Arhiva etichetelor: teren denivelat

VIDEO. Red Bull Hardline 2017

Cea de-a patra ediție a competiției de mountain-bike în coborâre Red Bull Hardline s-a derulat tot pe pantele stâncoase din Dyfi Valley, din parcul național Snowdonia, în nord-vestul Țării Galilor, traseul fiind mai dificil ca niciodată iar condițiile meteorologice îngreunând cu atât mai mult sarcina temerarilor protagoniști, puși la grea încercare. Iată ierarhia primilor zece clasați, majoritatea din Regatul Unit, dar și o scurtă înregistrare video pe marginea ediției din 24 septembrie 2017.
Publicat în Ciclism | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Sportul suferă dar nu se predă. Deși nu la ”Ana Lugojana” ci în premieră spre Oloșag, tradiționalul cros ”Dealul Viilor” ține ediția a 44-a, la juniori 3, copii și elevi

Una dintre cele mai frumoase și îndelungate tradiții ale întregului sport timișean, dedicată purității absolute a alergării pe iarbă, pe teren denivelat, este menținută în viață și în acest an, tot grație Clubului Sportiv Școlar Lugoj și în special antrenorului de atletism Adrian Vrudnik, pregătind cea de-a 44-a ediție a ”Crosului Dealul Viilor”, una afectată de bugetul intrat la apă dar fixându-și totuși cronometrele într-o nouă locație în premieră în cazul acestei competiții, rezervată de astă dată unei arii mai restrânse de categorii de concurs.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Sportul suferă dar nu se predă. Deși nu la ”Ana Lugojana” ci în premieră spre Oloșag, tradiționalul cros ”Dealul Viilor” ține ediția a 44-a, la juniori 3, copii și elevi

Mama Mia, 2-0 cu „cea mai incomodă echipă a seriei”

Telescu, promovat din D, a ajuns în... B Mama Mia Becicherecu Mic n-a resimţit neplăcerile retrogradării după 5 ani din eşalonul trei, cîştigînd de ambele dăţi cu cîte două goluri marcate confruntările din Divizia D Timiş, a doua oară aseară, 2-0 cu "cea mai incomodă echipă din serie", după cum a catalogat-o pe FC Chişoda antrenorul învingătoarei, Sorin Bălu. Iar oaspeţii răpuşi l-au aliniat inclusiv pe Florin Bogdan, severineanul care a jucat pînă mai ieri la Mama Mia. Vicecampioana Chişoda rămîne astfel cu un unic punct, în vreme ce Mama Mia, care a declinat cu demnitate invitaţia federală de a continua în C, se alătură altor 3 trupe cu 6 puncte, maxim, după două etape... Foto: căpitanul fruntaşei, Laurenţiu Telescu, fundaş care deschidea contul golurilor celor din Becicherecu Mic în noul sezon.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu