Arhiva etichetelor: Şcolar Reşiţa

VestLiga U8-U9, pe Colterm şi la Covaci: 28 de echipe de la 19 cluburi din 6 judeţe, 36 de jocuri şi 203 goluri

Vest Liga 2014 a revenit sâmbătă în actualitate, la al doilea pas de la lansare, constând în 36 de jocuri disputate pe două categorii de vârstă, sub 9 respectiv sub 8 ani, care au oferit un total de 203 goluri, protagonistele reprezentând 3 grupări din Timişoara, 7 din judeţul Timiş plus alte 9 din Caraş Severin, Hunedoara, Bihor, Arad şi Dolj, multe dintre acestea cu câte două garnituri.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vulturii 2009, 1-4 cu o a cincea colegă de serie în pregătiri

Vulturii 2009 Lugoj şi-a testat forţele în această seară cu o a cincea colegă de eşalon din C4 din totalul celor 11 jocuri amicale disputate în pregătirea debutului ca nou-promovată în eşalonul trei, revenind după două luni şi două zile pe arena "Mircea Chivu" din Reşiţa, acolo unde cîştiga barajul cîştigătoarelor Diviziei D. De această dată a fost 4-1 (2-0) pentru Şcolar, care a deschis scorul din penalty şi l-a majorat în preajma pauzei, mai apoi antrenorul secund - fundaş Hromei reducînd din handicap, la scorul de 3-0.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Calificată! Poli întoarce de la 0-3 la 4-3 acasă la Atletico

Spectaculoasă răsturnare de situaţie favorabilă alb-violeţilor Timişoarei, care miercuri după-amiază au obţinut pe "Subcetate" din Arad, în fieful lui Atletico, biletele pentru turneul semifinal naţional din 1-5 iunie, adică începînd de vinerea viitoare, şi asta indiferent de rezultatul pe care îl vor înregistra vineri, de la ora 9, cu Jiul Petroşani. Ne referim aici, bineînţeles, la juniorii D pregătiţi de Antonio Foale.
Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Poli II, cu Dobricean decan de vîrstă, a 3-a oară 2-1 afară în 2012

Poli II a revenit marţi seară pe căi victorioase, obţinînd al treilea succes cu acelaşi 2-1 în condiţii de deplasare în acest retur, şi nu oriunde, ci pe un teren "Mircea Chivu" unde prima garnitură alb-violetă avea nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe în acest sezon, în Cupa României. A fost CS Municipal Şcolar Reşiţa - Poli II Timişoara 1-2: Beloescu 2 - Velici 19, Szalkai 40.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mai maxim 9 din 12: ACS Recaş – Şcolar Reşiţa 1-0, Szekely (43´)

Golgeterul Szabolcs Szekely a asigurat în minutul 43 al jocului din runda a 26-a în C5, de vineri seară, cel de-al cincilea succes la rînd pe teren propriu pentru liderul ACS Recaş, care, cu 4 victorii şi în deplasare în acest retur, se apropie de dezideratul promovării. Ar mai fi 4 hopuri... Aşadar un 1-0 la limită cu CS Municipal Şcolar Reşiţa, după 3-0, 2-0, 4-1, 2-1 acasă în retur, început de la 0-1 cu FC Hunedoara, care joacă mîine, acasă cu Jiul...
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii B, 8-0: „Starea de incertitudine apasă şi influenţează jocul juniorilor”

Juniorii B de la Poli Timişoara au încheiat turneul play-off cu un scor pe care îl înregistrau şi luna trecută, în runda a doua, la a doua apariţie acasă, şi anume 8-0 (5-0) cu CS Municipal Şcolar Reşiţa.

„Am încheiat …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

Poli juniori A, iar 4-0: „După 5 jocuri vreau să-i văd campioni”

Clubul e în pioneze, unii seniori dezertează, echipa mai şi pierde, fanii se revoltă, dar la urma urmelor viaţa merge implacabil înainte. Drept dovadă, juniorii A polişti au încheiat cu brio şi play-off-ul seriei a şaptea, cu încă un succes şi primii în ierarhie, iar luni aşteaptă decizia FRF, în privinţa locului de disputare a turneului zonal al Campionatului Naţional de juniori A, care demarează duminica viitoare. După 21 de meciuri şi alte 5, care-i aşteaptă pe violeţi în săptămînile următoare, antrenorul Robert Fruşa ne-a relevat cîteva idei cu bătaie mai lungă...
Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Millenium Giarmata, primul fără gol primit din 26 noiembrie!

Millenium Giarmata a stopat vineri seara pe arena reşiţeană "Mircea Chivu" o deplorabilă serie de 5 eşecuri consecutive, mai mult, încheind primul joc oficial din 2012 fără gol primit şi smulgînd primul punct extern în acest retur. A fost CS Municipal Şcolar Reşiţa - Millenium Giarmata 0-0, în runda a 24-a din C5. Iar acum "trei puncte sunt obligatorii", după cum a anticipat Constantin Nedela vizita celorlalţi reşiţeni, "lanterna" Gloria, sîmbăta viitoare, pe 5 mai, la ora 18...
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Millenium 1-2:”E o problemă internă,financiar-organizatorică”

Millenium Giarmata s-a văzut îngenuncheată pentru a patra oară la rînd, 1-2 sîmbătă seară, în runda a 22-a a ligii a treia, şi tocmai după minutul 90, din penalty, la capătul unui duel cu cărăşenii de podium de la Autocatania în faţa cărora au încheiat în 9, afundîndu-se astfel pe acelaşi loc 9 pe care au alunecat de pe 5, la finele turului.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 7 comentarii

Mama Mia! Al doilea succes la rînd „afară”, tot cu 3-1

AS Nuova Mama Mia a cîştigat pentru a doua oară la rînd cu 3-1 în deplasare, după succesul repurtat în urmă cu două săptămîni la Giarmata. Divizionara C din Becichierecu Mic, cea mai periclitată trupă timişeană în ierarhia seriei a V-a, s-a impus vineri după amiază la Reşiţa, în faţa localnicei CS Municipal Şcolar, după ce a fost iniţial condusă: Oncică (28) - Luţă (29), Hodiş (44) şi Dragodan (90). Aşadar, în vinerea rundei a XXII-a, Poli II s-a impus cu 2-1 (1-0; Silaghi-Perju şi Artean) iar liderul ACS Recaş cu 2-0 (0-0), prin Szekely (58) şi Trandu (90), contra Flacărei Făget...
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În aşteptarea lui Poli, LPS Banatul remizează la Reşiţa: 1-1

LPS Banatul Timişoara a înregistrat miercuri după-amiază un al doilea draw de 1-1 în deplasare în această fază intermediară din play-off-ul locurilor 1-6, la Reşiţa, cu CS Municipal Şcolar, întrerupînd astfel o serie de două eşecuri cu 1-2, acasă, în …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Raţiu intră şi scoate penalty, insuficient însă pentru Flacăra: prim punct pe 2012

Mini-derby regional, peste graniţa timişeano-cărăşeană, la Făget, între Flacăra şi Autocatania, în runda a XIX-a a Ligii a treia, seria a cincea. Care s-a încheiat nedecis marţi după-amiază, ambele goluri survenind din lovituri de la 11 metri. Este abia primul …

Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Scor identic şi la juniori B: Şcolar Reşiţa – Poli Timişoara 2-3 (1-2)

Juniorii B timișorenii, deşi nu au rupt gura târgului prin evoluţia lor duminică după-amiază, pe arena „Mircea Chivu” din Reşiţa, au reușit să obțină totuși cele 4 puncte puse în joc contra unei echipe reșițene, ce-i drept destul de firave, …

Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Poli Timişoara îşi face meciul greu pe „Mircea Chivu”: 3-2

Juniorii A ai alb-violeţilor au încheiat turul din play-off-ul locurilor 1-6 al Seriei 7 cu un succes tras de păr pe "Mircea Chivu" din Reşiţa, 3-2 (2-2) duminică la amiază cu CS Municipal Şcolar, acontînd astfel o a patra victorie din 5 jocuri într-un răstimp de 15 zile, dar fără a-şi mulţumi antrenorul, Robert Fruşa, care a remarcat că "ne-am mulţumit cu tare puţin..." Salvarea a venit de la "dubla" lui Vîntură (foto). În alte meciuri, LPS Banatul - UTA 1-0 şi Liberty - FC Bihor 2-1. (la juniori B, Şcolar Reşiţa - Poli Timişoara 2-3 şi Liberty - FC Bihor 1-0)
Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fruşa, Poli juniori A: „Vom ajunge să ne călcăm pe picioare”

Robert Fruşa, antrenor care ducea în 2011 generaţia 1992 a clubului polist la titlul de campioană naţională, ne dezvăluie care este pulsul la gruparea de juniori A a alb-violeţilor cu 4 săptămîni înaintea debutului în play-off. Fază intermediară pe care timişorenii o abordează de la 0 dar cu ascendentul moral al câştigării la pas a turului de calificare din toamnă: 11 10 1 0 44-5 41 puncte
Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii, amînaţi cu 14 zile, dar Poli – UTA deja în etapa a doua

Scriam deunăzi că FRF a decis amînarea cu două săptămîni a debutului fazei intermediare, "play-off" şi "play-out", a Campionatului Naţional de juniori, din 4 pe 18 martie. Cu alte cuvinte startul va avea loc peste aproape 4 săptămîni... Vă prezentăm în continuare programul jocurilor juniorilor A şi B
Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„De cînd mă ştiu în fotbal, n-au fost 10 zile să nu poţi juca!”

Gazonul sintetic polist a mai salvat zilele acestea situaţia, dar în rest, amînări şi anulări. Miercuri la Recaş şi la Lugoj, sîmbătă la Lugoj şi la Jimbolia. Amînări nu doar de jocuri amicale, ci şi a startului returului: cu o săptămînă la ligile a doua şi a treia respectiv cu două în Campionatul Naţional de juniori. Cît despre Divizia D Timiş, părerile converg spre o amînare de două săptămîni. Dar unii au încropit totuşi rapid un triunghiular, cazul fericit al celor de la Mama Mia, Millenium Giarmata (Liga 3) şi CFR Timişoara (D Timiş).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Petruescu: „Dacă nu sunt condiţii bune, mai bine amînată”

Ninge ca-n poveşti şi degeaba a deszăpezit ACS Recaş propriul gazon, în vederea jocului amical de marţi de la ora 12, cu Flacăra Făget, căci un strat proaspăt s-a reaşternut pe teren. Aşa încît meciul rămîne în picioare "dacă găsim un teren disponibil", conform antrenorului liderului din C5, Cosmin Petruescu (foto), care în privinţa debutului returului, la început de martie, a spus: "Sperăm să putem juca fotbal în prima etapă, să avem condiţii bune de joc la importantul meci cu FC Hunedoara. Dacă nu sunt optime, mai bine să se amîne"
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Virgil Bunescu, Millenium: „Mai mult ne-a copleşit locul”

A luat bărbăteşte frigul în piept, cu cămaşa descheiată la ultimul joc al turului, un draw alb sâmbătă între Millenium şi Poli II, şi nu se teme să continue să "ţină steagul sus", după cum a spus, nici în nişte condiţii financiare vitrege pentru investitorul privat în fotbalul actual. Virgil Bunescu, proprietar al Agromadi-H SRL şi care din veniturile realizate din folosirea terenului agricol şi a unei mori din Giarmata sprijină divizionara C Millenium, a preconizat "câteva mişcări de jucători" pe perioada iernii, drept antidot la pierderea de turaţie a alb-albaştrilor
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Stoicov: „Ne trebuie 2-3 de la prima echipă”

