Arhiva etichetelor: Timișoara Saracens – Dinamo 36-14

GALERIE FOTO. Timișoara Saracens conturează scorul etapei la ultima apariție acasă din retur: 36-14 cu Dinamo

Meciuri din sporturi diferite cu balon pe același principal gazon timișorean în Vinerea Mare, duelul fotbalistic local alb-violet de la ora 19 luând prim-planul dar și apariția finală pe teren propriu în sezonul regular a campioanei României la rugby având însemnătatea sa, într-o încleștare de tradiție dar ceva mai opacă de dată recentă, dat fiind reculul vizitatoarei CS Dinamo, care, învinsă fiind just și așteptat de la ora 12 pe ”Dan Păltinișanu”, a alunecat cu atât mai mult în clasamentul Superligii, penultima, întrecută ierarhic de încă o nou-promovată. Revenire de rutină a celor din Ronaț după desantul siberian pe scut, printr-o desprindere la zero până la pauză, când punctul bonus ofensiv era deja asigurat, suficient pentru ca galben-albaștrii să conserve apoi scorul într-o a doua parte egală, 36-14 (22-0), repetiție înaintea ieșirii miercuri 1 mai la ora 12 la CSM București, pe care au egalat-o la puncte.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu