Arhiva etichetelor: Primăria Timişoara

Lucia Giurcă, 5 recorduri judeţene, iar CSM Timişoara cîştigă „Cupa de Sprint”

CSM Timişoara a încheiat la egalitate de puncte cu LPS Arad dar a cîştigat cea de-a patra ediţie a Cupei de Sprint la înot, prim concurs găzduit de bazinul Complexului Sportiv Bega după redeschiderea sa, graţie mai numeroaselor locuri I obţinute, 23 faţă de 16, principala performanţă individuală aparţinîndu-i Luciei Giurcă (foto), autoare a 5 noi recorduri judeţene. Iar veştile pentru tinerii înotători pregătindu-se sub culorile lui CSŞ1 şi CSM Timişoara la bazinul "Bega" se anunţă a fi bune, chiar dacă pe moment încă se culeg cioburile unei întîrziate redări în folosinţă.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sîrbi dar şi Mihai Leu, astăzi, la „Cupa Revoluţiei”, ediţia a XXIII-a

Boxul timişorean menţine frumoasa tradiţie de a organiza la sfîrşit de an o competiţie pugilistică internaţională, iar cea de-a XXIII-a ediţie a "Cupei Revoluţiei", care are loc în această după-amiază de la ora 17 în sala "Constantin Jude", va avea parte de prezenţa a două cluburi sîrbeşti dar şi a ex-campionului mondial Mihai Leu, ca invitat de onoare, absentînd în schimb motivat campionul european şi mondial Flavius Biea, aflat în pregătiri în Anglia.
Publicat în Box | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Continental Automotive, locul I în prima ediţie a „Cupei Firmelor” la badminton pentru amatori

"Cupa Firmelor" la badminton pentru amatori a avut parte de un debut fericit cu ocazia Zilei Naţionale a României, peste 100 de angajaţi bucurîndu-se de buna iniţiativă a reunirii iubitorilor acestei discipline într-o competiţie dedicată sportului de masă dar avînd şi o conotaţie socială, prin strîngerea de fonduri destinate achiziţionării echipamentelor de badminton pentru şcolile timişorene semnatare ale unui parteneriat în acest sens, fonduri rezultate din vînzarea de felicitări şi beţişoare de Moş Nicolae făurite de copii ai participanţilor, într-un atelier de creaţie derulat în paralel cu întrecerea în sine.
Publicat în Badminton, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Badminton pentru amatori: „Cupa Firmelor”, ediţia I

O excelentă iniţiativă, aflată la debut, şi anume "Cupa Firmelor" la badminton pentru amatori, se va derula sîmbătă 1 decembrie în sala gazdă a tuturor competiţiilor de profil organizate în Timişoara la nivel naţional sau internaţional, şi anume Banu Sport, evenimentul avînd drept scop strîngerea de donaţii pentru introducerea badmintonului în şcolile din oraşul nostru.
Publicat în Badminton, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Naţional de Tineret, în sala Banu Sport

Timişoara, capitală a badmintonului românesc, găzduieşte în acest week-end, în sala Banu Sport, o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Tineret, organizat cu sprijinul CSM Timişoara, Primăriei Timişoara şi Federaţiei Române de Badminton.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timişoara, în trombă în sferturile Cupei României: 8-1!

O selecţionabilă care a revenit pe calea ferată de la convocarea la lotul naţional, sîmbătă dimineaţă la ora 10, a descins de la Gara de Nord direct la stadionul CFR, deschizînd drumul vişiniilor spre sferturile de finală ale Cupei României la fotbal feminin cu o "dublă" reuşită în prima jumătate a reprizei întîi. Mai apoi, alte 3 marcatoare i-au călcat pe urme Larisei Sîrbovan (foto), pentru un clar 8-1 în dauna lui Sporting Craiova.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Dumitra: „Timişoara a rămas foarte, foarte mult în urmă”

Puţine sunt ramurile sportive în care Timişoara a găzduit an de an în ultima vreme întreceri deschise participanţilor din întreaga lume, iar una dintre acestea este atletismul, prin Atletic Club Maraton, ajuns la cea de-a 13-a ediţie în ceea ce priveşte organizarea "Maraton Timişoara", o competiţie atestată în calendarul oficial al AIMS, Asociaţia Internaţională a Maratoanelor şi Curselor de distanţă. Cu Constantin Dumitra, director al cursei, despre bucurii dar şi neplăceri şi triste adevăruri, într-un domeniu cu tot mai mulţi simpatizanţi în ţara noastră.
Publicat în Atletism, Exclusiv, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Maraton Timişoara, la cea de-a XIII-a sa ediţie

Lansat prin iniţiativa polisportivului Constantin Dumitra la cumpăna între milenii şi renunţînd din motive logistice după ediţia sa din 2010 la proba forte şi care îi conferă numele, "Maraton Timişoara" a ajuns deja la cea de-a XIII-a sa ediţie, care, ca noutăţi, a fost devansată în acest miez de septembrie, din tradiţionala dată înrădăcinată peste ani în cea de-a doua duminică din octombrie, respectiv defalcată pe două zile de concurs, uvertura de sîmbătă fiind rezervată cicliştilor. În continuare, comunicatul organizatorilor, cu atenţionarea către şoferi: traficul va fi închis sau restricţionat sîmbătă (orele 15-17) şi duminică (9-12), pe porţiunile menţionate mai jos...
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rotariu la Dinamo, alţii care încotro, iar timişoreanul tot achită

Centrul de copii şi juniori alb-violet a beneficiat în decursul ultimilor ani, cel puţin pe hîrtie, de un procentaj din contribuţiile financiare vărsate de Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş clubului condus pe-atunci de Marian Iancu, cu alte cuvinte şi plătitorul de taxe şi impozite a sprijinit progresia an de an a juniorilor locului, în care s-a investit cît de cît dar constant, însă alb-violetul a pierdut nonşalant în această vară în favoarea altor cluburi din ţară cît cel puţin o jumătate de garnitură juvenilă, şi asta pentru că noua conducere nu s-a sinchisit să şi-i ţină aproape, fiind mai interesată cum să-i racoleze şi cît să le achite unor străini sau diverşilor alţi non-timişeni. Bineînţeles, tot din buzunarul contribuabilului. Dar s-o luăm pe rînd...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Vîsle la putere! Bega Bulevard, pro-canotaj şi kaiak-canoe

Timişoara a avut un fructuos an pe ape, găzduind în aprilie Campionatul Naţional de Fond în canotaj iar sportivii săi cucerind numeroase medalii naţionale şi chiar internaţionale, atît în kaiak-canoe cît şi prin canotori, iar ca o consecinţă Festivalul Bega Bulevard va reliefa la ediţia din acest an, în week-end, nu doar importanţa Begăi ca şi canal navigabil destinat agrementului dar şi forţa oraşului ca sport de performanţă în disciplinele nautice. Drept urmare, programul festivităţilor organizate de Municipalitate va pune în lumină la loc de cinste şi competitorii localnici cu vîsle şi rame.
Publicat în Canotaj, Kaiak-canoe | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Primarul Robu primeşte zecele liderului Superligii

Sportul timişorean îşi doreşte ca aerul un titlu naţional în jocuri pe echipă şi s-ar putea ca noul primar investit al Municipalităţii locale, Nicolae Robu, să aducă noroc în 2012, la mai bine de două decenii după ce handbalul masculin, prin Poli, mai cîştiga campionatul pentru oraşul de pe Bega.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Nu văd un proiect de lungă durată, de la baza materială şi pînă la modele de selecţii”

Un alt pasaj din interviul acordat în exclusivitate de antrenorul timişorean de canotaj Ioan Matei cotidianului nostru, opinînd printre altele că „nu văd un proiect de lungă durată, de la baza materială şi pînă la modele de selecţii”…

– Ioan …

Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

BC Timba, toţi pentru unul, unul pentru toţi

Impetuozitatea prostiei şi lipsa de discernămînt în înţelegerea, abordarea şi rezolvarea problemelor obşteşti sunt caracteristici ale clasei politice şi ale cheltuitorilor banului public, iar 2 componenţi ai nou-promovatei BC Timba Timişoara, grupare care l-a recrutat între timp şi pe Alexandru Mihuţi de la concitadina BC Timişoara, au taxat ca atare o neinspirată alegere a edililor locului, excelent răspuns menit a-i determina pe cei în cauză să-şi adreseze nişte întrebări, dacă ar fi măcar în stare de aşa ceva. (foto: Florin Popa, BC Timba).
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat

Maraton Timişoara invită în acest week-end amatorii de mişcare, mai exact de alergări, la un cros de noapte prin zona centrală a oraşului, pe distanţa de circa 4 kilometri, în data de 4 august. Avînd la activ zeci de competiţii organizate în mai bine de un deceniu, Atletic Club Maraton vine acum cu o ofertă inedită prin particularitatea sa şi care se înscrie în programul Zilelor Timişoarei.
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Crosul Firmelor, ediţia a VIII-a: „Acum poţi să-l întreci pe şeful tău”

Sub sloganul “Acum poţi să-l întreci pe şeful tău!”, Crosul Firmelor® îşi derulează duminică 13 mai ediţia sa cu numărul opt, în organizarea asociaţiei non profit „Atletic Club Maraton”. Pe distanţe de 3 kilometri, 5 respectiv 10, Crosul Firmelor are în prim plan plăcerea de a întâlni oameni simpatici, parteneri şi colegi, creşterea unităţii în rândul angajaţilor firmelor precum şi un semnal că firmei respective îi pasă de mediul social al angajaţilor. Participanţii şi participantele pot fi mari sau mici, începători sau avansaţi (nu sportivi de performanţă). Distanţa se poate parcurge mergând, alergând sau pedalând.
Publicat în Atletism, Ciclism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reclaru:”Mai mult ajutor pentru rezolvarea problemei bazelor”

Problemei... Sunt probleme, într-adevăr. Dintre toate frumoasele cuvinte ce-au învelit revenirea Campionatului Naţional de fond pe Bega, au răzbătut destul de clar şi aspecte care încă împiedică dezvoltarea pe mai departe a canotajului nostru, unul fiind cel al centralizării dependente de finanţare guvernamentală, pe cînd canotajul sîrbesc de exemplu este la acest capitol regionalizat şi funcţional, iar un altul fiind cel al unor baze sportive de-a lungul Begăi.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Dacă Guvernul ar spune stop finanţare, canotajul ar fi în colaps”

Prezenţa multiplei campioane olimpică şi mondială Elisabeta Lipă în Timişoara, cu ocazia revenirii Campionatului Naţional de fond pentru seniori pe apele Begăi, a oferit şi ocazia punctării unor aspecte legate de eforturile canotajului românesc şi local, reliefate cu ocazia unei întîlniri la Municipalitate inclusiv cu Adrian Orza, viceprimar.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Elisabeta Lipă, 5 x aur la Olimpiadă: „Părinţii, principalii vinovaţi pentru lipsa de cultură pentru sport”

Elisabeta Lipă, campioană mondială şi multiplă campioană la Jocurile Olimpice, cu cele 5 medalii de aur obţinute la ediţii diferite, din 1984 pînă în 2004, plus două de argint şi una de bronz, fiind cel mai aureolat sportiv din lumea canotajului, a onorat joi la amiază invitaţia Municipalităţii pentru a vorbi cu ocazia găzduirii de către Timişoara a Campionatului Naţional de fond pentru seniori şi tineret, ce are loc astăzi şi vineri pe canalul Bega, cu startul la Fabrica de Zahăr şi un parcurs de 6 kilometri în amonte, pînă la Flora.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

Atletic Club Maraton Timişoara pregăteşte Crosul Firmelor 2012

Atletic Club Maraton Timişoara, care adună în aceste săptămîni înscrieri pentru cea de-a opta ediţie a de-acum tradiţionalului Crosul Firmelor, unul sub incisivul slogan "Acum poţi să-l întreci pe şeful tău!", a ales www.sporttim.ro ca partener media, publicaţia noastră figurînd de-acum în meniul principal al portalului oficial al organizatorilor. Ca o noutate, A.C. Maraton, care a primit şi în 2012 certificatul de membru din partea Asociaţiei Internaţionale a Maratoanelor şi Curselor de Distanţă (AIMS), introduce cu ocazia Crosului Firmelor din 13 mai tehnologia Champion Chip, necesară datorită numărului crescînd de participanţi
Publicat în Atletism, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înot-maraton, 24 de ore non-stop în bazin, şi noaptea: la Bega

24 de ore la bazin! Nu e glumă... Într-un concept competiţional aparte, clubul timişorean de înot Masters oferă în week-end ocazia amatorilor de nataţie să concureze pe echipe pe durata a 24 de ore non-stop, prin rotaţie, fiecare component ajungînd să-şi încerce forţele cîte jumătate de oră, la fiecare 4 ore. Sportul de masă prinde încet, încet viteză...
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara: pe 10 în ţară din 867 cluburi, 222 medalii în 2011

Mai jos, o prezentare... Un club timişorean s-a clasat în topul anual naţional pe locul 10 din 867 grupări din ţară respectiv pe 6 din 48 între cele din subordinea ANST, existente în fiecare judeţ. Iar ca număr de medalii pe 2011, 171 la campionate naţionale şi 51 internaţionale. CSM Timişoara, cu iniţiala M de la Municipal, "n-are însă nici o legătură cu Primăria, este doar numele de Municipal", după cum explică tînărul director Lucian Reclaru, care ne-a reliefat aspecte interesante despre acest prolific club primindu-ne în tot ceea ce înseamnă sediul acestei grupări locale, fără exagerare nu mai mare decît un dormitor de bloc, şi cu tot cu chiuvetă, într-o fostă magazie a LPS Banatul
Publicat în Atletism, Badminton, Box, Canotaj, Înot, Lupte, Navomodelism, Tenis, Tir | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Iancu,glume pînă la capăt:i-l propune lui Ciuhandu pe…Zambon

Portalul oficial al clubului polist a publicat astăzi o scrisoare deschisă adresată de Marian Iancu primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, ca replică la declaraţia edilului oraşului lansată ieri la adresa grupării divizionare B, de a-şi rezolva problemele financiare şi legate de licenţiere, neajunsuri pentru care Municipalitatea a anunţat că nu alocă nici un leu ca şi contribuţii financiare către alb-violeţi din bugetul local pe 2012. KPMG a prezentat reefectuarea auditului la club, conducătorii puterii locale, dînd de înţeles că cifrele nu sunt prea roze, se reunesc întru a decide în atare condiţii, iar Iancu momentan reacţionează inclusiv prin a fi zeflemitor, şi în acest al 12-lea ceas, cu o "propunere sigură şi dragă" edilului, şi anume... Zambon
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Timişoara, nu-ţi azvîrli bruma în gaura neagră iscată de Iancu!

Deşi există în Timişoara voci care punctează că Marian Iancu a efectuat divizarea în cunoştinţă de cauză şi parcă dinadins, iar şi mai multe tunete impută iresponsabilitatea şi incompetenţa mai marilor polişti, ca principală cauză a poziţiei de hibernare în 2011-´12, cuvîntul de ordine în nişte săptămîni în care - deloc de mirare - banda rulantă spre Dinamo s-a pus în mişcare într-o perpetuă vasalitate a oraşului "căţel" îl constituie senila aşteptare cu un licăr de speranţă, întreţinută prin automatoanele unei prese fără discernămînt de interesaţii politico-economic ai aberantei emanaţii cu "51-49%"
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Sportivii merituoşi ai Fundaţiei „Pentru Voi”, premiaţi de Primărie

Valentin, Remus şi Cristina, beneficiari ai Fundaţiei „Pentru Voi”, au fost premiaţi azi de Primăria Municipiului Timişoara, alături de alţi sportivi din Timişoara, care au avut rezultate deosebite în sport în anul 2011.

Cei trei tineri, antrenaţi de instructorul sportiv

Publicat în Persoane cu dizabilităţi, Sport de masă, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Primăria Timişoara răsplăteşte performerii locali ai arenelor

Superlativele anului în sportul timişorean au fost reliefate şi marţi după-amiază, cu ocazia festivităţii de premiere a performerilor de la cluburile din Timişoara pentru rezultatele obţinute în 2011, gală găzduită de Consiliul Local al Municipiului Timişoara în sala de Consiliu a Primăriei.
Publicat în Canotaj, Şah | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu