Arhiva etichetelor: Șodincă

Egalată în inferioritate numerică, Politehnica câştigă în minutul 89 deplasarea finală în play-off, 2-1 la codaşa Vasas Femina, prin Sodinca, intrată pe parcurs

Politehnica Timişoara n-a folosit deplasarea de astăzi la codaşa din Odorheiu Secuiesc pe post de repetiţie pentru duelul direct la vârf pentru titlu de duminica viitoare de la ora 13, pe "Ştiinţa" cu campioana AS FC Universitatea Cluj, ci s-a aliniat în Harghita fără căpitanul Meluţă, iar alb-violetele au smuls greu victoria gazdelor care se alegeau cu doar 3 puncte din primele 8 etape în play-off-ul Ligii 1 Feminin, nou intrata Sodinca înscriind în minutul 89 pentru liderul rămas încă din prima repriză în inferioritate numerică.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

”Violetele” Politehnicii aplică primul eșec în play-off al liderului Heniu și rămân pe podium, în urma bistrițencelor căzute pe 2

Politehnica ”Femina” a scurtcircuitat astăzi încă din prima repriză traseul spre titlu al celor din Prundu Bârgăului, la a treia întâlnire directă în acest campionat cu bistrițencele care se impuneau prin a înscrie de câte 4 ori în primele două dăți, semn al progresului ”violetelor” Timișoarei în prima lor campanie în Liga 1. Elevele lui Mirel Albon au încheiat astfel victorioase aparițiile acasă din această ediție, 2-1 (2-0) cu ACS Heniu, păstrându-și locul 3 înaintea rundei finale dar făcându-le și un mare favor campioanelor din Cluj, cățărate în fotoliul de lider și viitoare gazde ale bănățencelor la ultimul gong, duminica viitoare de la ora 13.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Politehnica, prima care smulge puncte fruntașei Vasas Femina

Liga 1 Feminin tocmai a ieșit din cea mai lungă pauză competițională în actualul campionat, fără meciuri în elită vreme de nu mai puțin de 3 săptămâni, de bun augur pentru punerea la punct a neajunsurilor în joc din primele 6 etape, dar un lucru nu s-a schimbat cu certitudine în ceea ce le privește pe ”violetele” Timișoarei, nefiind meci din ediția în curs cu participarea Politehnicii în care ambele echipe să nu înscrie. Sare și piper al întâlnirilor, golurile de ambele părți nu lipseau în rundele anterioare, bănățencele abonându-se la victorii cu 4-1 dar și la eșecuri strict cu 3-1 sau 4-1, iar reușitele au fost și mai numeroase duminică de la 11 pe ”Știința”, în ”felii” egale pe reprize, elevele lui Mirel Albon devenind primele în campania în curs care să știrbească procentajul maxim de puncte al fruntașei ACS Vasas Femina FC: 3-3 (2-1).  
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Deja cu contract cu 4-1 și 1-3, Politehnica Timișoara face contract și cu 1-4: al doilea eșec identic pe ”Știința”. ”Violetele”, primele care înscriu fruntașei Heniu

Noua prim-divizionară de fotbal feminin a Timișoarei, care a preluat din vară locul în elită al consacratei Fortuna Becicherecu Mic, a eșuat astăzi după pauza meciului la matineu de pe ”Știința” din etapa a V-a a Ligii 1, fruntașa cu punctaj maxim ACS Heniu Prundu Bârgăului dovedindu-se prea puternică pentru ”violete” și desprinzându-se la 1-4, rezultat identic cu care bănățencele cedau pe același gazon acum nici o lună și campioanei din Cluj.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu