Arhiva etichetelor: Robert Lupu

Gabriel Lungu: ”Futsalul românesc a devenit o haită! Prin decizia care s-a luat şi de către FRF, am spus stop joc” Prime efecte ale pierderii lui Lupu: Informatica Timișoara – Autobergamo Deva 1-4. GALERIE FOTO

Orice joc direct cu vecinii din Deva a fost de fiecare dată de maximă însemnătate în registrul Informaticii Timișoara, iar nici cel programat luni seară în sala ”Constantin Jude” nu putea face excepție, dat fiind că un succes al campionilor naționali ”violeți” de pe Bega i-ar fi săltat ierarhic peste Autobergamo, pentru o iernare pe locul 2 în Liga 1 de futsal înaintea ultimelor 6 etape rămase din retur pe 2019. Însă disputa la vârf de la finele campaniei de toamnă a căpătat un caracter cu totul aparte pentru gazde odată ce antrenorul-jucător al bănățenilor, Robert Lupu, a anunțat vineri că nu va mai sta pe banca deținătoarei tuturor trofeelor interne, ci în tribună, din postura de selecţioner al naţionalei României. Primele efecte s-au resimțit apoi în teren, CS Informatica Timişoara - Autobergamo Deva 1-4 (0-2), iar ulterior Gabriel Lungu, conducător al amfitrionilor, a fost cât se poate de tranșant pe adresa FRF.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO: Rapid Săcălaz – Progresul Gătaia 1-1 (0-0). Locurile 2 și 1, egalitate și la puncte în Seria II din Campionatul Județean Timiș

Finalul sezonului de toamnă în liga a cincea timișeană a programat și duelul la vârf al primelor două clasate la egalitate de puncte în Seria a II-a, fruntașe desprinse de restul plutonului dar pe care nimic nu le-a putut despărți astăzi de la ora 14 în etapa a XV-a, liderul la golaveraj deschizând scorul în deplasare la mijlocul reprizei a doua dar fiind egalat nu mult mai apoi, odată rămas în inferioritate numerică. Iar replica a fost dată din fază fixă pe combinata campioanei naționale de futsal CS Informatica Timișoara: AS FC Rapid Săcălaz – CS Progresul Gătaia 1-1 (0-0).
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica se impune net contra nou-promovatelor

La 5 zile după ce a zdrobit-o cu 11-1 (6-0) pe CFF Clujana în sala ”Constantin Jude”, campioana națională CS Informatica Timișoara și-a continuat cu succes marți seară la Buzău seria meciurilor mai ușoare împotriva ultimelor 3 clasate prin a se impune cu 1-8 (1-3) pe terenul antepenultimei clasate SCM Gloria în căderea de cortină peste etapa finală a turului din sezonul regular al Ligii 1 de futsal, urmând ca returul să-l înceapă acasă sâmbătă de la ora 13 în compania celei de-a treia nou-promovate întâlnite în puțin peste o săptămână, Bukovina Vicov, care duminică a obținut primele sale puncte în duelul codașelor la zero, 2-5 la Cluj.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Informatica Timișoara învinge la scor gazda Nikars Riga, 6-2 în ziua a doua din Grupa 7 în Futsal Champions League, și rămâne în cursă pentru turul de elită

CS Informatica Timișoara, campioană a României la futsal, a câștigat detașat în această seară în completarea celei de-a doua runde de meciuri din ”seria baltică” a fazei principale a grupelor în UEFA Futsal Champions League, trecând în Letonia tocmai de gazda turneului patrulater, FK Nikars Riga, de care s-a desprins la 3-0 și 6-1, impunându-se în cele din urmă cu 6-2 (2-0) și rămânând astfel în cursa pentru calificarea în turul de elită.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Campioana Informatica învinge și în primul meci acasă al noului sezon din Liga 1, la limită cu Dunărea

Învingătoare cu 9 zile în urmă în deplasare la startul în noua ediție a Ligii 1 de fotbal în sală, 1-10 la o grupare suceveană sosită din divizia secundă, deținătoarea la zi a titlului în elita futsalului românesc și-a făcut în această seară și prima apariție pe teren propriu în campionat, CS Informatica revenind în sala ”Constantin Jude”, unde la recentul debut internațional se califica în grupele principale din UEFA Futsal Champions League, iar de această dată s-a impus la limită, 3-2 (2-0) cu Futsal Club Dunărea Călărași.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Campioana Informatica, start cu 10 la o nouă prim-divizionară

Marcatoare a 9 goluri săptămâna trecută în debutul victorios acasă în cupele europene, campioana României la fotbal în sală a înscris chiar de 10 ori la startul noii ediții a Ligii 1 de futsal, dar în deplasare, cu ocazia jocului inaugural al etapei de deschidere, sâmbătă seară, Informatica Timișoara lansându-se furtunos în campania de păstrare a trofeului în propria vitrină.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Informatica învinge cu 9-2 și 6-0 la Timișoara în faza preliminară din Futsal Champions League, câștigă seria și intră în Grupa 7 a turului principal, la Riga, în octombrie

Campioana României în Liga 1 de fotbal masculin a fost departe în această vară de faza grupelor în UEFA Champions League, CFR Cluj ieșind din cursă încă de la primul hop, turul 2 preliminar, înaintea altor două tururi, însă fotbalul de sală românesc are în sezonul în curs începând de sâmbătă seară o reprezentantă în faza principală pe serii a întrecerii continentale inter-cluburi numărul 1 sub egida UEFA din arena de futsal, CS Informatica Timișoara fructificând avantajul terenului propriu prin a câștiga la scor meciurile triunghiularului preliminar demarat joi în sala ”Constantin Jude” și calificându-se în Grupa 7, cu 4 formații, ce urmează a fi găzduită de Nikars Riga între 2 și 7 octombrie, învingătoarea patrulaterului din Letonia intrând apoi pe 14 octombrie în urna tragerii la sorți a rundei de elită din 13-18 noiembrie.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Informatica învinge și în al treilea joc al finalei și ia titlul Ligii 1, 5-2 (3-1) cu United Galați, Timișoara are o nouă campioană a țării în sporturi de echipă

Dacă în urmă cu două primăveri, la finele sezonului de debut în Liga 1 de futsal, CS Informatica Timișoara ar fi întors tare multe capete în cazul în care ar fi tranșat finala cu cei din Târgu Mureș a Campionatului Național de fotbal în sală, de astă dată consacrații bănățeni n-au mai surprins prin a-și adjudeca în premieră titlul în eșalonul de elită într-un ultim act cu gălățenii câștigat înainte de termen în cea mai scurtă manieră. N-a mai fost nevoie de un al doilea meci marți seară tot în ”Constantin Jude” și nici atât de unul decisiv duminică la Dunăre, căci elevii și colegii lui Robert Lupu au completat ”dubla” din sudul Moldovei cu un triumf fără a se lăsa măcar egalați acasă de CS United, conturând astfel o campanie de excepție, demarată prin acapararea Supercupei și continuată prin păstrarea Cupei României, tot în dauna ex-campioanei Autobergamo Deva. Dar iată câteva detalii, fotografii și declarații...
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Condusă la pauză cu 1-3, Informatica Timișoara răstoarnă scorul, elimină campioana Autobergamo Deva și intră în finala Ligii 1

Prim-divizionara de futsal a Timișoarei a revenit după o absență de un an în finala pentru aur a Campionatului Național sub egida FRF de fotbal în sală, prin a elimina din cursă în sala ”Constantin Jude” tocmai câștigătoarea titlului în 2017, Autobergamo Deva, de care a dispus cu 5-3 (1-3) după ce a deschis scorul într-un joc în care avea nevoie de o remiză, CS Informatica urmând a disputa ultimul act după sistemul cel mai bun din 5 partide contra finalistei de anul trecut CS United Galați, învinsă atunci acasă în al cincilea meci decisiv de cei de sub Cetate. Dunărenii vor găzdui și de astă dată primele două întâlniri ale finalei, în virtutea încheierii pe locul 2 după sezonul regular, primul cu un sezon înainte.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Informatica revine de 4 ori și păstrează Cupa României tot la lovituri de departajare. Timișorenii înscriu 6 campioanei din Deva pentru a ajunge la penalty-uri!

Competitivitatea de ansamblu și în profunzime a primei ligi de futsal cu 10 echipe s-a redus simțitor în acest sezon prin rămânerea de căruță în plan valoric a unor trupe de pluton, mai totul limitându-se la duelul la vârf Deva - Timișoara, dar acesta a devenit măcar mai strașnic ca niciodată, inclusiv în planul paralel al Cupei României, a cărei a doua finală consecutivă pentru trofeu a fost cu îndârjire disputată de campioana Autobergamo și CS Informatica tot până la loviturile de departajare. Joi seară, în ultimul act de la Miercurea Ciuc, s-a schimbat doar modalitatea de navigare spre penalty-uri, cu goluri multe în timpul regulamentar, 5-5, iar apoi și în prelungiri, dar deznodământul a fost același, timișorenii păstrându-și trofeul.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica Timișoara, intrată în semifinalele Cupei României

CS Informatica a recapitulat astăzi cu succes în condiții de deplasare înaintea derby-ului din 12 martie al primelor două clasate în Liga 1, programat pe terenul campioanei Autobergamo, la Deva. Ultima repetiție s-a derulat în sud-estul țării, la Buzău, sub forma unui meci eliminatoriu din sferturile de finală ale Cupei României la futsal, începutul noului an fiind așadar mai bogat în tururi ale competiției K.O., deja două la număr cu implicarea prim-divizionarelor, decât în etape din campionatul primei ligi de fotbal în sală, doar una bifată până la ora actuală.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Scor de matineu în Cupa României, scor de matineu și în Liga 1

CS Informatica Timișoara a mai adăugat un gol zestrei cu care se califica duminica trecută la Deva în sferturile Cupei României, debutând astăzi de la ora 17 și în sezonul de primăvară al campionatului Ligii 1 de fotbal în sală printr-un copleșitor 11-1 pentru vizitatorii de la Spicom Sfântu Gheorghe, aliniați în sala ”Constantin Jude” fără nici un punct în cont în primele 14 etape și doar cu 6 jucători.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica Timișoara câștigă cu 5-0 la ”masa verde” cu United Galați și reia returul de pe locul I

Aproape că s-a încheiat în Slovenia turneul final Euro 2018 de futsal, Portugalia și Spania ca deținătoare a trofeului urmând a juca sâmbătă finala după ce lusitanii au trecut în semifinale cu 3-2 de ruși iar vecinii iberici la lovituri de departajare în urma unui 5-5 cu Kazahstan, și iată că abia la mijlocul acestei săptămâni FRF a risipit în sfârșit ceața din jurul unei partide din campionatul intern, care, deși nedisputată, a stârnit într-atâta atenție din cele mai plictisitoare motive de parcă ar fi fost meciul secolului. Informatica Timișoara - CS United Galați conta pentru etapa a IX-a, din tur, rundă care demara în 3 noiembrie, iar în cele din urmă forul federal s-a dezmeticit și a dat verdictul, 5-0 la ”masa verde”, bănățenii urmând implicit a relua returul peste două săptămâni de pe locul I.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Portugalia – România 4-1 (2-0) la EURO 2018 de futsal

Reprezentativa de fotbal în sală a României și-a început cea de-a patra participare la turneul final al Campionatului European de futsal demarat ieri în Slovenia la a XI-a sa ediție prin a se înclina în această seară cu un rezultat identic acelorași portughezi care se impuneau și în faza preliminariilor la Călărași, 1-4. ”Tricolorii” rămân însă în cărți pentru calificarea în sferturile de finală de pe locul 2 în triunghiularul Grupei C, decisive fiind jocurile România - Ucraina, de vineri de la ora 21:45, și Ucraina - Portugalia, de duminică la ora 19, ambele tot la Ljubljana.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica, prim triumf la zero în retur, al 5-lea în Liga 1

CS Informatica Timișoara este prima dintre favoritele în calitate de gazde care să fi triumfat la zero în această etapă, ocupanta podiumului reușind și cel de-al cincilea succes fără gol primit în campionatul în curs al Ligii 1 de futsal, după cele patru adjudecate în primele 6 etape din tur. Între amicalele jucate de internaționalii săi în pregătirea de către România și Serbia a participării la turneul final Euro 2018 și așteptarea termenului de 13 decembrie fixat de Comisia de Disciplină și Etică a FRF pentru analizarea cazului restanței acasă din runda a IX-a cu United Galați, care a remis o sesizare federației, ”bronzul” ediției secunde a administrat ieșenilor în această seară ”un set la zero”.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cândva un duel echilibrat… Muncitorul Reșița-Informatica 3-10

