Arhiva etichetelor: turneu final

România – Slovacia meci de turneul final „Euro”, nu glumă! Iar un alt joc de „Euro”, nu glumă, cu alde Bosnia şi Herţegovina, Israel, Islanda sau Ucraina. Europenele, un soi de Daciada-Eurovision pe cât de devalorizată e şi Euro

Unei societăţi zombificat involuate şi degenerate, dar în special supraponderală, şi un turneu final fotbalistic continental inter-ţări pe măsură, balonat sub orice critică la nu mai puţin de 24 de participante, "umplutură" şi balast cât încape, cu rabat la calitate, astfel încât, conform tragerii la sorţi a competiţiei din 14 iunie - 14 iulie 2024 din Germania, şi întâlniri precum România - Slovacia, aşadar meci de turneul final al "Europenelor", nu glumă! Un alt joc al "Euro", nu glumă, fiind între "tricolori" şi alde Bosnia şi Herţegovina, Israel, Islanda ori Ucraina.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Lugoj învinge cu 3:0 CSM București, al doilea succes la rând în fața unui club din capitală în turneul final al Diviziei Juniori, la Timișoara

Voleibalistele junioare ale Clubului Sportiv Școlar Lugoj merg întins la medalii în actuala ediție a celei mai mari categorii de vârstă în sistemul juvenil al Campionatului Național FRV, după ce au câștigat la zero contra unor formații bucureștene meciurile jucate marți și miercuri în turneul final cu 6 echipe al Diviziei Juniori, programat de luni până vineri în sala ”Profesor Mircea Albu” din Timișoara, în organizarea CSȘ Bega, a doua grupare bănățeană în hexagonul finalist. Unica însă fără succes în primele 3 etape ale întrecerii, în vreme ce Dinamo are punctaj și setaveraj maxim iar lugojencele și cele din Mioveni, câte două victorii, pe locurile 2-3.  
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

”Unele goluri sunt mai importante”. Sar în ochi

Sare în ochi goliciunea pustiită a tribunelor. Sar în ochi măștile acoperind zâmbetul tineresc al sportivelor de pe banca de rezerve. Dar lumea arenelor a fost deja condiționată a se fi obișnuit cu de-astea. Însă altceva împunge mai tare privirea la actualul turneu final al Campionatului European de handbal feminin din Danemarca. 
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Reflecții juvenile pe seama unui criteriu de calificare discutabil

Am mai punctat pe parcursul sezonului traiectoria unei fragede formații timișorene în cadrul uneia dintre cele mai mici categorii de vârstă din structura competițională sub panouri, iar acum completăm succint sub forma unei reflecții dintr-un alt punct de vedere, legat de sistemul de desfășurare al competiției, cu trimitere la criteriul de calificare în turneul final, luând exemplul Campionatului Național U13 de baschet masculin.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Lugoj, campioană a României la fete în Divizia cadeți

Fructuoasă primăvară pentru voleiul feminin de pe malurile Timișului, completată astăzi după-amiază cu o reușită la vârf sub Tâmpa, cucerirea de către Clubul Sportiv Școlar Lugoj a locului I în turneul final cu 6 echipe al Diviziei Cadeți din cadrul Campionatului Național al Federației Române de Volei. Elevele profesoarei Carmen Todros au preluat în trombă trofeul național, medaliile de aur și tricourile campioanelor, printr-un 3:0 cu Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I București, în cea de-a cincea zi consecutivă de meciuri la Brașov. Astfel, după adjudecarea de către senioarele de la CSM Lugoj a locului 5, cea mai bună clasare finală a lor în acest deceniu în elita Divizia A1, permițându-le premiera accesului în cupele europene, dar și după clasarea tot pe 5 în turneul final al celei mai mari categorii juvenile de vârstă a fetelor, Divizia Juniori, sportivele de la a doua grupă de vârstă au luat titlul cu victorii cu o excepție, la limită.  
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Fenici cu gol dar România pierde sever în Portugalia la debutul preliminariilor Euro 2020

Duelul inaugural al Grupei 6 din decisiva fază a doua înaintea turneului final al Campionatului European a opus în această seară naționale învinse în iunie la barajul tur-retur pentru Mondial, gazda Portugalia depășind la scor România în prima înfățișare pe drumul spre EHF Euro 2020, care va fi găzduit de Suedia, Norvegia și Austria în 10-26 ianuarie 2020 cu 24 de formații la start, o premieră în creștere numerică, și Spania fiind calificată din oficiu, pe când celelalte 20 de bilete vor fi obținute de primele două clasate în cele 8 serii patrulater plus cele mai bune 4 locuri 3. După Portugalia - România 21-13 (10-7) la debutul lui Manuel Montoya la cârma ”tricolorilor”, urmează duminică de la ora 18 primirea campioanei mondiale Franța la Cluj.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Portugalia și Italia victorioase în dauna scandinavilor în ziua inaugurală a turneului final Euro U19

Portugalia, vicecampioană europeană la categoria de vârstă sub 19 ani, a ridicat cu succes cortina ediției din acest an a turneului final UEFA Euro U19, în Finlanda, unde a câștigat luni cu 3-1 (2-0) partida inaugurală a Grupei A cu selecționata similară a Norvegiei, italienii impunându-se în continuarea cuplajului printr-un unic gol marcat puțin înaintea pauzei duelului cu gazdele scandinave, autoare ale mai multor ratări la debutul absolut la acest nivel.
Publicat în Fotbal, Internațional | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Tradiție reînnodată: Poli – Minaur în Final4 din Cupa României. Azi, 35 de ani de la Timișoara – Baia Mare cu trofeul pe masă. Violeții cedau băimărenilor în finala din 1983 și se revanșau în semifinala din 86

Tot pe linia prinderii unor oponente abordabile, cum a fost cazul în fazele inițiale din decembrie, tranșate la Timișoara în fața sucevenilor și a secund-divizionarei din Bacău, SCM Politehnica s-a ales astăzi ca adversară pentru calificarea în finala Cupei României cu formația cel mai slab clasată dintre semifinalistele ediției în curs, nou-promovata Minaur Baia Mare, ceea ce propune totodată reînnodarea unui duel de tradiție la nivel înalt în întrecerea eliminatorie numărul 2.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Urmează barajul de Mondial. Dintre cele 8, Croația și Grecia se calificau în play-off pentru CM 2014, Suedia și Irlanda pentru Euro 2016

Faza grupelor în preliminariile europene ale Campionatului Mondial al cărui turneu final va demara în Rusia în 14 iunie 2018 s-a încheiat marți seară cu ultimele 9 partide iar reprezentativele care au câștigat seriile și și-au asigurat deja biletele pentru …

Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România cedează Ungariei în finala mică la miniEuro și ia locul 4, Rusia învinge gazda Cehia și ia titlul

Selecționata de minifotbal a României a ocupat locul 4 la turneul final al ediției din acest an a Campionatului European de minifotbal ce a fost găzduit vreme de peste o săptămână în Republica Cehă, la Brno, fosta multiplă deținătoare a laurilor continentali reintrând în ”careul cu ași” al întrecerii, în care a cedat însă pe rând amfitrionilor în semifinala de vineri iar apoi maghiarilor, în meciul de sâmbătă seară pentru medaliile de bronz.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

UVT, locul 4 la Campionatul Național Universitar de handbal feminin

Reprezentanta Universității de Vest Timișoara la Campionatul Național de handbal feminin rezervat instituțiilor de învățământ superior s-a clasat cu două victorii și un eșec pe locul secund în una din grupele turneului final al întrecerii găzduite timp de 3 zile în Trivale și a jucat finala mică, în compania băcăuancelor, de care a fost întrecută, încheind întrecerea în imediata apropiere a podiumului.
Publicat în Handbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Turneul final Euro U17: Ungaria, unul din cei 4 lideri neînvinși în grupă, deschide sferturile de finală, cu Turcia

După 24 de meciuri jucate într-un interval de o săptămână în faza grupelor din turneul final juvenil continental găzduit de Croația în 7 localități, fază încheiată aseară, astăzi este ziua de pauză la Euro U17, înaintea debutului sferturilor de finală, inaugurate vineri la Velika Gorica de partida Ungaria - Turcia, cu maghiarii în calitate de câștigători neînvinși în 3 apariții ai uneia dintre seriile patrulater ale competiției, aidoma Angliei, Germaniei și Spaniei.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

AS CH Cîtu la junioare 4 și LPS Banatul la minihandbal băieți, calificate în turneele finale naționale FRH. Start și în returul Campionatului Județean Timiș

Câte o reprezentantă a handbalului juvenil timișean a pătruns în faza finală pe țară în urma turneelor semifinale regionale de la sfârșitul săptămânii trecute, AS CH Cîtu Timișoara din întrecerea de 8 echipe derulată pe malul Dunării la junioare 4 iar LPS Banatul din concursul de minihandbal al băieților, reunind la Reșița același număr de formații, la cea mai mică grupă de vârstă. Iar în plus a pornit la drum și returul Campionatului Județean Timiș de handbal masculin, la nivelul seniorilor.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Universitatea de Vest Timișoara, în finala Campionatului Național Universitar de Fotbal

Echipa Universității de Vest Timișoara s-a calificat astăzi în finala ediției din acest an a Campionatului Național Universitar de Fotbal, trecând în seriile turneului final inclusiv de deținătoarea trofeului, gazdă a întrecerii din această primăvară.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Sport Universitar | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Universitatea de Vest Timișoara, în finala Campionatului Național Universitar de Fotbal

Se ține totuși a 3-a ediție în Campionatul Național Universitar de fotbal, dar doar ca turneu final, la Cluj

Asupra celei de-a treia ediții a Campionatului Național Universitar de fotbal a planat în acest sezon o suficient de mare incertitudine, legată de derularea întrecerii, după ce se auzea inițial că nu s-ar organiza și în campania 2016-2017, însă primele zile de primăvară au spulberat îndoielile, competiția urmând a avea loc, însă doar sub forma unui turneu final, cu un număr dublat de participante în comparație cu ultima fază de anul trecut, și anume opt.
Publicat în Fotbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Se ține totuși a 3-a ediție în Campionatul Național Universitar de fotbal, dar doar ca turneu final, la Cluj

Zici stadion și sală de sport, spui de fapt integrare în planul urbanistic general, cu căi largi de acces și parcări, conexiuni la transportul în comun, auxiliare gen complex comercial, hotel etcetera. Tot tacâmul, adică spațiu. Iar Timișoara și periurbanul s-au aglomerat haotic

A reînceput frenezia planurilor cincinale și urlă deja prostia din toți rărunchii. Au lopățică și greblă și sunt la stadiul plasării formelor în spațiul de joacă, ba aici, ba colea, fiecare șef cu ale lui dar nimic la unison și în orice caz de parcă n-ar fi în primul rând esențială și imperios necesară mai ales o eficientă integrare într-un plan urbanistic general, de care depinzi, ținând cont de multe aspecte vitale. Căci Timișoara a ars haotic etape și și-a complicat existența prin aglomerare ca mediu urban revărsat în cel periurban, de unde că nu se mai poate nici pe departe jongla în voie, plimbări cu degetul pe hartă. Se pomenește de-acum până și de-un referendum, altă cheltuială anapoda din pușculița comună, pe când sute de mii de oameni din zona capitalei Banatului realmente n-au nici în clin, nici în mânecă cu sportul, semn că se bat câmpii încă din start.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zici stadion și sală de sport, spui de fapt integrare în planul urbanistic general, cu căi largi de acces și parcări, conexiuni la transportul în comun, auxiliare gen complex comercial, hotel etcetera. Tot tacâmul, adică spațiu. Iar Timișoara și periurbanul s-au aglomerat haotic

România, încă un pas spre Euro 2018: 28-23 cu Polonia

O săptămână perfectă, cum reprezentativa de seniori n-a mai prea avut în acest deceniu, s-a încheiat duminică seară la Cluj printr-o semnificativă victorie a naționalei de handbal masculin împotriva vizitatoarei Polonia, semifinalistă la ediția braziliană a Jocurilor Olimpice de vară din august și medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din ianuarie 2015 din Qatar.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România, încă un pas spre Euro 2018: 28-23 cu Polonia

Start la Euro: Germania – Italia 0-1 și Portugalia – Austria 1-1

Reacțiile și comentariile după UEFA Euro 2016 continuă să curgă, dar o altă competiție continentală a început deja la numai o zi după finala seniorilor, de pe Saint Denis, Franța - Portugalia 0-1 (0-0; 0-0), în Germania intrând în scenă luni turneul final al Campionatului European rezervat jucătorilor sub 19 ani, cu 8 formații la start, în cadrul căruia partidele ridicare de cortină au fost reeditări ale duelurilor inter-țări derulate săptămânile trecute în Hexagon.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Start la Euro: Germania – Italia 0-1 și Portugalia – Austria 1-1

Handbalul juvenil timișean, încă o finalistă pe țară: LPS Banatul la băieții juniori IV, în ultima decadă a lunii

Câteva turnee finale naționale de juniori s-au derulat deja, dar nu toate, abia spre finalul lui iunie fiind programată căderea de cortină în Campionatul Național FRH de handbal masculin pentru elevii din generațiile 2003/4 și mai mici, la care a obținut calificarea și o grupare timișoreană, LPS Banatul.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Handbalul juvenil timișean, încă o finalistă pe țară: LPS Banatul la băieții juniori IV, în ultima decadă a lunii

O palmă la debut – din seria „D’ale birocrației”

La nivel național voleiul este cu toate motoarele pornite. Diviziile A1 și A2 sunt în plină desfășurare, campionatele de juniori la fel, la toate categoriile de vârstă. În urmă cu zece zile a început competiția destinată categoriei speranțe, iar în finalul de săptămână ce tocmai s-a încheiat s-au aliniat la start și formațiile de minivolei.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru O palmă la debut – din seria „D’ale birocrației”

”Tricolorii” își dau arama pe față dar FRF și presa ”centrală” au vina lor

Tocmai s-a pus punct aseară de departe celei mai permisive faze a grupelor din istoria preliminariilor Campionatului European, cu mari ochiuri îngăduind până și unei ocupante a locului 3, Turcia în cele din urmă, să se califice direct la turneul final, iar larghețea ticluită de UEFA a indus pe undeva și un deznodământ atipic, cu 3 naționale din cea de-a cincea urnă valorică la ora tragerii la sorți, Islanda, Irlanda de Nord și Albania, cățărate spre Hexagon, România regăsindu-se și ea în grupul celor 19 reprezentative care și-au acontat deja biletele pentru competiția din perioada 10 iunie - 10 iulie 2016.
Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Tricolorii” își dau arama pe față dar FRF și presa ”centrală” au vina lor

Unirea Sânnicolau Mare bate CSM București la turneul final FRH de junioare IV, golghetera Karina Roosz-Suba fiind convocată în tabăra federală la Râmnicu Vâlcea

CS Unirea Sânnicolau Mare a dispus de CSM București în jocul final de clasament la turneul final al Campionatului Național FRH de handbal feminin pentru junioare IV, timișencele încheind astfel pe locul 11 din 16 calificate în ultima fază a întrecerii, găzduită de miercuri de Târgu Mureș.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

David şi Goliat, la debutul finalelor FRH de junioare V: CSM Bucureşti – AS Leu Giarmata 14-4

Nici că se putea un contrast mai izbitor în prima rundă a Grupei B din cadrul turneului final al Campionatului Naţional FRH de junioare V între CSM Bucureşti, “pepinieră” a campioanei naţionale en-titre, şi “micuţa” AS Leu Giarmata, calificată în premieră într-o fază finală pe ţară.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timişoara şi Peciu Nou, calificate din semifinale în finalele „Naţionalului” de junioare IV dar ex-portarul prim-divizionar Gheorghe Cârtog tună just la adresa absenteismului Federaţiei Române de Handbal!

Turneul semifinal de juniori IV la handbal feminin găzduit în cele din urmă la Petroşani, chiar dacă şi Sânnicolau Mare se pare că şi-a manifestat intenţia de a-l încortela, a reunit trei echipe timişene ajunse în această fază, LPS Banatul Timişoara, Peciu Nou şi Unirea Sânnicolau Mare, dintre care primele două s-au şi calificat în finale, însă Gheorghe Cârtog, ex-portarul de ligă parând cândva aruncările steliştilor care a impresionat cu fetele Peciului, "au rămas uluiţi că într-un colţişor de ţară se pot face astfel de lucruri", a tunat şi-a fulgerat cu unele aspecte pe-adresa Federaţiei Române de Handbal.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, campioană a țării la Olimpiada Națională a Sportului Școlar pe semicercul fetelor de gimnaziu

O frumoasă și promițătoare generație de handbaliste, actualmente junioare III, se conturează la LPS Banatul Timișoara, ocupantele locului 4 în turneul final al Campionatului Național FRH din 2012, pentru junioare IV, devenind astăzi campioane pe țară în Olimpiada Națională a Sportului Școlar pentru categoria gimnaziu.
Publicat în Handbal, Juniori, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu