Arhiva etichetelor: promovare

O rază de lumină

Sezonul fotbalistic 2016 – 2017 se apropie de sfârşit cu neîmplinirile şi cu necunoscutele sale. FRF nu a omologat încă rezultatele competiţiei play-off, nu a declarat oficial campioana ţării, chiar dacă timpul presează şi trebuie anunţată la UEFA. Tot la acest for trebuie anunţată şi câştigătoarea Cupei României. Chiar dacă FC Voluntari a câştigat acest trofeu, există riscul de a nu putea participa la competiţia europeană, deoarece nu s-a depus în timp util dosarul de licenţiere, existând câteva vicii de procedură.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

După Fortuna, și Camaro Fibiș e matematic promovată în ”Județ”. Mare suspans în schimb în Seria a III-a de ”Promoție”

După ce Fortuna Becicherecu Mic ajungea să fie prima grupare ca şi promovată în ediția în curs în liga a V-a timișeană, cu două etape înainte de final şi Camaro Fibiş a devenit matematic promovată din Campionatul Județean Timiș al categoriei ”Promoție”, în care suspansul se mai menţine în schimb în Seria a III-a.
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Zdrobitor în deplasare la Boldur, Bazoș urcă în ”D” din Seria a III-a: Campionatul Județean Timiș

Campionatul Judeţean Timiş a bifat în weekend etapa cu numărul 26, în care, după ce Unirea Tomnatic devenea matematic campioană a Seriei I în urmă cu o săptămână, şi gruparea din Bazoş s-a asigurat de promovarea în liga a patra, din Seria a III-a, zdrobind în deplasare pe AS Boldur. Pe când liderul din Tomnatic a semnat un set la zero acasă, cu Şandra...
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Babă știrbă Liga 2: al doilea loc de promovare în Liga 1, decis în fotbalul mioritic la Ghermănești. Sepsi ca și Juventus, la un an după sosirea din Liga 3

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a promovat în premieră în Liga 1, și încă înainte de termen, asigurându-și astăzi după prânz locul 2 în eșalonul secund în urma penultimei etape a sezonului, în care s-a impus la limită într-o deplasare la ultima clasată din care avea nevoie de un singur punct pentru a certifica pătrunderea în elită.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Remus Steop, promovat cu Ripensia în Liga 2: ”Jucătorii au dovedit odată cu trecerea timpului că sunt tot mai puternici!”

La capătul unui sezon al Seriei a IV-a în Liga 3 în care ecuația promovării a fost rezolvată abia în runda finală, de către nou-promovata Ripensia, autoare a celei de-a doua elevări consecutive și încă grație celui mai categoric triumf acasă din campania 2016-2017, antrenorul principal Remus Steop s-a referit la rândul său în bucuria generală la forța colectivă a timișorenilor, tot mai puternici și încrezători odată cu scurgerea fericită a etapelor.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mediop, golgeter al promovatei Ripensia: ”O să fie bine, dacă ne pregătim bine, dar 3 e prea mult!”

Într-o efervescentă și exuberantă bucurie generală în Ciarda Roșie, Ripensia a sărbătorit promovarea în Liga 2 pe gazon împreună cu simpatizanții, în clipele imediat următoare triumfului la scor din runda finală, ce a pecetluit cucerirea titlului de campioană în C4: 4-0 (2-0) cu Pandurii II.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT. Ripensia, campioană în C4 și promovări la rând, acum în Liga 2. Timișorenii, 4-0 (2-0) cu Pandurii II: Zaluschi 33 penalty, Dumiter 43, Mediop 88, 90. Mărgărit 51 roșu. Cu 8 succese la rând, Popa&Co urcă un eșalon după un an în Liga 3

Ripensia câștigă campionatul cu o serie finală de 8 succese, 4-1, 4-1, 4-0, 4-2, 6-0, 3-0, 8-4 și 4-0, promovând în Liga 2 după numai un sezon de rulaj în Liga 3, în urma promovării de anul trecut din Divizia D Timiș. La doar 4 ani și nici 9 luni de la redebutul în fotbalul românesc printr-un succes cu Luceafărul în Seria I din Campionatul Municipal Timișoara, la început de septembrie 2012 în eșalonul șase local, Ripensia a ajuns în cel de-al doilea, în serie unică, anticameră a elitei Liga 1, ascensiune pe care Sporttim a punctat-o sistematic, etapă de etapă. Revenim cu declarații și mai apoi fotografii.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Steop, 8-4 Ripensia: ”Există o oarecare greutate pe umerii noștri, căci e greu să tot joci meci de meci numai la victorie”

Ripensia a făcut un mare penultim pas spre câștigarea Seriei a IV-a în Liga 3 și promovarea în Liga 2 prin a mări la opt norma golurilor marcate și a semna a doua cea mai categorică victorie de la intrarea …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT în C4. ACS Poli II – Ripensia 4-8 (1-5): Pop 32, Totic 84, 92, Popan 88 / Matiș 3, 31, 41, Dumiter 34, 39, Mediop 48, Zaluschi 55 pen, Toma 74. Bare: Totic 26 și 88, Pop 80 / Nanu 86. Liderul, prim gol primit în 4 ieșiri la timișene dar al doilea joc cu >4 marcate

Anul trecut pe vremea aceasta, Ripensia Timișoara mai avea de jucat 5 etape în Divizia D Timiș, la egalitate de puncte în fruntea ligii a patra cu Voința Mașloc. La ora actuală, tot la intrarea în ultima decadă din luna mai, galben-roșii din Ciarda Roșie au un punct avans ca lideri în Seria a 4-a din Liga 3 și sunt despărțiți de numai... 180 de minute de Liga 2, penultimul hop avându-l programat astăzi de la ora 18 pe ”Calor”, fief al concitadinei timișorene ACS Poli II care are un retur de coșmar, cu două victorii, o remiză și 8 eșecuri.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bozian 3 după pauză, CSM Lugoj 5 succese la rând: revanșă cu ACS Poli II, în premieră cu 3 eșecuri în cascadă

Puțini ar fi prezis probabil la începerea acestui campionat în Liga 3 că lugojenii de la CSM se vor afla cu două etape înaintea încheierii sezonului cu numai două puncte în urma celor de la CS Național Sebiș, aspiranți la onoruri care s-au aflat cel mai adesea în fotoliul de lider, respectiv la doar un punct în urma CNS Cetate Deva, însă timișenii au izbutit vineri de la ora 18 scorul primei zile în antepenultima rundă a Seriei a IV-a și sunt plasați într-adevăr în apropierea podiumului, o ultimă apariție acasă urmând să aibă tocmai cu arădenii, vineri 26 mai la ora 18, când toate meciurile etapei a 26-a se vor derula la unison, conform deciziei FRF.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Industria Galda, prim gol primit acasă după 161 de zile și prim eșec în Liga 3 după peste jumătate de an, și tot cu CSM Lugoj! Nașul: 1-0 în Timiș, 0-2 în Alba

Anul trecut, tot în luna mai, și tot în penultima sa deplasare a sezonului, avută tot în județul Alba, și tot la ocupanta locului secund înaintea ultimelor 3 etape, CSM Lugoj reteza decisiv șansele de promovare ale Performanței Ighiu, învingând-o cu 0-1. ASU Politehnica se desprindea după acea rundă a 28-a la 4 puncte și câteva zile mai apoi își pecetluia intrarea în Liga 2. Astăzi, timișenii din Lugoj au repetat isprava pe terenul unei alte trupe ardelene de pe poziția a doua, ce aborda etapa a 23-a de la egalitate de puncte cu un alt lider de pe Bega, Ripensia. Primă clasată și acum două săptămâni, după un 1-0 acasă cu Național Sebiș, ACS Industria Galda de Jos are la rândul ei detonate șansele de promovare de aceiași elevi ai lui Cosmin Petruescu. Iar coincidențele nu se opresc nici pe departe aici…
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Industria Galda, prim gol primit acasă după 161 de zile și prim eșec în Liga 3 după peste jumătate de an, și tot cu CSM Lugoj! Nașul: 1-0 în Timiș, 0-2 în Alba

Ripensia, tot mai aproape de Liga 2: 6-0 pe CFR. Mama Mia ce mai record! Liderul primește vizita Industriei Galda

S-a mai câștigat în acest campionat al Seriei a IV-a din Liga 3 cu 6-0, dar pe teren propriu în tur, iar oaspeții au mai înscris de 6 ori într-o deplasare, însă au și încasat, tot într-un meci din toamnă. Este însă o premieră în actuala ediție din C4 ca vizitatorii să se impună cu 0-6, prima marcatoare a 6 goluri într-un joc din sezonul de primăvară fiind răsplătită cu desfătarea de a înnopta în fotoliul de lider deținând două puncte avans, ceea ce dă indicii în privința efectuării unui pas de promovare spre Liga 2: CS Nuova Mama Mia – Ripensia Timișoara 0-6.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ripensia, tot mai aproape de Liga 2: 6-0 pe CFR. Mama Mia ce mai record! Liderul primește vizita Industriei Galda

Ripensia, al 4-lea succes la rând tot cu câte 4 goluri marcate, pentru premiera de a deveni al 4-lea lider din retur: 4-2 cu Unirea Alba Iulia. Steop: ”Suntem tot mai puternici”. Himcincshi: ”Au toate șansele să termine pe 1”

De departe cea mai prolifică grupare din Seria a IV-a a Ligii 3 și de fapt unica deținând o medie de peste două goluri marcate pe meci culege cu doar 4 etape înainte de încheierea sezonului roadele apetitului ofensiv prin a urca în premieră pe prima treaptă a podiumului, în urma rundei a 22-a, în care nou-promovata Ripensia a semnat a patra victorie la rând tot cu câte 4 goluri înscrise, 4-2 cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia, devenind astfel al patrulea lider din retur în C4.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ripensia, al 4-lea succes la rând tot cu câte 4 goluri marcate, pentru premiera de a deveni al 4-lea lider din retur: 4-2 cu Unirea Alba Iulia. Steop: ”Suntem tot mai puternici”. Himcincshi: ”Au toate șansele să termine pe 1”

Daniel Oprița, foc după ASU Politehnica – Juventus 2-1: ”Noi nu ne prea dorim promovarea de 6-7 etape…”

ASU Politehnica a depășit de la ora 15 mult pomenitul lider al Ligii 2, 2-1 (1-1) cu Juventus. Premieră ”violet” în 2016/7 în eșalonul secund: două succese la rând acasă! Și a doua oară în acest campionat ca timișorenii să preia de două ori conducerea, 1-0, 1-1, 2-1, precum tot într-o… miercuri acasă, atunci cu ilfovenii din Balotești, și tot după 1-1 la pauză. Dar și a doua oară în acest campionat ca Juventus să încaseze două într-un meci.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Daniel Oprița, foc după ASU Politehnica – Juventus 2-1: ”Noi nu ne prea dorim promovarea de 6-7 etape…”

Seria continuă: UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)

După victoriile cu primele două clasate, UTA Bătrâna Doamnă a mai obţinut azi un succes important în economia clasamentului Ligii 2, în faţa unui adversar redutabil, Olimpia Satu Mare, care de fiecare dată se regăseşte la Arad, acum la Şiria.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Seria continuă: UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)

Ripensia, prim triumf acasă în Liga 3, la scor

Nou-promovata Ripensia își făcuse în prealabil calculele că printr-o victorie astăzi de la ora 15 în Ciarda Roșie putea urca pe podiumul Seriei a IV-a în Liga 3 după primele 6 etape, echivalând cu prima jumătate a turului, iar socoteala din vestiar s-a potrivit perfect cu cea din iarbă, obținând întâiul triumf acasă în eșalonul terț, și nu oricum, ci la scor, care putea fi chiar mult mai mare.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ripensia, prim triumf acasă în Liga 3, la scor

Cu 7 schimbări față de 11-le de pe Dan Păltinișanu, campioana ASU Politehnica încheie ieșirile în ”C” cu cel mai sever eșec

Cu promovarea în B2 acontată încă de sâmbăta trecută, ASU Politehnica Timișoara s-a despărțit astăzi de la ora 18 de liga a treia prin a înregistra a patra dar și cea mai drastică înfrângere în deplasările din acest retur, cu 5-1 la Cisnădie, a doua cea mai strângătoare grupare pe 2016, pentru care căpitanul Radu Neguț și-a asigurat o retragere pe măsură, înscriind primele 3 goluri ale disputei din etapa a XXX-a și ultima.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cu 7 schimbări față de 11-le de pe Dan Păltinișanu, campioana ASU Politehnica încheie ieșirile în ”C” cu cel mai sever eșec

GALERIE FOTO 1. ASU Politehnica – Mama Mia 3-1

ASU Politehnica a stropit printre picături de ploaie ultima apariție acasă în Liga 3 înaintea promovării în eșalonul secund cu un succes cu 3-1 (2-1) pe ”Dan Păltinișanu” de la ora 19, spre bucuria celor peste 5.000 de spectatori cu care au împărtășit la final, într-o mică fiestă, reușita unui parcurs cu nu mai puțin de 13 triumfuri din 14 apariții pe teren propriu.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO 1. ASU Politehnica – Mama Mia 3-1

”Mă bucur să-i facem pe cei de la ASU Politehnica matematic campioni!” Ighiu – CSM Lugoj 0-1. Elevii lui Petruescu, la fel ca la Cugir, 0-1. Lugoj, 12 puncte din 18 cu locurile 1-3!

CSM Lugoj nu s-a dezmințit nici la Alba Iulia, astăzi de la ora 18, în etapa a 28-a din C4, după ce în runda a 21-a scurtcircuita sever traseul pe-atunci liderului Metalurgistul cu un 0-1 tocmai la Cugir, și a repetat isprava din 9 aprilie și în fief-ul celeilalte contracandidate la promovare a timișorenei ASU Politehnica, Performanța Ighiu, căreia i-a retezat și ultima fărâmă de speranță la locul 1 printr-un identic 0-1.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Mă bucur să-i facem pe cei de la ASU Politehnica matematic campioni!” Ighiu – CSM Lugoj 0-1. Elevii lui Petruescu, la fel ca la Cugir, 0-1. Lugoj, 12 puncte din 18 cu locurile 1-3!

Liderul ASU Politehnica răstoarnă scorul după pauză aproape cât pentru o promovare

La numai 3 seri după întâiul eșec suferit acasă în acest campionat și apelând la 4 noutăți față de înfrângerea cu 2-3 cu CNS Cetate Deva, liderul alb-violet s-a desprins la 4 puncte în fruntea ierarhiei grație unei răsturnări de scor după pauza deplasării de la ora 18 la Ișalnița, în fief-ul ”satelitului” prim-divizionarei din Bănie, triumf prin care și-a amplificat semnificativ șansele de promovare chiar înainte de termen în B2: SC CSU Craiova SA 2 – ASU Politehnica Timişoara 1-2 (1-0).
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Liderul ASU Politehnica răstoarnă scorul după pauză aproape cât pentru o promovare

Finish în Campionatul Județean Timiș: neprezentări și goluri multe la evitarea retrogradării

S-a încheiat astăzi și Campionatul Judeţean Timiș, liga a V-a, din care au promovat încă de sâmbătă Avântul Periam, ACS Poli II şi Lorena Giarmata Vii, despre ale căror victorii la zero am relatat aseară. Ultima etapă a fost ceva mai liniştită şi fără probleme, dar tot s-au consemnat două neprezentări, și anume cea a echipei Voinţa Gruni, la Giarmata Vii, şi FC Bazoş, la Nădrag.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

3 promovate în D Timiș! Avântul Periam, ACS Poli II, prin Bocșan, și Lorena înving și intră din liga a V-a

Favoritele au tranșat conform așteptărilor ultima apariție în Campionatul Județean Timiș, deja sâmbătă seară, când au fost programate meciurile cheie cu implicații la câștigarea seriilor ligii a cincea, confirmând astfel ascensiunea spre Divizia D Timiș.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Treisprezece ore pe drum, 50 de minute de joc la pas: Universitatea Timișoara, calificată cu încă un 3:0 în patrulaterul play-off al Diviziei A2 Vest

Mai lung și anevoios a fost drumul dus-întors până la Râmnicu Vâlcea, unde câștigătoarea sezonului regulat în seria vestică a Diviziei A2, neînvinsa CS Universitatea Timișoara, a îndeplinit o nouă formalitate, 0:3 (11:25, 17:25, 10:25) în numai 50 de minute, calificându-se astfel cu două succese identice în turneul patrulater play-off din A2 Vest.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Într-adevăr, un test util! Paradoxal, „U” Timişoara are cel mai dificil examen într-un joc… amical, cu ambiţioasa nouă pretendentă la promovare CSVC Banatul Caransebeş

CSVC Banatul Caransebeş, semnificativ întărită în această iarnă şi în plin elan trâmbiţat de a ataca promovarea în elita Divizia A1, a provocat-o pentru astăzi pe Universitatea Timişoara la un test verificator, iar liderul a răspuns solicitării de a-i "întinde" pe cărăşeni, galben-albaştrii de pe Bega constatând cu acest prilej că au avut astfel parte de cea mai consistentă replică din noul an.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FRF înalță barajul! Înăsprire a evadării din Divizia D

Numărul tot mai mic de competitoare din eșalonul 3, și implicit de locuri retrogradabile, a creat repercusiuni și în privința sistemului de accedere din Divizia D în Liga 3, FRF anunțând pentru 2013-2014 triunghiulare între câștigătoarele nivelului 4 al competiției, ale căror învingătoare, doar 14 la număr, ar primi ”verde” pentru promovare.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu