Arhiva etichetelor: Stan

Campionatul Municipal Timişoara: etapa a VII-a, inundată astăzi la… mal. Potop!

Cu greu s-a încheiat runda a şaptea a eşalonului şase local, dat fiind ploile căzute astăzi, dar totul e bine când se termină totuşi cu bine.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ar trebui s-aplaudăm, cu urale, pentru anunţarea finalizării „Sălii Polivalente” a Timişoarei pentru 20 iunie, când termenul de predare e de fapt octombrie 2012!?

Iar s-a bătut zilele trecute toba despre ajungerea la liman cu construirea „Sălii Polivalente” din Timişoara, înaintându-se acum şi o dată de finalizare, 20 iunie, şi nu-i de mirare că iluştrii noştri aleşi îşi permit luxul să mai rişte şi în continuare în privinţa trâmbiţării unui nou termen de predare, destul de aproape, păzea!, căci orice poate fi pare-se îndesat pe gâtul cetăţeanului român, însă noi, încercaţi cu deceniile fără o masă a presei în „Olimpia”, ulterior „Constantin Jude”, măcar cu o priză, sau fără vreo cabină pentru colegii din audio-vizual, preferăm până atunci să reamintim că promisiunea iniţială, în scris şi la vedere, era pentru octombrie 2012, de când au trecut 16 luni. Motiv pentru care...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vârful ex-violet Adrian Marchiş, fost la ASU Politehnica, eclipsat între buturi cu Luceafarul Timişoara: 1-6 (0-2) cu Timişul Şag. Şi alte rezultate!

După ce a scuturat pentru ASU Politehnica plasa adversarelor din Campionatul Judeţean şi D Timiş, Adrian Marchiş a ajuns să şi scoată de mai multe ori mingea din plasă, în calitate de goal-keeper.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sabău cu 25 de puncte iar Covaciu şi Szekely integralişti în debutul victorios la turneul semifinal al Campionatului Naţional U20 de la Cluj-Napoca: BC Timişoara 2 – SCM U Craiova 2 65:62 (38:29)

Clubul alb-violet de baschet masculin are de apărat prestigiul câştigării turneului final al Grupei valorice A în ediţia trecută a Ligii a II-a, adjudecat în 2013 la categoria tineret pe propriul parchet, iar astăzi BC Timişoara 2 a pornit cu dreptul, deşi cu emoţii, în faza semifinală a Campionatului Naţional U20, trecând sub Feleac de craioveni, cu 65:62 (13:15, 25:14, 10:17, 17:16). Însă junii “violeţi” mai au de jucat în patrulater mâine de la 10, cu LPS CSŞ Bihorul, iar marţi la prânz cu gazda U Mobitelco.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii B ai lui ACS Poli Timișoara, de la 5-0 duminică la 0-1 astăzi, cu CS Hunedoara

Surpriză și nu prea în această după-amiază, pe terenul ”Știința”, unde juniorii B de la ACS Poli Timișoara au completat joia neagră a alb-negrilor, cedînd chiar pentru a doua oară în acest sezon acasă aceleiași CS FC Hunedoara. A fost …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, 8 succese la rînd. Acum, contra campioanei din „A”-Vest

CS U Politehnica Timişoara a conservat avantajul de 3 goluri cu care se impunea miercuri în sala "Constantin Jude", cîştigînd şi vineri după-amiază la Sânnicolau Mare la aceeaşi diferenţă, de această dată cu un gol mai mult marcat în contul violeţilor. Semne încurajatoare pentru debutul în deplasare de peste 8 zile, la Bucureşti, în Liga Naţională, cu CSM...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vuckovic:”Cu 4 jocuri în minus, e greu a recupera rezultate slabe”

Nedeljko Vuckovic, sîrbul de la cîrma handbaliştilor polişti, care şi-a recooptat un colaborator sîrb pentru rolul de antrenor cu portarii şi care i-a spionat deja pe reşiţeni la un turneu în Serbia, în vederea primului meci acasă din Liga Naţională, în runda a doua, a admis la prima întîlnire cu presa că mai trebuie insistat în atac, aflat la 70% din potenţial, că are răbdare cu unele noi achiziţii sosind din alte sisteme de joc, că are totuşi mai multe opţiuni atît în ofensivă cît şi pe apărare, că speră ca puncherul Stan, în refacere, să prindă "măcar" 10 minute în deplasarea de debut la CSM Bucureşti, dar mai ales că "Liga Naţională are acum doar 12 echipe, deci numai 22 de etape în loc de 26, iar 4 jocuri sunt foarte multe, aşa încît este esenţială concentrarea meci de meci, pentru că dacă ai doar cîteva rezultate mai slabe, e foarte greu să recuperezi..."
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vuckovic vrea între primele 4-5, tot cu cea mai bună apărare

O primă fază de reacomodare la efort s-a derulat deja pe plan local iar handbaliştii de la CS Universitatea Politehnica Timişoara, inclusiv cu cele 3 noi achiziţii şi doi componenţi reveniţi după accidentări de mai lungă durată sau nu, Spahic (foto) şi Stan, sunt în pragul pregătirii centralizate şi a unei bune ozonificări, pe Valea Cernei...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Poli, la revedere 2011-´12 de pe 7. Spre Cupă!

CSU Politehnica Municipal va da piept Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău în sferturile de finală ale Cupei României, din 22 mai (ora 20), la Baia Mare, alegîndu-se astfel cu una dintre cele doar două echipe de care a fost bătută tur-retur în sezonul încheiat astăzi, şi anume 25-22 în Moldova respectiv 24-32 recent, pe Bega. În celelalte sferturi, HCM Constanţa - Potaissa Turda, în primul joc, de la ora 14, apoi CS Caraş Severin cu U Bucovina Suceava (ora 16), şi locul 3, HC Odorhei, cu locul 6, Energia Pandurii, de la ora 18, poliştii încheind seara.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La zid: CSU Poli Municipal Timişoara – Ştiinţa Bacău 24-32

Handbaliştii alb-violeţi au lăsat o amară impresie la penultima reprezentaţie stagională în faţa unui public destul de rarefiat, spectatori în expectativă, aşteptînd derby-ul baschetbalistic BC - U Mobitelco, şi au fost aduşi cu picioarele pe pămînt de o pragmatică şi talentată garnitură a Bacăului, singurul lucru bun pentru Timişoara din runda a 23-a fiind eşecul lui Dinamo Municipal Călăraşi, la Satu Mare. În rest, mari semne de întrebare în privinţa unui lot trîmbiţat a fi pentru primele 5-6 poziţii dar cînd colo subţiat într-un moment cheie al sezonului: urmează CSM Bucureşti şi Constanţa, ambele în deplasare, şi Satu Mare acasă... A fost 24-32 (8-16), de departe cel mai drastic în 2011-´12 pe teren propriu.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Parodia Cupei devansate şi de doar 3 zile comprimă acum şi Liga

Ioan Stan a revenit în forţă pentru Politehnica, marcînd de 7 ori, iar de 5 ori după pauză Aţi mai auzit ceva de handbal? N-aveaţi cum. Liga Naţională masculină e în plină hibernare de... primăvară, mai exact în cea de-a doua din cele 4 mari şi late săptămîni de pauză competiţională, începută în 24 martie, dar noutatea ar fi că, după ce mai întîi au decis devansarea cu cîteva zile a turneului Cupei României, şi probabil constatînd că astfel ar începe la doar... două zile după încheierea campionatului, federalii au şi comprimat programul ultimelor 5 etape, care se vor derula mai repejor şi într-un răstimp de numai 3 săptămîni. Astfel, returul lui Stan&Co. cu constănţenii (foto) va veni mai repede...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vuckovic: „Încercăm la locul 6 şi Cupa rămîne un obiectiv!”

"Am început mai greu, nervos, şi nu am jucat bine în apărare în repriza întîi. După ruşinea de la Odorhei, şi care nu se mai poate repeta, pentru că am jucat fără apărare acolo, aşteptam acum să ne revenim, şi am cîştigat două puncte importante. Două puncte sunt două puncte, a contat şi că portarul Tcaciuc ne-a ajutat în repriza a doua", a spus antrenorul polist Nedeljko Vuckovic după victoria alb-violeţilor, 33-30 cu "roşii" lui Dinamo.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoreanul Caba spulberă Poli cu HC Odorhei: 38-23 (18-11)

CSU Politehnica Municipal Timişoara a fost pur şi simplu spulberată sîmbătă seara la Odorhei, în runda a XX-a a Ligii Naţionale, 38-23 (18-11), nişte alb-violeţi care în 15 dintre etape au încasat maxim 27 de goluri fiind năuciţi cu 8 şi de un Goran Kuzmanoski cu 14 înscrise recent Sucevei, atingînd atunci suta... Un fost campion naţional şi cîştigător al Cupei cu poliştii, Vlad Caba, şi-a pus la colţ fosta echipă.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, la pas în Cupa României, cu rezervele: 5-1

Primul meci al duminicii cu 15 jocuri din cadrul fazei a doua judeţene a Cupei României a avut-o la lucru pe cea mai bine clasată grupare la acest nivel al competiţiei, CSM Lugoj, lider al Diviziei D Timiş, care, apelînd la rezerve plus jucători cu mai puţine meciuri în picioare în cursul pregătirilor, s-a calificat cu un 1-5 (1-2) la Bega Belinţ.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ai portar, ai echipă! Reşiţa confirmă că e peste Poli: 22-18

Două serii a cîte 3 goluri, întrerupte de o unică replică din partea căpitanului polist Fenici, au “rupt” imediat după pauză echilibrul unui aprins derby Timişoara – Reşiţa, oaspeţii desprinzîndu-se decisiv de la 9-9 la 10-15 şi conservîndu-şi apoi avantajul şi pe fondul remarcabilelor intervenţii ale portarului Ionescu, care nu doar i-a “ţinut” pe cărăşeni în joc în prima sa parte. A fost 18-22...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli bate Steaua: pentru a patra oară peste 30 în acest sezon

CSU Politehnica Municipal a reuşit pentru a doua oară în 2012 şi de fapt în acest sezon al Ligii Naţionale să cîştige două jocuri la rînd, 32-28 (16-15) la Chiajna cu "lanterna roşie" fără victorie în actuala ediţie, Steaua. Succesul din deplasarea rundei a 18-a este identic celui reuşit pe 8 februarie cu gorjenii şi exact la o lună după primul triumf extern stagional, 33-30 la nou-promovata CSM Ploieşti, semn că alb-violeţii, zgîrciţi cu golurile şi fără să treacă de 29 marcate în primele 10 runde, pînă la ora penultimului joc din 2011, au trecut totuşi şi sub semnul cifrei 3
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, de 4 ori cu 10 goluri avans, succes foarte clar!

CSU Politehnica Municipal a stropit sîmbătă după-amiază cu un concludent succes alegerea conducătorului grupării, Viorel Aurel Şerban, ca Rector al Universităţii Politehnica în legislatura 2012-2016, alb-violeţii desprinzându-se după minutul 20, odată ce Fenici şi Stan au făcut 7-7 şi 8-7, şi ţîşnind precum unei rachete la reluare, decisiv, de la 14-11 la 17-11, fără gol primit aproape 8 minute după pauză! Iar cele 10 goluri avans avute în 4 rînduri ar fi reliefat mai just diferenţa dintre polişti şi nou-promovata din Turda, Vuckovic avînd motive de satisfacţie prin "explozia" lui Lalic... aşadar a mers şi postul de inter stînga
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Poli Timişoara dezarmează Pandurii: 32-28

CSU Politehnica Municipal a depăşit clar miercuri seară o echipă de cupe europene, cîştigînd un al doilea joc din tot atîtea apariţii în retur, 32-28 (15-12), cu forţele Fenici şi Stan adunînd aproape jumătate din golurile alb-violeţilor. Un succes dătător de speranţe, iar poliştii îşi fac deja calculele că se poate mult mai sus...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unica şi ultima. Dacă nici măcar la Ploieşti, atunci… în casă

Este posibil să nu smulgi într-un întreg tur de campionat măcar o remiză din deplasare, mai ales în condiţiile în care toate celelalte 13 competitoare, fie şi inferioare ţie în ierarhie, au scos cel puţin două puncte? Da, fapt demonstrat tocmai de a noastră CSU Politehnica Municipal, care, cedînd sîmbătă cel mai strîns dintre cele 6 eşecuri suferite afară în prima jumătate a Ligii Naţionale, 28-27 la Satu Mare, în ultima rundă a turului, a dovedit că întîmpină o serioasă problemă la acest capitol
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

5 pînă-n pauză:”Am greşit mult în prima parte, aici am pierdut”

Marile speranţe în aşteptarea bombei campionatului au fost pulverizate sîmbătă de liderul campion HCM Constanţa, care i-a pricinuit lui CSU Politehnica Timişoara al doilea eşec stagional în "Constantin Jude", dar alb-violeţii şi-au dat sufletul pe teren într-o repriză secundă în care s-au tot reapropiat la un gol handicap, cedînd cu capul sus şi dovedind că devin o nucă tot mai tare a elitei.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cupa Banatul: CSU Poli Timişoara – U Cluj 28-25 (14-10)

Handbaliştii polişti au început anul cu dreptul, cel puţin în privinţa jocurilor de pregătire, dispunând vineri seară cu 28-25 (14-10) de „U” Cluj, rivală prim-divizionară pe care o învingea la doar un gol în „Constantin Jude”, în turul din 2011, şi mulţumindu-l pe antrenorul principal Nedeljko Vuckovic, care l-a testat în premieră şi pe Mirko Lalic, inter stânga cu 3 goluri la activ, dintre care unul, hotărâtor, pentru 26-24, când ardelenii reveniseră puternic spre final
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vuckovic:”Fiecare echipă se teme de noi, s-a văzut la Dinamo”

Nedeljko Vuckovic a subliniat aportul decisiv al bunei evoluţii în apărare în cel de-al patrulea succes stagional, repurtat duminică de alb-violeţii Timişoarei: "Nu a fost un meci uşor, după 4-5 ani am câştigat cu Suceava. Băieţii s-au concentrat foarte bine şi au jucat foarte concentraţi încă de la început. Criza a durat 10 minute în partea a doua, când am avut 8 goluri diferenţă şi am cedat iniţiativa dar am schimbat câte ceva şi cu răbdare am revenit din nou, la 6 goluri diferenţă. Cea mai bună a fost apărarea, mai moderat în atac"
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Zece marcatori pentru un succes savuros: Poli 27-21

Poliştii au învins duminică pentru a doua oară la rând în sala "Constantin Jude" o ocupantă a podiumului Ligii Naţionale în trecuta ediţie de campionat, 27-21 (13-8) cu U Bucovina Suceava, pe care au devansat-o în clasament după runda a noua.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie foto: Mrakic revine, Claudiu Şimicu – gol, Poli 30-21

În mijlocul unei nefireşti pauze competiţionale, la două săptămâni şi jumătate de la ultimul joc, pierdut la Reşiţa, şi cu două săptămâni şi o zi înaintea meciului restant din Liga Naţională, cu HC Odorhei, de miercuri 9 noiembrie, în sala "Constantin Jude", poliştii au disputat marţi după-amiază un prim amical dintr-o serie de 3 partide de pregătire în răstimp de 10 zile: 30-21 (15-11) cu secund-divizionara HC Arad
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reşiţa îşi ia revanşa după „Cupa Politehnica”: 23-21 (13-10)

CSU Poli Municipal Timişoara a pierdut cel mai strâns în cea de-a treia deplasare stagională, aliniindu-se sâmbătă seară cu şaptele de start Djuricin - Timofte, David, înlocuit pe apărare cu Sabin Ignat, Fenici, Stan, Cotinghiu şi Marius Ignat ca pivot, în locul căruia a intrat noua achiziţie Băiceanu, dar n-a profitat de posesie la 13-12 respectiv 16-15 pentru cărăşeni, care au tranşat derbyul Banatului, ce a adunat în tribuna Sălii Polivalente din Reşiţa aproximativ 700 de spectatori, dornici să asiste la un nou duel handbalistic regional, tranşat în pregătiri, la Cupa Politehnica, de violeţi (foto www.arenabanateana.ro, Radu Sergiu)
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu