Arhiva etichetelor: Nagy Roland

Amintiri despre viitor

M-am bucurat pentru victoria echipei naţionale a României din Armenia, mai ales pentru antrenorul Christoph Daum care a demonstrat, dacă mai era cazul, că este un antrenor bun cu un fler deosebit. A avut curaj ca într-un joc oficial de care ne-am temut să-l titularizeze pe tânărul Răzvan Marin şi să-l introducă pe parcurs pe Dorin Rotariu. Cei doi nu i-au înşelat aşteptările, aşa că cei care l-au denigrat pe Daum mai trebuie să aştepte.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Amintiri despre viitor

Nagy Roland, eliminat cu ”garda a II-a” a lui UTA BD pe CFR: ”Nu s-au ridicat la pretențiile de a arăta că pot să joace la echipa 1”

Între o deplasare pierdută sâmbătă la Sfântu Gheorghe cu 4-1 de la 0-1 în minutul 47 și primirea sâmbătă după-amiază la Arad a liderului Juventus București, UTA Bătrâna Doamnă și-a testat marți pe CFR ”garda a doua”, cum a numit-o antrenorul principal Nagy Roland, admițând la final, după eliminarea din turul al IV-lea al Cupei României cu 2-1 în fața divizionarei C Mama Mia, că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nagy Roland, eliminat cu ”garda a II-a” a lui UTA BD pe CFR: ”Nu s-au ridicat la pretențiile de a arăta că pot să joace la echipa 1”

Lume multă, fotbal puțin: UTA Bătrâna Doamnă – Gaz Metan 1-1

Interes mare pentru partida UTA Bătrâna Doamnă - Gaz Metan Mediaș, confruntarea dintre primele două clasate în competiția play-off. Tribunele stadionului Motorul, sau cum s-o mai fi numind, au fost înțesate de spectatori. Mulți dintre ei au rămas afară, chiar dacă partida a fost televizată.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Lume multă, fotbal puțin: UTA Bătrâna Doamnă – Gaz Metan 1-1

B2: oaspeții, victorii la 0. Inclusiv UTA Bătrâna Doamnă

Chindia Târgoviște s-a menținut în fruntea ierarhiei din Liga 2 – II chiar și fără a juca în această rundă a XXII-a, grație unui 3-0 la ”masa verde” într-un joc programat în deplasare la Oradea, unde FC Bihor s-a retras din întrecere încă din pauza de iarnă, însă ex-prim-divizionara Gaz Metan și nou-promovata UTA Bătrâna Doamnă rămân de-aproape în plasa celor de lângă Turnul Chindiei grație unor succese cu 1-0 în deplasare.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru B2: oaspeții, victorii la 0. Inclusiv UTA Bătrâna Doamnă

Ingrediente de tot felul: UTA Bătrâna Doamnă – FC Brașov 3-2

UTA Bătrâna Doamnă a primit două goluri după pauză în jocul de debut în returul seriei vestice a ligii secunde, dar a încheiat victorioasă grație desprinderii inițiale la 3-0 în dauna brașovenilor.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ingrediente de tot felul: UTA Bătrâna Doamnă – FC Brașov 3-2

Spre binele tuturor: UTA Bătrâna Doamnă – Şoimii Pâncota 2-0 (1-0)

Liderul UTA Bătrâna Doamnă s-a desprins în fruntea seriei vestice a ligii secunde graţie unei noi victorii, de astă dată cu Şoimii Pâncota, 2-0 (1-0), sâmbătă de la ora 11.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Spre binele tuturor: UTA Bătrâna Doamnă – Şoimii Pâncota 2-0 (1-0)

Impresie bună. Pe când și puncte pe teren propriu? UTA Bătrâna Doamnă – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1 (1-0)

Deşi în avantaj pentru aproape 50 de minute, după ce deschidea scorul puţin după mijlocul primei reprize, UTA Bătrâna Doamnă n-a izbutit nici în etapa a V-a prima victorie în Arad în liga a doua, fiind egalată cu un sfert de oră înainte de final: 1-1 (1-0) cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Impresie bună. Pe când și puncte pe teren propriu? UTA Bătrâna Doamnă – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1 (1-0)

„Am întâlnit o echipă tânără şi exuberantă, care ne-a creat mari probleme”. UTA Bătrâna Doamnă – Pandurii 2-4 (1-1; 0-1). Doar la penalty-uri

Abia la lovituri de departajare s-a înclinat astăzi nou-promovata UTA Bătrâna Doamnă în faţa ocupantei locului 4 în Liga 1, Pandurii Târgu Jiu, o sfert-finalistă a ediţiei precedente a Cupei României, care a pătruns în optimi pe malurile Mureşului după ce la finele a 120 de minute se regăsea încă la egalitate cu gruparea de eşalon inferior.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru „Am întâlnit o echipă tânără şi exuberantă, care ne-a creat mari probleme”. UTA Bătrâna Doamnă – Pandurii 2-4 (1-1; 0-1). Doar la penalty-uri

Nagy: ”A fost suficient un moment de ezitare al defensivei”. Niculescu, tot după 2-2: ”Știam că UTA e o echipă bună, chiar dacă e nou-promovată”

Iată și spusele celor 2 antrenori principali după remiza ACS UTA Bătrâna Doamnă – CS Mioveni 2-2 (1-1), înregistrată sâmbătă de la ora 11 pe ”Motorul”, în Arad, în cadrul etapei a III-a a seriei vestice în eșalonul secund, în urma căreia ambele protagoniste au câte 4 puncte din 9 posibile.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nagy: ”A fost suficient un moment de ezitare al defensivei”. Niculescu, tot după 2-2: ”Știam că UTA e o echipă bună, chiar dacă e nou-promovată”

Marcatori de pe 3 continente: UTA Bătrâna Doamnă – CS Mioveni 2-2 (1-1)

Nou-promovata UTA Bătrâna Doamnă a fost sâmbătă la nici 10 minute de primul succes la Arad în B2 și totodată de a treia victorie la rând în doar 8 zile, după ce a reușit în premieră în campionatul seriei vestice să înscrie de două ori într-un meci, pe începuturi de repriză, însă a doua clasată în faza play-off din ediția trecută, CS Mioveni, a izbutit printr-un jucător trecut cândva pe malurile Mureșului și în inferioritate numerică să egaleze la doi.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Marcatori de pe 3 continente: UTA Bătrâna Doamnă – CS Mioveni 2-2 (1-1)

Paradoxul ”Bătrânei Doamne” – tinerețea. UTA Bătrâna Doamnă – Gaz Metan Mediaș 1-2

Nou-promovații arădeni au debutat în B2 cu un eșec pe propriul teren: UTA „Bătrâna Doamnă” – Gaz Metan Mediaș 1–2 (0–1), într-un duel derulat sâmbătă de la 11 în etapa I.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Paradoxul ”Bătrânei Doamne” – tinerețea. UTA Bătrâna Doamnă – Gaz Metan Mediaș 1-2

Săptămâna patimilor: UTA-Bătrâna Doamnă – Millenium Giarmata 1-1 (0-1). La tot al șaselea joc, taxată de timișene…

Liderul UTA Bătrâna Doamnă și-a scurtcircuitat vineri seară o serie de 5 victorii consecutive, survenită tot după un draw acasă, la ultima apariție din 2014 în propriul fief, 2-2 pe-atunci cu CS Nuova Mamma Mia. Iar arădenii trebuiau să aibă de grijă, căci și acea remiză din 15 noiembrie apărea tot după o succesiune de 5 triumfuri, începută în urma înfrângerii alb-roșiilor în tur la... Giarmata.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Fair-play general: UTA Bătrâna Doamnă – Vulturii Lugoj 3-0 (1-0)

ACS UTA Bătrâna Doamnă nu şi-a cruţat în această după-amiază vecina de clasament pe care o devansa cu un punct înaintea etapei a opta din Seria a IV-a a ligii a treia, reuşind al doilea succes consecutiv cu 3-0 pe teren propriu, după cel înregistrat săptămâna trecută în dauna Minerului Mehedinţi.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu