Arhiva etichetelor: stadion Dan Păltinișanu

Petruescu (Ripensia): ”E un meci important, după care e clar că suntem nerăbdători să vedem și noi configurația celor două grupe de play-out”

Ripensia este echipa care a avut cele mai puține meciuri acasă în actualul campionat al Ligii 2, numai 7 în turul eșalonului secund, dintre care unul al cărui rezultat victorios avea să fie anulat prin retragerea ulterioară din competiții a clubului vizitator, iar pe cel de-al optulea pe teren propriu îl va organiza pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, pe care găzduia și întâia sa apariție în Timișoara din sezonul 2020-2021. Duminică de la ora 15 se încheie parcursul regular al diviziei secunde, odată cu runda a XXI-a, iar roșu-galbenii bănățeni vor întâlni pentru a doua oară la rând niște colegi de suferință din zona play-out a întrecerii, pentru a doua oară la rând o nou-promovată, ACS Fotbal Club Comuna Recea.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

ASU Politehnica – Petrolul sâmbătă de la 3. Dan Alexa: ”Dan Păltinişanu e locul de care mă simt foarte legat. Ei n-au folosit aceeaşi echipă sub aceeaşi formă două etape la rând”. Plazonja: ”Am fost la Sibiu dar aici totul e mai bine. În Croația toată lumea o știe ca Poli, păcat că nu pot veni fanii la meci”

Se apropie ora debutului oficial al lui Dan Alexa pe banca tehnică a alb-violeților de pe podiumul Ligii 2, așteptat de mai bine de o săptămână după pauza competițională a timișorenilor din runda trecută, în care vizitatorii de sâmbătă de la ora 15 pe stadionul “Dan Păltinişanu”, cei de la Petrolul Ploieşti, au cedat drastic pe teren propriu unei nou-promovate, 1-4 zilele trecute cu Aerostar Bacău. În consecință, ambiții de ambele părți în confruntarea din etapa a 13-a. Datorită vremii nefavorabile, antrenamentul de astăzi al poliștilor a fost mutat la Baza 1 UPT - Știința, declaraţiile fiind oferite la intrarea la vestiare la ora 13:30, de către antrenorul principal Dan Alexa şi atacantul croat Stjepan Plajonza.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – SCM Gloria Buzău 38-10

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la meciul Timișoara Saracens - SCM Gloria Buzău, jucat sâmbătă de la ora 12:30 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” în etapa a III-a din sezonul regular al ediției 2019-2020 în Superliga de rugby și câștigat de gazdele în galben-albastru cu 38-10 (26-3) și prin marcarea a 6 eseuri, față de unul singur al oaspeților. Liderul cu punctaj maxim mai are de jucat în tur sâmbetele viitoare de la ora 17 la Baia Mare și în Ronaț cu CSA Steaua, încheindu-l primul în ordine cronologică, sâmbătă 5 octombrie cu Tomițanii Constanța, pe ”Gheorghe Rășcanu”, de la 11. Iar returul îl va începe pe 19 octombrie la Cluj. Până atunci, ediția din 2019 a Cupei Mondiale va începe deja vineri pe tărâm nipon cu jocul Japonia - Rusia, de la ora României 13:45, continuând sâmbătă dimineață pe rând cu Australia - Fiji și Franța - Argentina iar de la 12:45 cu Noua Zeelandă - Africa de Sud.   
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Al șaselea joc pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”. Încă un succes cu punct bonus ofensiv pentru Timișoara Saracens

Numai că nu a mai semnat din nou scorul etapei, conturat acum, și ca al campionatului, de Steaua, 80-19 acasă cu constănțenii, dar Timișoara Saracens a menținut și astăzi după prânz nota victoriilor cu punct bonus ofensiv asigurat încă din prima parte, ca unică participantă cu punctaj maxim în ierarhie după primele 3 runde ale Superligii 2019-2020. N-au mai înscris 8 eseuri, precum cu clujenii și în capitală, dar cei din Ronaț tot au exersat cu succes în perspectiva ieșirii la Baia Mare sâmbăta viitoare la ora 17, victorie de rutină la prima apariție pe Bega după fulgerătoarea veste a decesului lui Chester Williams, dar și a treia reprezentație în noul sezon pe ”Dan Păltinișanu”: 38-10 (26-3) cu SCM Gloria Buzău. 
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu