Arhiva etichetelor: Simona Amânar Tabără

Crosul Olimpic, cu scop atragerea unui număr cât mai mare de practicanți ai exercițiului fizic și sublinierea semnificației pe care o au sportul și mișcarea

Peste 250 de participanți au luat startul în această dimineață la ediția din acest an a Crosului Olimpic, reuniune atletică desfășurată de la ora 10 din Parcul Copiilor, la fluierul Simonei Amanar Tabără, directoare a Academiei Olimpice Române. Crosul Olimpic a fost adresat tuturor categoriilor de vârstă iar obiectivele propuse pentru activitățile derulate în cadrul lunii olimpice sunt promovarea valorilor, principiilor și idealurilor olimpice, atragerea unui număr cât mai mare de practicanți ai exercițiului fizic și sublinierea semnificației pe care o au sportul și mișcarea.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Cupa Junior, la Recaş: kata şi kumite pentru invitaţi de vază

"Cupa Junior" şi-a derulat în week-end cea de-a cincea sa ediţie, disputată în premieră la Recaş, în sala sporturilor, fiind dedicată copiilor şi adolescenţilor, de la 5 pînă la 18 ani. Iar după cum a specificat Bede Lazslo Arthur, Maestru Emerit al Sportului, 4 Dan, şi conducător al grupării CS Bede Shotokan Karate Do Timişoara, organizator al tradiţionalei competiţii, aceasta este dedicată în special începătorilor, ţintind selecţia copiilor pentru performanţă iar în cazul specific al strămutării cu această ocazie a concursului la Recaş şi dezvoltarea karate-ului în oraşul vinurilor. În continuare, o galerie foto precedată de cîteva consideraţii de la evenimentul marcat de prezenţa Simonei Amânar Tabără.
Publicat în Arte marţiale, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu