Arhiva etichetelor: Tricoul 1 Iunie Timişoara

FOTO: Tricoul 1 Iunie – Sânandrei Timiş 2-1. În liga a V-a „trebuie făcut ceva cu aceste programări, iar dacă aveam toţi jucătorii cert era un meci şi mai frumos”

Adie în sfârşit cât de cât un aer în fenomenul judeţean, luând pulsul şi auzind mărturisirile tot mai multor protagonişti, în care cei implicaţi încep a-şi spune şi normal păsurile, firesc şi deschis, dându-şi seama că bineînţeles că nimeni "nu le taie capul", şi manifestându-se totodată şi unele semne de solidaritate care chiar nu prea existau înainte, floare rară la români a fi etalate în public - şi a se vedea de exemplu remarcile lui Ionuţ Iacob în sprijinul "delictului de opinie" al lui Narcis Petre sau cele două minute de protest la startul jocului Pindul - Juventus vizavi de dubla măsură a C.D. a AJF Timiş în recentul "caz Jamu Mare - Foeni", iar fiecare cu remarcile sale binevenite, pe măsura nevoilor şi provocărilor cu care se confruntă.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. La împlinirea astăzi a 50 de ani de la fondarea Tricoului 1 Iunie, timişorenii de pe locul 2 în Seria 1 de „Judeţ” remizează deşi o repriză în 10 jucători cu liderul detaşat AS Gelu: 0-0 în Plopi. Declaraţii Neamţu, Lupu

Deja cea de-a treia etapă a sezonului de primăvară în returul ligii a V-a judeţene a adus întâlnirea la Timişoara a primelor două clasate în Seria I, revedere la ceas aniversar pentru clubul de pe Bega, care tocmai astăzi, de Buna Vestire, a sărbătorit aniversarea unei jumătăţi de secol de la înfiinţare, ocazie cu care Tricoul 1 Iunie, în ciuda celor 17 puncte deficit faţă de oaspeţii fruntaşi detaşaţi din Gelu, a părăsit neînfrântă propriul teren din cartierul Plopi, rezultând doar a doua apariţie în 18 runde în campionatul în curs în care liderul să nu se impună. 
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , | 1 comentariu

Campionatul Municipal Timişoara, etapa a XII-a. Performeri, Nicolae Moldovan, cu 5 goluri, şi Nicolae Făgeţan, cu 3

Pe coloana din dreapta a secţiunii Fotbal, rezultatele etapei a XII-a şi ierarhiile celor două serii în Campionatul Municipal Timişoara, a cărui urmatoare etapă, se va disputa după Sfintele Sărbători de Paşti, între 28 aprilie şi 1 mai.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. „Cupa de Iarnă” a Campionatului Judeţean Timiş, ediţia a XVII-a, pe 4 zone

S-a efectuat programarea pentru "Cupa de Iarnă", dedicată echipelor din "Judeţ".
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ovidiu Olariu, antrenor Ripensia Timișoara: ”Doresc o echipă din liga a doua!”

Ovidiu Olariu (foto), antrenor al Ripensiei Timișoara, a răsuflat ușurat la finele celor 120 de minute: ”Greu a fost! Niciodată nu mi-am închipuit că am un meci așa de greu...”
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , | 10 comentarii

GALERIE FOTO. Derby-ul Seriei I în Campionatul Judeţean Timiş: Tricoul 1 Iunie Timişoara – Cocoşul Orţişoara 0-1 (Topor 17)

Un avans de 8 puncte avut de lider înaintea derby-ului primelor două clasate în Seria I a Campionatului Județean Timiș, s-a transformat în 11 după runda a 24-a a ligii a cincea, în care Topor a marcat unicul gol în minutul 17 al duelului Tricoul 1 Iunie Timișoara - Cocoșul Orțișoara 0-1 (0-1). Mai jos, cîteva amănunte și imagini (în foto: liderul Cocoșul)...
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 3 comentarii

GALERIE FOTO. Tricoul 1 Iunie nu transpiră degeaba: 4 după pauză

Etapa a 22-a a Campionatului Judeţean Timiş, liga a V-a, a început deja aseară, printre altele cu un duel de pe podiumul Seriei I, între echipe cu cîte 14 succese pînă la ora jocului, tranşat de gazde după pauză, cînd se distanţau în superioritate numerică: Tricoul 1 Iunie Timişoara - CS Unirea Giroc 4-0 (0-0).
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 11 comentarii

GALERIE FOTO. Baranyi, hat-trick în prima repriză pentru secund clasata Ghiroda

DIVIZIA D TIMIȘ. Golgeterul Baranyi, de la Ghiroda, a ajuns la cota 32 A fost sîmbăta victoriilor detașate și a golurilor marcate la pachete de cîte 3 deja din prima repriză, și Alexandru Baranyi reușind un hat-trick încă din partea întîi a jocului CS Ghiroda – Unirea Peciu Nou 3-0 (3-0), tot așa cum Kalapiș izbutea pentru Pobeda. Iar ca similitudinea să fie și mai mare, ambele învingătoare au jucat acasă dar... nu pe teren propriu.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tricoul 1 Iunie, şi din două penalty-uri, sare peste Voinţa, rămasă în 10 şi fără antrenor

Acest week-end de final de noiembrie aduce şi încheierea turului Campionatului Judeţean Timiş, etapa a XV-a a Seriei I oferind sîmbătă un Tricoul 1 Iunie – Voinţa Valcani 3-1 (1-0) în urma căruia gazdele, avînd aceeaşi eficacitate ca şi Cocoşul …

Publicat în Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Liderul „Tricoul” spulberă Mama Mia dar este şi ospitalier…

După 9-1 şi 5-2, AS Tricoul 1 Iunie şi-a mai trecut în cont un succes la scor, rămînînd cu maxim de puncte după 3 runde în fruntea Campionatului Judeţean Timiş, Seria I. Iar sîmbătă, după ce a dispus cu 7-0 (4-0) de o grupare ce pierdea şi cu 5-0 în runda trecută, Mama Mia Becicherecu Mic II, "Tricoul" a arătat că este gazdă bună, ospitalieră, cooptîndu-l în jurul ceaunului şi pe Elti Neagoe, conducător al învinsei...
Publicat în Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii