Arhiva etichetelor: Seria 4

Velici 3 goluri, CSM Lugoj 3 succese la rând dar și 3 în deplasare

CSM Lugoj a abordat ieșirea de astăzi în Gorj în calitate de neînvinsă în deplasările din actualul campionat, ba chiar binișor și din returul celui precedent, iar timișenii nu doar că au rămas imbatabili pe alte terenuri din C4 dar și-au recuperat locul 3 pierdut peste noapte prin a semna a treia victorie în ultimele patru partide afară, plusând la capitolul goluri marcate, de la cele câte 3 la Timișoara și Sibiu, la nu mai puțin de patru în cadrul rundei a XII-a, un maxim în 2017/8 pentru elevii lui Cosmin Petruescu.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vine ploaia iar Bozian desprinde pe final Lugojul cu destinația podium, peste Sebiș: 2-0 cu CS Național

Tocmai a început ultima treime a turului în Seria a IV-a din Liga 3 iar CSM Lugoj s-a reabilitat cu ocazia jocului de la ora 14 din runda a XI-a pentru eșecul acasă cu o altă vizitatoare arădeană în precedenta reprezentație pe teren propriu, 1-2 cu Gloria Cermei, dispunând în ziua inaugurală a etapei de vecina de clasament pe care astfel a doborât-o de pe podium, salt precum elevii lui Cosmin Petruescu mai izbuteau în trecut și la final de campanie în dauna celor de la CS Național Sebiș.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT, Liga 3. CS Millenium Giarmata – ACS Ghiroda 2-4 (2-0): Anagor 17, Gavriluță autogol 18 / Pop 68, Saizu 78, Baranyi 80, 90+2. Transversale, 1-1: Ghighilicea 47 – Baranyi 54. Codrea, fără cei 3 excluși: ”Vreau să dau o șansă tinerilor din lot” La gazde revine Dorin Codrea, la oaspeți Baranyi, Ciobanu, Hotca. Codrea, două schimbări în minutul 25

O singură etapă dintre primele 7 ale noului campionat al Ligii 3 n-a avut parte în seria vestică de un duel direct timișean, iar după ce în ultimele două runde formațiile din acest județ nu s-au mai întâlnit, astăzi, cu ocazia celei de-a zecea din tur reapare și al șaptelea meci pe aceste coordonate din sezonul în curs, în acest caz între gazdele cu cea mai mare longevitate pe acest palier divizionar, CS Millenium Giarmata, și nou-promovata ACS Ghiroda.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Millenium doboară din faze fixe până la pauză Șoimii promovați: Giarmata – Lipova 2-1

CS Millenium Giarmata, talonată îndeaproape la un singur punct de antepenultima respectiv penultima clasată, s-a desprins din faze fixe până la pauza meciului jucat astăzi de la ora 15 pe arena ”Nicu Moraru” în etapa a opta din Seria a IV-a în Liga 3, asigurându-și al doilea triumf în noua campanie, 2-1 (2-0) cu nou-promovata CS Șoimii Lipova, prin care a sărit în ierarhie peste oponentele de mâine de la Cermei, CS Gloria Lunca Teuz și Centrul Național de Pregătire, dar s-a și apropiat la un singur punct de învinsa de pe Mureș.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO. ACS Ghiroda doboară ”satelitul” liderului din Liga 2, al doilea succes la rând cu 3 avans, și urcă pe podium

După victoria semnată în etapa trecută în deplasare la Cermei, cu 5-2, nou-promovata ACS Ghiroda a obținut un alt succes tot la 3 goluri diferență, însă pe propriul teren, ajungând la 3 meciuri consecutive fără eșec, serie prin care a urcat pe podium după prima treime a parcursului din turul Seriei a IV-a în Liga 3.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, prim triumf chiar în duelul locurilor 3 și 2 în sezonul trecut. Lazea semnează revanșa în fața Reșiței, încurcată în cursa spre promovare

CSM Lugoj a revenit vineri după-amiază la foarte bunul obicei de a nu primi gol, în premieră în noul sezon al seriei vestice în Liga 3, iar o singură reușită semnată cu un șut din afara careului spre mijlocul reprizei I a fost suficient pentru ca timișenii să triumfe pentru prima oară în ediția 2017-2018, la a patra încercare, dar nu împotriva oricui, ci tocmai a reșițenilor, pe de-o parte dubli învingători la zero în meciurile directe din campania precedentă iar pe de altă parte și aspiranți declarați la promovarea în Liga 2.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT din C4: runda 2, pe Banatul. Etapa și duelul timișean: Centrul Național Pregătire – ACS Ghiroda 3-2 (1-1: Burghele 40, 68, Chera 89 / Totic 36, Centea 63). Șimăndan, bară 45. Oaspeții, 4 schimbări

După ce a egalat de două ori, Centrul Național de Pregătire smulge și victoria în penultimul minut, echivalând cu primele puncte ale juniorilor la nivelul seniorilor divizionari: 3-2 (1-1) în etapa a II-a cu nou-promovata ACS Ghiroda. Revenim cu fotografii și declarații.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT. Ripensia – CSM Școlar Reșița 1-1 (1-0): Vlădia 26 / Liuba 62 penalty

ACS Industria Galda a învins la două goluri diferență pentru a doua vineri la rând și tot în județul Timiș, 3-1 la Giarmata, astfel încât a înnoptat din nou pe prima poziție, iar Național Sebiș a obținut tot ieri primul succes după 4 etape și a marcat tot 4 goluri, precum în acel 4-3 cu Ripensia, așa încât ocupantele podiumului la finalul sezonului de toamnă, CSM Școlar Reșița și Ripensia, oponente astăzi de la ora 17 în Ciarda Roșie, caută la rândul lor să rămână cât mai bine plasate în această foarte echilibrată dispută în 6 formații din partea superioară a Seriei a IV-a în Liga 3, în care permutările de locuri sunt la ordinea zilei.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LIVE TEXT. Ripensia – CSM Școlar Reșița 1-1 (1-0): Vlădia 26 / Liuba 62 penalty

Dan Mănăilă (Mama Mia): ”În acest grup mic care este, încercăm să facem ceva, dar accidentările, cartonașele galbene, toate lasă urme”

CS Nuova Mama Mia a pierdut al doilea joc consecutiv cu 2-0, rămânând cu un singur punct acumulat din ultimele 9 posibile după ce s-a înclinat pe ”Calor” vineri după-amiază celor de la ACS Poli II, care au marcat spre finalul fiecărei părți. În continuare, rămâne de văzut dacă gruparea din Becicherecu Mic va putea găzdui vinerea viitoare primul ei meci la Jimbolia, cu Pandurii II, Marcel Băban așteptând în aceste zile un ultim aviz favorabil pentru finalizarea dosarului de omologare a bazei sportive în vederea organizării partidelor de Liga 3.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Dan Mănăilă (Mama Mia): ”În acest grup mic care este, încercăm să facem ceva, dar accidentările, cartonașele galbene, toate lasă urme”

Ighiu – CSM Lugoj 0-0: tot fără gol primit la vicecampioană. ”Un punct pe terenul unei echipe în jurul căreia s-a creat în iarnă o emulație deosebită”. Albon impecabilă și sute de spectatori

CSM Lugoj din nou n-a primit gol pe terenul vicecampioanei din ediția precedentă a Seriei a IV-a, CS Performanța Ighiu, de care dispunea în Alba în primăvara trecută cu 1-0, astăzi remizând alb la debutul returului în C4.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ighiu – CSM Lugoj 0-0: tot fără gol primit la vicecampioană. ”Un punct pe terenul unei echipe în jurul căreia s-a creat în iarnă o emulație deosebită”. Albon impecabilă și sute de spectatori

LIVE TEXT. Pe CFR, Mama Mia – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-0: Niță 63

După exact patrusprezece săptămâni, 98 de zile, de la încheierea sezonului de toamnă pe stadionul CFR printr-un usturător 2-6 cu CNS Cetate Deva, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic reia astăzi meciurile de campionat din ediția 2016-2017 a Seriei a IV-a în Liga 3 tot pe arena din preajma Gării de Nord a Timișoarei, și tot în compania unei formații oaspete dintr-un județ învecinat, nou-promovata arădeană CS Gloria Lunca Teuz Cermei.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LIVE TEXT. Pe CFR, Mama Mia – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-0: Niță 63

LIVE TEXT din C4, pe CFR: penultima contra liderului. Mama Mia – Național Sebiș 2-1 (1-0): Radu 19, Dumiter 53 / Susan 59

S-a ajuns deja și la etapa ce marchează mijlocul turului în Seria a IV-a din Liga 3 iar în cadrul rundei a șaptea, vineri de la ora 15, pe CFR, se întâlnesc două grupări care nu doar o singură dată în acest deceniu au tras fără succes la câștigarea campionatului, ca notabile protagoniste de regularitate în această grupă vestică, una dintre ele, gazda Mama Mia, ajungând însă pentru al doilea sezon la rând să alunece tot mai mult de la statutul de vicecampioană în 2015 dar în schimb să se și bucure în ultimele săptămâni de parcursul în Cupa României, în care a urcat până în 16-imi, iar cealaltă, vizitatoarea CS Național Sebiș, venind după prima înfrângere în urma unui debut perfect, cu 5 triumfuri pe linie ce au ținut-o pe locul I după etapele 1, 4, 5 și 6 iar pe 2 după rundele a doua și a treia.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LIVE TEXT din C4, pe CFR: penultima contra liderului. Mama Mia – Național Sebiș 2-1 (1-0): Radu 19, Dumiter 53 / Susan 59

Millenium Giarmata, cu capul foarte plecat: încă un 0-3 acasă, de la o retrogradată

CS Millenium Giarmata a pus punct celui mai slab sezon al ei în Liga 3 din acest deceniu cu un rezultat pe măsură, 0-3 acasă vineri de la ora 18, la căderea cortinei în Seria 4, cu o penultimă clasată evoluând în calitate de virtual retrogradată, ACS Viitorul Municipal Craiova, al cărei prim succes în întregul campionat rezulta în acest retur prin neprezentarea celor de la Minerul Mehedinți.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Mamma Mia, Vulturii și Giarmata, tot 9 puncte din 9, ca și în etapa tur cu aceleași echipe: Timișul, a patra rundă cu 9/9!

Fructuoasă seară de 1 mai pentru cele trei divizionare C timișene din Seria 4, care, în cadrul etapei a XXII-a, au reușit pentru a patra oară în actualul campionat să câștige pe linie în aceeași rundă, impunându-se în acest caz și în revanșele cu aceleași formații pe care le depășeau și în reuniunea din tur.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timba la scor, 92:48, deja cu gîndul la adversarele din seriile estice

Anul trecut, pe 20-22 mai, la turneul semifinal de calificare, iar apoi în 3-5 iunie, la barajul play-off de promovare în Divizia A, BC Timba a evoluat cu gîndul la a dubla prezenţa Timişoarei în elita baschetului masculin autohton. Şi …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timba Timişoara, prim duş rece: Ţibîrnă de la „cei mari”

BC Timba Timişoara şi-a pierdut luni după-amiază invincibilitatea în cursa ce se doreşte a fi spre promovare, cedînd la Oradea în penultima etapă a Seriei 4 în liga a doua masculină, în faţa gazdei CS Municipal II LPS, care l-a utilizat între alţi jucători cooptaţi de la prima echipă de pe Criş şi pe Bogdan Ţibîrnă, cel cu 10 minute în succesul bihorean de sîmbătă de la Piteşti, 62:59
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu