Arhiva etichetelor: România canotaj

România, zestre în creștere de la o ediție la alta în Mondialul U23, între cele 5 flotile cu minim două medalii de aur

Delegația României la ediția încheiată ieri a Campionatului Mondial de canotaj rezervat categoriei de vârstă sub 23 de ani s-a numărat între cele 20 care au avut reprezentare pe podiumul de premiere al competiției din Polonia, dar între cele doar 12 cu câștigători pe prima treaptă, respectiv între cele numai cinci care au obținut cel puțin două medalii de aur. ”Tricolorii” au concurat în 12 probe și au totalizat 23 de medaliați, captura din lacul Malta fiind mai mare decât la Mondialul U23 de anul trecut, atunci de câte două medalii de aur respectiv argint.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca, de la CS U Timişoara, două locuri 2 la 2x, cu Vasile Agafiţei, pentru flotila României, la cea de-a 59-a ediţie a Regatei Internaţionale de la Bled

Canotorul timişorean Adrian Cionca, legitimat la CS Universitatea, s-a clasat de două ori pe locul secund în finalele A la dublu vâsle ale celei de-a 59-a ediţii a Regatei Internaţionale de la Bled, din Slovenia, în echipaj cu Vasile Agafiţei (CS Dinamo) şi în urma unor vicecampioni olimpici, fraţii croaţi Sinkovic, fostul campion mondial de juniori de loc din Deta fiind acum în cărţi pentru lotul României la Mondialul de Tineret de luna viitoare.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu