Arhiva etichetelor: Romică David

CNS Cetate Deva – Centrul Național de Pregătire Timișoara 5-0

CNS Cetate Deva a câștigat astăzi de la ora 14 pentru a cincea oară consecutiv în Seria a IV-a din Liga 3 și a urcat astfel provizoriu pe podium înaintea încheierii mâine a etapei a XII-a, hunedorenii învingând la zero pentru a doua oară la rând pe teren propriu prin a copia în acest caz diferența de 5-0 reușită săptămâna trecută la Jimbolia, de astă dată pricinuind a șasea înfrângere succesivă juniorilor de 2000 și 2001 ai Centrului Național de Pregătire Timișoara.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Centea lovește transversala Cetății la 0-0 iar Deva se desprinde până la pauză: Ghiroda, alt eșec afară cu 2-0

Ceea ce n-a reușit până în săptămâna în curs, și anume să se impună fără a primi gol, CNS Cetate Deva a izbutit de două ori în decurs de 72 de ore, marți la Craiova iar astăzi pe teren propriu, semnând cel mai clar succes din noul campionat, conturat până la pauză, 2-0 (2-0) cu nou-promovata ACS Ghiroda, și apropiindu-se astfel de locurile cu care ar fi mai aclimatizată, poziția a cincea cel puțin peste noapte.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu