Arhiva etichetelor: Poli – Csikszereda 1-2

Politehnica ”politic corectă”. Iubitori sănătoși ai jocului ”interziși” la porți prin segregare discriminatorie fără justificare, patrupezi spre adopție defilați în lesă pe gazon

Țara arde, babele se piaptănă. În vreme ce știința și medicina sunt crunt călcate în picioare în mascarada ”Guvid-1984” - o infinită farsă de proporții mondiale, iar dreptul constituțional la fel de mult - ignorat cu desăvârșire prin interzicerea fără baze sau justificare a dreptului legitim al iubitorilor sportului de a asista pe viu din tribune la evenimente ale lumii arenelor, așadar aspecte de o mare gravitate, Politehnica Timișoara face din păcate jocul ”sistemului”, închinându-se obedient precum i se dictează, cu interdicția aplicată spectatorilor nevaxxinați ori fără așa-zise ”teste” așa-zis ”pozitive” în ultima jumătate de an ori ”negative” în ultimele zile de a intra pe ”Dan Păltinișanu”, dar și plusând cu un autism ridicol prin a copia inițiative ale unor cluburi bucureștene în sensul ”defilării” pe gazon a unor patrupezi, tentativă de sensibilizare a opiniei publice în ideea adopției de câini. Corectitudine politică dusă la absurd, în condițiile în care cel mai bun prieten al omului își găsește locul pe teren înaintea unui meci oficial de fotbal dar iubitorii sănătoși ai jocului n-au dreptul altfel cât se poate de legitim de a pătrunde în tribună, discriminare fără nici cea mai mică justificare și împotriva oricăror norme de drept constituțional sau științifico-medicale.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu