Arhiva etichetelor: teste de efort

Rugbiștii Timișoarei Saracens RCM UVT, în parametri la startul pregătirilor. Joi, prezentarea oficială a noilor sosiți

Vremea, conform obiceiului la reluarea pregătirilor prim-divizionarei de rugby a Timișoarei, a fost la fel de închisă, umedă și posacă și la acest început de an, însă semnificațiile cu totul aparte oferite de 2015 celor din jurul balonului oval de pe Bega i-au făcut pe jucători să treacă lejer și cu sufletul ușor peste impactul primului antrenament înaintea unui nou sezon. Bornele reper țin de faptul că RCM UVT Timișoara e de-acum, oficial, și ”Saracens”, iar în plus e și an de Cupă Mondială pentru - se estimează - un număr cât mai însemnat de ”Stejari” galben-albaștri din Ronaț, mai puțin Carpo, trecut la CSM București, Mondial după care clubul bănățean vizează recucerirea Superligii dar și eventul campionat-Cupă.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu