferit de o figură emblematică a Formulei 1, Lewis Hamilton, care, din viteza pe ape a bărcii sale personale, și ca imagine de succes a unei industrii responsabile pentru emisia a 256.551 tone de CO2 pe an, s-a etalat în scris pe o populară rețea de socializare prin a pomeni despre ”oceanele și pădurile distruse...”, ”... oamenii făcând mai mult pentru planetă”. N-ar fi oare mai etic și principial să facă tocmai pilotul de curse mai mult întru evitarea distrugerilor de exemplu prin stingerea motoarelor bolizilor săi pe ape și pe uscat? Sau să-și vadă de înclinațiile sale costisitoare pe pielea mediului fără a face pe mătușa în agonie de grija lumii. 
Publicat în Auto-Moto | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Birlică (ACS Poli) apelează Sporttim și dă măsura ignoranței unor decidenți din sportul intern. Vedeți-vă de fotbalul vostru patetic și nu de ecourile din presă

N-am s-o lungesc, altă acuză care mi se tot aduce deși paragrafele articolelor din presa consistentă și de calitate din societățile consolidate sunt mai numeroase prin comparație, și-am să scriu încet pentru cei care ne lansează săgeți injurioase și care nu pot citi repede, sugerându-le din capul locului pseudo-”oamenilor de fotbal” care au pare-se foarte nevricos treaba presei să-și vadă de nenumăratele lucruri de pus la punct în ”jocul rege” carpatin cu tare multe aere și impresii dar altfel suficient de dezumflat.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica Timişoara, premiere în România: ghete personalizate cu emblema polistă, meciuri acasă de liga a V-a în nocturnă!

Fanii fruntaşei într-una din seriile ligii a cincea timişene, ASU Politehnica Timişoara, au reliefat astăzi, la prima lor întîlnire cu presa de la îmbrăţişarea grupării nou-promovate în "Judeţ", nu doar că au întors spatele metehnelor arhicunoscute din fotbalul carpatin, adus în stare de calamitate la FC Timişoara pe seama unei toxice combinaţii a incompetenţei şi iresponsabilităţii conducătorilor deopotrivă privaţi şi din domeniul public, ci că pot conferi un spirit inovativ, aparte şi puternic definit noii lor echipe. (foto: Sebastian Tătaru)
Publicat în Fotbal, Judeţ, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Se prefigurează un proiect Poli – Joma cu „un alt sponsor important”

Lansarea tricourilor aniversare cu ocazia optimii de finală a Cupei României, contra Stelei, a avut efectul scontat, cu atât mai favorabil cu cât violeţii echipaţi joia trecută în alb-negru s-au calificat en fanfare în dauna „galbenilor”, deţinători ai trofeului eliminaţi …

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La Bursă, Poli doar fără datorii dar încasările suferă… La fel şi marketingul, asta şi din cauza apelor tulburi cu palmaresul…

Preşedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian, a dat drept exemplu şi publicarea pe pagina oficială a clubului, www.politimisoara.com, a unui bilanţ legat de încasări provenind din transferuri, publicitate şi vînzări de bilete pe fiecare din ultimii 3 ani, într-o iniţiativă …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu