Arhiva etichetelor: Nord – Sud

Mihai Bolcu (CSS Bega):”Neacordarea unui spor e o anomalie”

Timişoara a găzduit All Star Game, spectacolul la vîrful piramidei baschetului nostru ne-a luat faţa şi a generat o dată în plus o bună propagandă sportului la panouri dar întrebarea e, în condiţiile în care "Nordul" a fost reprezentat de pe Bega de un nord-american, bosniac şi român veteran, precum şi de un antrenor de peste graniţă, ce "mişcă" totuşi la bazele acestei piramide. L-am întrebat pe profesorul Mihai Bolcu, fost antrenor al prim-divizionarei ELBA şi şef de catedră în secţia de baschet a CSS Bega Timişoara, "plămînul" acestui sport în oraş, şi am aflat că în pepinieră sunt circa 120-130 de băieţi...
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Starurile Nordului, în sala profesorului de volei Sorin Grădinaru

Excelenta iniţiativă a lumii baschetului de a interacţiona în dimineaţa jocului All Star Game cu copiii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă "Paul Popescu Neveanu", şi despre care am pomenit deja într-un fotoreportaj anterior, i-a adus pe campionul Dykes şi starurile "Nordului" în sala de sport unde profesorul de educaţie fizică Sorin Valentin Grădinaru îi îndrumă pe cei peste 200 elevi ai instituţiei de învăţămînt: "Şi eu sunt tot profesor de volei dar n-am ajuns încă să-l cunosc pe profesorul Sorin Grădinaru. N-am ajuns încă la nici un meci..."
Publicat în Baschet, Exclusiv, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ex şi viitori adversari ai Timişoarei: „Naşul” Costescu, Troupe

"Voie bună şi dans" a fost una dintre caracterizările oferite show-ului All Star Game de unul dintre efervescenţii săi exponenţi, numărul 22 de poziţii 2 şi 3 la campioana "U"-Mobitelco, Kyndall Dykes, un tînăr de 24 de ani din New Orleans, Louisiana. Cam pe aceleaşi coordonate, ale voiciunii şi promovării baschetului ca spectacol sportiv, s-au destăinuit şi alţi protagonişti ai All Star Game, la amiaza primei zile de primăvară şi a jocului, între deplasări la Centrul pentru Educaţie Incluzivă "Paul Popescu Neveanu" şi Liceul Teoretic Iris...
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Starurile „Nordului” în şcoala timişoreană…

Unii dintre cei mai buni baschetbalişti din ţară, grupaţi în echipa "Nord", în frunte cu antrenorii selecţionatei, Predrag Badnjarevic şi Marcel Ţenter, au descins în dimineaţa jocului All Star Game în rîndul copiilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu”, din zona Pieţei Traian. A fost sărbătoare în sufletele micuţilor, iar după cum le-a spus la final Virgil Stănescu, unul dintre numele grele ale baschetului românesc, "ne-a plăcut şi ne-a prins bine şi nouă, vom mai veni!" Iată clişeele surprinse în sala de sport a şcolii, cu baschetbalişti, antrenori şi federali deopotrivă, în frunte cu Carmen Tocală şi Dan Berceanu, precum şi cu dascălii şi copiii...
Publicat în Baschet, Sport de masă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Archie, Jovanovic şi Popescu, violeţi în All Star Game

Dominique Archie, double-double pentru BC Timişoara, 19 puncte şi 12 recuperări, cu reuşite în momente decisive, pentru înfrîngerea după luni bune a liderului CSM Oradea Trei baschetbalişti de la BC Timişoara şi antrenorul alb-violeţilor vor participa marţea viitoare la "recitalul" All Star Game, în componenţa formaţiei "Nord", conform voturilor exprimate de F.R. Baschet, mass-media şi public. Astfel, Zlatko Jovanovic, ales pentru postul 1, Dominique Archie (3) şi Bogdan Popescu (4), precum şi Predrag Badnjarevic, au primit sufragiile votanţilor, în vreme ce Dragoş Andrei, pentru postul 2, şi Robert Sarovic, pentru 5, vor fi şi ei simpli spectatori.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu