Arhiva etichetelor: poliatlon

Daria Elena Huma (CSȘ1 Timișoara), locul 1 la 100 de metri bras în Campionatul Național de Poliatlon pentru cadeți

Triumf timișorean în proba de 100 de metri bras feminin rezervată categoriei de vârstă a fetelor de 13 ani în cadrul ediției din 2018 a Campionatului Național de Poliatlon pentru cadeți. Daria Elena Huma, înotătoare din generația 2005 legitimată la Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara, a câștigat cu timpul de un minut, 15 secunde și 62 de sutimi, urmată la 3 secunde și 28 de sutimi de Maria Verciuc (Renovatio Sport Club București), în cadrul competiției organizate de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern conform tradiției, la sfârșitul toamnei, în bazinul olimpic de 50 de metri cu 8 culoare din Pitești. Iar CSȘ1 Timișoara a obținut al doilea cel mai mare punctaj în întrecerile fetelor conform clasamentului general pe echipe după cele 6 reuniuni ale concursului din Trivale, în care 28 de cluburi au punctat la totalul general.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Arad, Hunedoara şi Reşiţa, oraşe din judeţele limitrofe Timişului, găzduiesc şi în 2014 competiţii de nataţie la nivel naţional

Trei dintre cele 8 oraşe din ţară care vor găzdui în 2014 principalele competiţii la nivel naţional ale Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern sunt situate în judeţele limitrofe Timişului, municipiile Arad, Hunedoara şi Reşiţa conservând o tradiţie în acest sens, pe când Timişoara ar putea eventual oferi cel mult o întrecere de înot în ape libere, în avalul sau amontele canalului Bega. Iată calendarul competiţional…
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie foto: copii de la CSS1 campioni şi premiaţi pe ţară

Vasilica Bălăcianu, dublă campioană naţională la bras între junioarele II CSS1 Timişoara a cucerit aurul la recentele competiţii naţionale ale copiilor, în bazinele olimpice din Baia Mare şi Piteşti: Vasilica Bălăcianu, care va împlini 14 ani în luna mai, este o proaspătă dublă campioană a ţării în probe de bras iar Radu Vaipan şi Radu Biriboacă, cu vârste de 11 respectiv 13 ani, au devenit şi ei în această primăvară campioni naţionali în probe de bras, alţi colegi de-ai lor clasându-se pe locul 3 în probe de ştafetă la liber respectiv mixt, combinând spate, bras, delfin şi crawl.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vaipan şi Biliboacă, primii pe ţară la Poliatlon copii

Radu Vaipan şi Radu Biliboacă, juniori ai CSS1 Timişoara, au câştigat medalia de aur la Campionatul Naţional de Poliatlon pentru copii, ce a avut loc la Piteşti, elevii timişoreni în vârstă de 11 şi 13 ani impunându-se în probele …

Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu