Arhiva etichetelor: Poli – CSM Focșani 33-28

Poli înscrie din nou peste 30 de goluri și face primul pas spre menținerea locului 7

SCM Politehnica și CSM Focșani 2007, ultimele două clasate din grupa I valorică după sezonul regular tur-retur al Ligii Zimbrilor, n-au reușit să răstoarne ierarhiile în faza pe serii patrulater din play-off, reîntâlnindu-se implicit în disputele finale în sistemul ”două din trei” pentru locul 7 în clasamentul ediției 2018-2019, de păstrat în cazul alb-violeților, pe această treaptă în urma celor 26 de runde. Iar primul pas în acest sens l-au făcut cu bine, 33-28 (16-16) miercuri seară în sala ”Constantin Jude”, cel de-al doilea fiind programat miercurea viitoare în Vrancea, cu șanse deloc de neglijat în dreptul timișorenilor de a lichida conturile înainte de termen și fără necesitatea unei a treia partide pe Bega, dat fiind că n-au pierdut în aparițiile pe Milcov din această stagiune, remiză în campionat și victorii în Final4 al Cupei României, inclusiv împotriva moldavilor.  
Publicat în Handbal | Etichete , , | Lasă un comentariu