CS Informatica Timișoara a învins la scor astăzi de la ora 17 la Reșița, în prima deplasare din returul sezonului regular în Liga 1 de futsal, mărind astfel și mai mult de la an la an diferența de scor cu care s-a impus în deplasările la omologii bănățeni. Fără eșec în acest campionat, cei de pe Bega au câștigat cu 3-10 (2-8) în anticiparea a nu mai puțin de 3 meciuri la rând acasă, primul, joi 23 noiembrie de la ora 19 la Sânnicolau Mare în restanța din ultima etapă a turului cu CS United Galați, urmat marți 28 noiembrie de la ora 18, la încheierea etapei a 12-a, de cel cu neînvinsa FK Odorheiu Secuiesc, respectiv în jur de 3 decembrie cu CSM Politehnica Iași.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campioana conduce, ”bronzul” egalează pe finalul reprizelor iar fruntașele rămân neînvinse: Informatica Timișoara – Autobergamo Deva 2-2 (1-2). FOTO + declarații Gabriel Lungu și Marcos Angulo

Peste o lună pe vremea asta, campioana la zi a Ligii 1 de futsal va trage în piept în Spania aerul rarefiat al fazei grupelor de elită în UEFA Futsal Cup, repartizată fiind conform tragerii la sorți de zilele trecute într-un patrulater cu cvadrupla câștigătoare Inter FS, gazdă deținătoare la zi a laurilor continentali, dar și cu cazacii de la Kairat Almaty, dubli învingători, însă până una alta Autobergamo Deva a căutat în această seară să se revanșeze cu ocazia derby-ului cădere de cortină peste runda a 7-a în campionat pentru pierderea în acest an a celorlalte două trofee interne, Cupa României, tocmai în ”Constantin Jude”, și Supercupa la fotbal în sală, la Lugoj. Și a condus dar ”bronzul” la zi al elitei CS Informatica Timişoara a ajuns-o din urmă, fiind cât pe ce să o și întreacă: 2-2 (1-2).
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Aproape de scorul sezonului, Informatica zdrobește campioana din 2016 cu goluri strict pe filiera străină: 10-0. Încă fără gol primit acasă

Doar la cel de-al doilea meci acasă din noul campionat dar și ultimul înaintea sosirii campioanei din Deva, CS Informatica Timișoara a galopat astăzi de la ora 16 în sala ”Constantin Jude” pe lângă o umbră a învingătoarei sale din finala Ligii 1 de anul trecut, CityUS Târgu Mureș, o învinsă pe linie în primele 4 etape care era să se aleagă cu recordul negativ al primei jumătăți a turului.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica Timișoara, scorul etapei a II-a în Liga 1

CS Informatica Timișoara a confirmat calculele hârtiei de o manieră facilă și la un scor categoric, dispunând luni seară de oaspeții reșițeni la debutul acasă în noul campionat al Ligii 1 de futsal după un meci cădere de cortină a rundei secunde în care s-a pus doar problema diferenței de pe tabela de marcaj, în condițiile în care Muncitorul, antepenultima în urma sezonului regular trecut, începea actuala ediție printr-un 3-13 pe teren propriu.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Aproape 50 de partide de 3×3 s-au jucat la turneul de la Timișoara. Localnicele Ancuța Stoenescu și Andra Haas, câștigătoare la feminin. Cehii s-au impus la masculin

Pasionații de baschetul 3 la 3 au avut în week-end ocazia să urmărească primul turneu organizat la Timișoara după ce această disciplină a fost inclusă în programul pentru următoarele Jocuri Olimpice. Localnicele Ancuța Stoenescu și Andra Haas au făcut parte din echipa învingătoare la categoria open feminin. La masculin, cehii de la BO!!! au venit cu doi jucători din prima sută a clasamentului mondial și s-au impus, câștigând și singurul premiu în bani pus la bătaie de organizatori. În ambele finale au fost învinși sârbi. Ploaia de sâmbătă după-amiază a dat peste cap programul inițial, dar decalajul s-a recuperat în a doua zi. Au fost câteva echipe care nu s-au mai prezentat, rezultând astfel destule partide nedisputate.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Informatica, prim pas întins către locul 3 și ”bronz”

Acum o săptămână, marți seară, CS Informatica Timișoara juca la Galați al doilea meci al semifinalei ediției în curs din Liga 1 de futsal, pierdut de o manieră dramatică în fața gazdei CS United, care egala astfel scorul general al partidelor câștigate, 1-1, dunărenii triumfând apoi și în întâlnirea decisivă de peste alte 24 de ore. Implicit, vicecampioana de anul trecut a rămas cu consolarea disputării finalei mici, pentru locul 3, programată tot în sistemul ”două victorii din 3 jocuri”, primul pas fiind cu dreptul, fără nici un gol primit în confruntarea de la ora 18 din sala ”Constantin Jude”, chiar dacă oaspeții semnau cele mai multe reușite în sezonul regulat, 126 în 20 de etape, și nici nu pierdeau tur-retur cu bănățenii.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica Timișoara, învinsă din nou pe final în semifinale la malul Dunării. Dubla lui Cireș decide învingătoarea: United Galați, finală la titlu cu Autobergamo Deva

CS Informatica Timișoara a fost învinsă cu 2-1 în meciul decisiv al semifinalei Ligii 1 de gazda United Galați și va lupta pentru locul trei. Timișorenii au deschis scorul în minutul 8 prin Savio, Cireș a egalat după patru minute, tot el aducând victoria gălățenilor cu mai puțin de două minute până la final. Felipe Oliveira a lovit bara în timpul rămas de joc și United a reușit să-și valorifice avantajul terenului propriu și să obțină biletele pentru finala cu Autobergamo Deva. Formația ce conducea după sezonul regulat s-a bazat pe foarte mulți jucători autohtoni în timp ce bănățenii s-au bazat mai ales pe sportivi din alte țări.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica ia apă la Dunăre în ultima secundă din prelungiri, 3-2 (2-2; 1-1) United. Intrarea în finală se joacă în decisivul de miercuri

CS Informatica Timișoara s-a dovedit redutabilă în acest început de an la lovituri de departajare, cucerind Cupa României pe teren propriu din asemenea execuții și câștigând la fel acasă duminica trecută manșa I a semifinalei Ligii 1 cu United Galați, însă în această seară o ultimă secundă de expunere fără acoperire la finalul prelungirilor a despărțit-o de oportunitatea unui nou duel de la punct fix, câștigătoarea sezonului regulat fructificând în extremis avantajul terenului propriu în revanșa de la Dunăre și egalând scorul general al penultimului act, 1-1. Implicit, cel de-al doilea loc în finala la titlu cu Autobergamo Deva va fi decis miercuri seară, tot pe terenul moldovenilor.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Informatica Timișoara, scorul etapei 1 în sferturile play-off

La o săptămână și o zi după ce intra în calitate de selecționer și jucător al naționalei României la barajul play-off pentru calificarea la Euro 2018 în urma unui 0-4 la Călărași cu Portugalia, Robert Lupu a avut astăzi parte de un nou motiv de satisfacție în aceeași sală de la malul Dunării, vicecampioana Informatica Timișoara, al cărui antrenor-jucător este, debutând perfect în faza play-off din actuala ediție a Ligii 1 la futsal, prin a stabili scorul record al etapei 1 din sferturi.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Informatica Timișoara, scorul etapei 1 în sferturile play-off

Unica fără gol marcat Portugaliei, 0-4 cu lusitanii, România rămâne pe 2 la golaveraj și intră la baraj: eventuale oponente

România a încheiat cu stângul seria patrulater pe care a găzduit-o de sâmbătă în preliminariile Campionatului European de futsal, pierzând de la ora 18 cu 0-4 (0-3) în fața liderului cu punctaj maxim Portugalia, la limită însă pentru a-și păstra la golaveraj locul secund în Grupa 4, suficient pentru disputarea barajului tur-retur de accedere la turneul final de la iarnă, din Slovenia.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Unica fără gol marcat Portugaliei, 0-4 cu lusitanii, România rămâne pe 2 la golaveraj și intră la baraj: eventuale oponente