Arhiva etichetelor: sală polivalentă

„Sistemul” şi mentalitatea sunt hiba, nu senzaţia Cristinei Neagu că i s-ar cuveni zecile de mii „de la stat”. Prost nu-i cel care cere, nici proşti cei care alocă banii publici, ci cotizanţii

Cristina Neagu a fost luată din nou şi încă o tură la ochi pe seama salariului ei la clubul "Municipalităţii" capitalei, aşa cum mult mai pe bună dreptate a pus Elisabeta Lipă sub lupă din fruntea Autorităţii Naţionale pentru Sport handbalul "stat în stat" cu apucăturile sale nu doar mercenare, însă cel puţin în cazul reputatei "tricolore" este vorba strict despre o creaţie a "sistemului" în sine, prin intermediul mutantului artificial din bani publici CSM Bucureşti, "ucigaş al campionatului" Ligii Florilor, care bineînţeles că poate arunca în neştire cu dările achitate de locuitorii capitalei, că doar nu-s bani transpiraţi de gestionarii mult discutatei trupe activând ca "la stat", ineficientă în extrem în raport cu normele unei economii reale de piaţă, dar întreţinând aparenţele şi generând false impresii în numele handbalului feminin românesc prin abonamentul la EHF Champions League.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

O concluzie la final de deceniu? Sportul timișorean, ținut în mizerie, precum orașul în sine. Și o avertizare pe adresa culturii, dinspre lumea arenelor…

Țineți minte promisiunile fără acoperire ale edilului Robu de la începutul acestui an, în sensul în care curățenia stradală se va face remarcată în Timișoara până la Sfintele Sărbători de Paști, grație unui nou contract cu o companie austriacă pe relația cu Cluj? Praf în ochi până la paștele cailor, praf mai înecăcios decât cel de pe arterele orașului, căci suntem în pragul Sfintelor Sărbători de Crăciun iar mizeria calcifiată de pe numeroase trotuare și străzi ale capitalei Banatului este și mai strigătoare la cer, și mai evidentă decât în iarna trecută. Astfel încheie principalul municipiu vestic al României cel de-al doilea deceniu din mileniul 3, cu gunoaie de-a valma și mizerie sărind în ochi pe la mai toate colțurile, și nu poți decât să te întrebi de unde oare toate minusurile, deficitul, datoriile și creditele contractate de diriguitorii Timișoarei, din moment ce și salubritatea este ca și la pământ, printre alte servicii publice cheie dar cu mari bube, iar nici bietul sport nu poate fi întreținut cum se cuvine, între alte domenii tratate aidoma celor marginale.   
Publicat în Sport de masă, Sport sabotat | Etichete , , , , , | 1 comentariu

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, luare de poziție în cazul propusei Săli Polivalente a Timișoarei

În accepțiunea multora, și din nefericire și prin funcții, domeniul sportului ar fi floare la ureche, subiect de Gîgă și o banală joacă la care toți s-ar pricepe, închipuiri ca teren fertil pentru inevitabilele derapaje survenind acolo unde este implicat sectorul administrativ de stat cu revărsare din sfera arenei politice. Nefasta imixtiune a acestei pietre de moară a societății românești n-avea cum să nu se manifeste neplăcut și în ceea ce privește necesitatea construirii unei noi Săli Polivalente a Timișoarei, temă coborâtă de clovnii aleși la stadiul de obiect de mânuire sub cupola circului, totul pliindu-se perfect pe o noapte generală a minții. Este clar, proiectul a pornit cu stângul, și n-avea cum să fie altfel dat fiind un corolar al aspectelor, unii încercând totuși a mai imprima un dram de rațiune și perspectivă a lucrurilor, de exemplu prin punctul de vedere al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Timiș, condusă de Adrian Tal.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

2016, toamna. Tot vechile ”1 Mai” și ”Olimpia” întâmpină oaspeți din Scoția și Norvegia

A început o săptămâna de care arena timișoreană ar dori să aibă parte cât mai des, și nu doar ca o raritate, programând sâmbătă după-amiază două jocuri internaționale din cupele europene inter-cluburi ce rescriu mai apăsat numele orașului pe harta sportului continental în rugby și handbal.
Publicat în Handbal, Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru 2016, toamna. Tot vechile ”1 Mai” și ”Olimpia” întâmpină oaspeți din Scoția și Norvegia

De astăzi, românii pot cumpăra bilete la FIBA EuroBasket 2017 iar Horia Tecău oferă un exemplu în acest sens

EuroBasket 2017 va fi a 40-a ediție a competiției continentale masculine inter-țări și prima de la care întrecerile se vor organiza la fiecare 4 ani, Cluj fiind alături de Helsinki, Tel Aviv și Istanbul, cu două săli, gazdă a evenimentului de la finalul verii viitoare, reunind 24 de naționale împărțite în grupe a câte șase. Iar de astăzi au fost puse în vânzare biletele pentru meciurile de sub Feleac la FIBA EuroBasket 2017, sub formă de pachete ce oferă reduceri semnificative de preț de până la 45% până pe 22 noiembrie 2016.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru De astăzi, românii pot cumpăra bilete la FIBA EuroBasket 2017 iar Horia Tecău oferă un exemplu în acest sens

Sportul ca bumerang și nu atu electoral

Asta mai lipsea în niște zile greu suportabile din cauza unui alienant diabet electoral și înaintea unei alte duminici la urne absolut fără nici un Dumnezeu și iremediabil pierdută din nou pe vecie de români, ca și un cotidian de sport să aducă la rândul său în discuție factorul politic, dar din nefericire într-atât de mare, nocivă și nesănătoasă este dependența arenei sportive autohtone de banul public și implicit de vectorul partinic, încât subiectul este imposibil de evitat mai ales în circumstanțele actuale, în care crize acute la boli cronice își arată crunții colți, în Timișoara în special în handbal și fotbal, cazurile cele mai cunoscute și la vedere, deși doar vârfuri ale unui iceberg.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Sportul ca bumerang și nu atu electoral

FOTO-Dovada. Să știe toată țara de ce se joacă baschet la Timișoara luni și marți

Timișoara are din nou onoarea și privilegiul, până duminică, să fie gazda caravanei badmintonului internațional, eveniment la cea de-a XVI-a ediție pe malurile Begăi prin care numele capitalei Banatului a ajuns în noul mileniu pe buzele multor practicanți ai frumosului sport la fileu din toate colțurile lumii. Badmintonul a fost de fapt în toți acești ani o fereastră deschisă a Timișoarei spre lume, creșterea în anvergură a competiției generând fireasca mutare a întrecerii, din 2014, în principala sală polivalentă a orașului, deși, dacă infrastructura sportivă locală ar fi permis-o, merituoasa sa prezență pe cea mai mare scenă ar fi fost cuvenită chiar cu mult timp înainte. Iar tocmai în neajunsurile arenelor locale rezidă problema, chiar și în anul de grație 2016...
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru FOTO-Dovada. Să știe toată țara de ce se joacă baschet la Timișoara luni și marți

”Dance All Stars”, Campionatul Național pe secțiuni

Cei mai buni dansatori sportivi din România se întâlnesc în acest weekend, pe 4, 5 și 6 martie, în Sala Polivalentă din capitală, la primul mare examen intern din anul 2016, “Dance All Stars“, Campionatul Național pe Secțiuni, în organizarea Clubului de Dans Sportiv „Contesina” București, sub egida Federației Române de Dans Sportiv și cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului.
Publicat în Dans sportiv | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Dance All Stars”, Campionatul Național pe secțiuni

Ca și Spitalul Municipal de pe ”Torontalului”? Sala Polivalentă, 4 ani de la prima cărămidă, 2 ani trecuți fix de la termenul de predare

De fiecare dată când Primăria mai expediază o înștiințare despre iminenta finisare a Pasajului Michelangelo, o delicatesă pentru mașini dar cu tot atâtea benzi pietonale și cu riscul de obturare a traficului la următoarele semafoare, nu știu cum, dar gândul mă duce la sport și la oameni, la ”Sala Polivalentă”. A, nu Audi Gyor Arena, dublă ca și capacitate, începută anul acesta și ca și gata pentru Campionatul European de handbal feminin ce demarează în 7 decembrie, ci la cea începută în octombrie 2010 și cu termenul de predare la cheie octombrie 2012, de la ”Baza 2”. Să nu fie un blestem, căci și la Spitalul Municipal de pe Calea Torontalului s-a meșterit tot 4 ani postdecembriști...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ca melcul la Sala Polivalentă de 2.200 locuri a Politehnicii Timişoara. Termen expirat, al doilea debut de campionat la rând ratat!

"Finalizarea, în... ceaţă. Termenul: octombrie 2012. Glumiţi?" consemna Sporttim.ro pe 30 octombrie anul trecut, pe când Sala Polivalentă de 2.200 locuri a handbaliştilor Politehnicii Timişoara trebuia să fie gata. Dar iată că mutarea în casă nouă, pentru toamna trecută, anunţată în urmă cu 2 ani de actualul Rector al Universităţii Politehnica Timişoara, Viorel Şerban, nu s-a înfăptuit nici cu ocazia celui de-al doilea debut la rând al Ligii Naţionale, cel din 2013, mici fiind progresele din ultimele 10 luni şi jumătate. Aşa încât, înaintea derby-ului de luni seară al Banatului, AS CH Politehnica - CS Caraş Severin, tot într-o sală "Constantin Jude" în care... ploua când cu actualul primar Nicolae Robu pe parchet, prin 2006, reedităm consemnarea noastră de anul trecut...
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Finalizarea, în… ceaţă. Termenul: octombrie 2012. Glumiţi?

Din ciclul mari regizori, mari actori, cu statul şi aleşii construirii obiectivului în prim-plan. O vorbă şi mai multe fotografii despre una dintre întîrzierile stas şi la modă în România în ceea ce priveşte finalizarea execuţiei unui proiect cu finanţare din bugetul de stat, în aşteptare în acest caz fiind... sportul. Unul dintre foarte puţinii lucrători aflaţi în împrejmuire păşeşte pe unde ar urma să fie terenul de joc al sălii şi încerc să-mi imaginez cum s-ar fi înălţat în acelaşi loc un Fenici, Grasu sau Stan în ultimele jocuri ale poliştilor acasă în tur, şi anume cu Dinamo şi campioana HCM Constanţa, pe 24 noiembrie şi la început de decembrie, asta dacă termenul de execuţie expirînd zilele acestea ar fi fost respectat.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ingrat. Poliştii împrumutaţi la Arad, nelăsaţi în sală. Şi neplătiţi…

Tristă, foarte tristă iarnă pentru handbaliştii împrumutaţi de CSU Politehnica Timişoara pe parcursul actualului campionat divizionarei secunde HC Arad. Se ştie, clubul alb-violet a renunţat pentru acest sezon la echipa sa "pepinieră" de liga a doua, Timişoara rămînînd implicit fără vreo reprezentantă în eşalonul secund masculin, dar parte dintre componenţi au fost strămutaţi temporar pentru rodare prin pregătiri şi jocuri, în baza unei înţelegeri, grupării din Arad. Doar că la Arad lucrurile nu decurg deloc bine...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„U”, după primul set în fieful unor nemţeni fără succes la 0

După deplasări la Bucureşti, Craiova şi Baia Mare, nou-promovatei Universitatea Timişoara i-a venit rândul cu ocazia celei de-a 7-a etape a Diviziei A1 la volei masculin să parcurgă şi cei 509 kilometri până la Piatra Neamţ, pentru disputa de sâmbătă de la ora 16 cu VCM LPS din localitate, care are "un parcurs foarte bun în campionat", după cum a remarcat profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al galben-albaştrilor ce nu contează pe serviciile lui Grama, accidentat în eşecul de sâmbăta trecută
Publicat în Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Încerc să stimulez factorii locali să ridice o sală polivalentă!”

Simona Amânar, multiplă laureată olimpică şi mondială, se destăinuie în exclusivitate www.sporttim.ro, vorbind printre altele despre munca şi disciplina în gimnastică, despre proiecte de viitor, despre visul de a capacita edilii Timişoarei să ridice o sală polivalentă sau despre Campionatul European, de săptămâna viitoare, la Berlin... În rubrica INTERVIU, de pe prima pagină a portalului nostru, puteţi citi întreaga convorbire cu fosta gimnastă, dialog din care spicuim aici doar câteva pasaje...
Publicat în Exclusiv, Gimnastică | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu