Arhiva etichetelor: program cursă

Peste 650 de atleți din 7 țări înscriși la SportGuru Timișoara 21k. Timișorenii, invitați pe margine duminică de la 9, în Piața Unirii și pe traseu! De la semimaraton la curse juvenile: și peste 150 de copii

Prima ediţie a SportGuru Timişoara 21k bate la ușă iar organizatorii au prefațat evenimentul inaugural prin a puncta astăzi la amiază în reuniunea mediatică din sala de consiliu a Primăriei Timișoara detalii legate și de participarea, programul sau perimetrul pe care se desfăşoară concursurile de alergare pe șosea cu caracter internațional. Printre cei peste 650 de participanţi înscrişi se vor afla la start și sportivi de exemplu din Germania, Kenya, Serbia sau Ungaria, organizatorii lansând timişorenilor un apel în a susţine manifestarea sportivă de duminică 26 martie 2017, tocmai în ideea anvergurii competiției, reunind protagoniști din 7 ţări. Dat fiind că sunt programate mai multe întreceri, nu vor lipsi şi copiii, peste 150. Așa încât, conform invitației, poftiți de la ora 9 la startul din Piaţa Unirii, unde va fi amplasat și finishul, dar și pe traseul...
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Peste 650 de atleți din 7 țări înscriși la SportGuru Timișoara 21k. Timișorenii, invitați pe margine duminică de la 9, în Piața Unirii și pe traseu! De la semimaraton la curse juvenile: și peste 150 de copii