Adrian Stoicov, care a fost lipsit sâmbătă la Giarmata de aportul câtorva polişti, printre care Belu-Iordache, Dobricean sau Fuchs, a fost nevoit să renunţe la pauză şi la serviciile lui Andrei Dăruială, urmărit de ghinion cu accidentările, care s-a ales cu un hematom pe gambă, postul pe dreapta fiindu-i preluat de Iovan, în locul căruia a "coborât" Zaluschi, Constantinescu fiind introdus la reluare la mijloc
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Revenire cu ghinion pentru Iordache şi Dăruială: Poli II 0-2

Poli II a repetat vineri după-amiază cel mai drastic eşec stagional, 0-2, suferit şi în urmă cu 3 săptămâni în Valea Jiului, cedând în doar al doilea joc fără gol marcat pe "Ştiinţa", unde în precedentele două întâlniri erau savurate câte 7 goluri. Pe când portarul Iordache şi Dăruială, evoluând în centrul liniei mediane, au revenit cu ghinion după accidentări, fundaşul de bandă marcându-şi autogolul de 0-1 în minutul 48 şi fiind înlocuit, reaccidentat, Şcolar şi-a egalat pentru a cincea oară maximum de goluri înscrise în C5: 0-2
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT.Autogol,48:0-1… Poli II Timişoara – Şcolar 0-2 (0-0)

Citiţi mai jos comentariul în direct, LIVE TEXT de pe Ştiinţa, cu echipe şi înlocuiri, de la derbyul bănăţean de vineri, în care au reintrat portarul Iordache şi Dăruială, la mijloc, dar cu ghinion: autogol şi accidentare... Înaintea atacării jocurilor cu primele trei clasate, şi anume la Beiuş, cu ACS Recaş şi la Giarmata, din ultimele 3 etape ale turului în C5, Poli II, ocupantă a poziţiei a 4-a după 11 etape şi care a marcat cu cel puţin 11 goluri în plus faţă de fiecare din cele 15 grupări din serie, a fost depăşită în clasament de CS Municipal Şcolar Reşiţa, de pe locul 7, care, după ce mai câştigase în deplasare în acest sezon doar la Becichierecu Mic, 2-1 pe 1 octombrie, a izbutit acum cel mai clar succes stagional: 0-2 (0-0)
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Recaş pierde în a doua deplasare la rând: 1-0 Şcolar Reşiţa

ACS Recaş a suferit vineri după-amiază doar al doilea eşec stagional, dar şi al doilea la rând în deplasare, cedând în penultimul minut din penalty, la Reşiţa, în faţa lui CS Municipal Şcolar, într-un meci din etapa a 11-a a ligii a III-a la fotbal, seria a 5-a, şi ratând astfel şansa de a reveni în frunte, unde liderul Millenium Giarmata primeşte sâmbătă vizita ocupantei locului 3, Bihorul Beiuş. (foto www.arenabanateana.ro)
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Pre Poli-Steaua: „Şi dacă nu vom câştiga, impresia contează”

"La un meci special, o atitudine specială, cu o altă ambiţie", sună aşteptările antrenorului Velcea înaintea optimii Poli - Steaua, de joi seară, care, fiind difuzat în direct de PRO TV, captează atenţia publicului într-o competiţie sponsorizată de "Timişoreana" şi în care violeţii, deja trecuţi de trei tururi, ar mai avea alte 3 hopuri pentru a ajunge să joace cu trofeul Cupei României pe masă. "Jocurile de Cupă au altă regie, am suferit la Reşiţa, cu Naţional la Beiuş, şi ne-a fost mult mai uşor cu Ceahlăul"
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişorenele Poli şi LPS, pe muchie cu cărăşeni

Poli a avut parte de meciuri mai strânse la Reşiţa, comparativ cu recentele galopuri de sănătate, iar LPS Banatul nu şi-a valorificat avantajul terenului propriu cu CSS Caransebeş, în runda a opta din Campionatul Naţional de juniori A şi B, seria a VII-a, disputată duminică, unica echipă învingătoare fiind a juniorilor A polişti, sub timona lui Robert Fruşa (foto).
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu