Arhiva etichetelor: Unirea Cerneteaz

Campionatul Județean Timiș: etapa a 8-a, la discreția gazdelor

Linişte şi pace în etapa a VIII-a din liga a V-a timișeană, fără incidente sau cartonaşe roşii, toate cele 22 de jocuri încheindu-se pe dreptunghiul verde. Gazdele au obţinut 16 victorii şi au marcat 84 de goluri, în schimb oaspeţii s-au întors pe la casele lor cu tolba mai goală ca niciodată, mai precis cu 4 succese și două remize respectiv cu 36 de goluri marcate. Iar liderii din cele trei serii îşi păstrează locurile în clasament şi după această etapă.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatul Județean Timiș: etapa a 8-a, la discreția gazdelor

Campionatul Județean Timiș: etapa 24

Liderii AS Seceani şi Unirea Banloc, victorioși în cadrul rundei a XXIV-a în liga a cincea timișeană, în schimb CSM Lugoj II a suferit o înfrângere la scor în deplasare la Bacova. Surprinzătoare victoria celor de la Sacoşu Turcesc la Moşniţa Nouă. S-a depăşit suta de goluri pe etapă, gazdele scuturând de 74 de ori plasele şi strângând 12 victorii iar vizitatorii mulţumindu-se cu 5 succese, dintre care una la ”masa verde”, patru rezultate de egalitate, dintre care unul dintre ele obţinut cu 1-1 de Autoliv la Dragşina, şi 44 de goluri.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatul Județean Timiș: etapa 24

Campionatul Județean Timiș: etapa a XVIII-a

Campionatul Judeţean Timiș a continuat în week-end cu etapa a XVIII-a.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatul Județean Timiș: etapa a XVIII-a

Cea de-a X-a ediţie a Supercupei la minifotbal în „Cupa de Iarnă” a judeţului Timiş, duminică la 11: CS Ghiroda – Voinţa Maşloc

Câştigătoarele actualei ediţii a "Cupei de Iarnă" la minifotbal pentru cluburile din Divizia D Timiş respectiv Campionatul Judeţean Timiş vor da piept duminică dimineaţă, într-un joc unic dotat cu Supercupa competiţiei, ajunsă la cea de-a X-a ediţie.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO, rezultate, loturi. Neînvinşi în iarbă, primii la minifotbal: Voinţa Maşloc câştigă „Cupa de iarnă” a Campionatului Judeţean Timiş, ediţia a XVII-a, punctată şi de eliminări cu… vociferări

Sala Constantin Jude din Timişoara a fost astăzi, vreme de 7 ore, în care Sporttim, solitar, n-a pierdut un minut din firul evenimentelor, gazda turneului de minifotbal intitulat "Cupa de Iarnă", dedicată echipelor din Campionatul Judeţean, care a programat sferturile, semifinalele şi finalele.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

GALERIE FOTO. ACS Poli II Timişoara – Tricoul 1 Iunie 6-1, ACS Poli juniori A – Unirea Cerneteaz 5-0 şi ACS Poli juniori B – Unirea Giroc 0-0

Amicale pe bandă rulantă pe suprafaţa sintetică de lângă arena "Dan Păltinişanu".
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. „Cupa de Iarnă” a Campionatului Judeţean Timiş, ediţia a XVII-a, pe 4 zone

S-a efectuat programarea pentru "Cupa de Iarnă", dedicată echipelor din "Judeţ".
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AS WMT Giroc câştigă „Cupa de Iarnă” a Campionatului Alborz, plină de lovituri de departajare, şi… porcul de Crăciun

În Ajun de Crăciun n-au mai fost în joc punctele din campionat, miza competiţiei eliminatorii "Cupa de Iarnă" fiind un porc de 200 kilograme.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru AS WMT Giroc câştigă „Cupa de Iarnă” a Campionatului Alborz, plină de lovituri de departajare, şi… porcul de Crăciun

Campionatul Județean Timiș, seria a II-a: rezultatele restanțelor

Campionatul Județean Timiș a programat în această seară două restanțe, ambele în Seria a II-a, încheiate cu triumfuri ale oaspetelor. Ierarhia actualizată, pe coloana dreaptă a secțiunii Fotbal...
Publicat în Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tur de orizont: pregătirile a 6 echipe din Campionatul Judeţean

Pregătirile echipelor din liga a V-a continuă, în vederea apropiatei reluări a campionatului. Cupa de iarnă s-a încheiat, prima surpriză oferind-o Unirea Cerneteaz, care a obţinut două trofee în prima decadă a anului 2013, reușind să câștige Cupa de iarnă și Supercupa. Dar disputele la minifotbal sunt înlocuite acum de meciuri amicale...
Publicat în Fotbal, Judeţ, Sport de masă, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Unirea Cerneteaz ia şi Supercupa de iarnă

Spartak Gottlob – Unirea Cerneteaz s-a încheiat 4-5 (0-0), echipa de liga a cincea cucerind Supercupa de iarnă la minifotbal în urma loviturilor de departajare ale partidei disputate miercuri seară la Giarmata.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Spartak – Unirea, miercuri la 7: Supercupa, mutată la Giarmata

"Cupa de Iarnă" îşi va avea epilogul, Supercupa, în sala de sport în care se derulau la finele anului trecut jocurile implicînd divizionarele D Timiş. Deşi anunţată pentru miercuri de la ora 18, în sala "Constantin Jude", Supercupa va avea loc în cele din urmă în sala din Giarmata, tot mîine, dar de la ora 19.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Unirea Cerneteaz ia „Cupa de Iarnă” la Judeţ şi joacă în Supercupă miercuri la 6, cu Spartak Gottlob

Unirea Cerneteaz a cucerit "Cupa de iarnă" la minifotbal a Campionatului Judeţean Timiş, la finele unei duminici în "Constantin Jude" cu 8 atractive meciuri, dintre care 3 încheiate la lovituri de departajare. Iar acum urmează Supercupa, cu "lubeniţarii", miercuri de la 6, în acelaşi loc...
Publicat în Futsal/Minifotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Cupa de Iarnă la Judeţ, cu contestaţii: Unirea Cerneteaz, deținătoare a trofeului, prima calificată

"Cupa de iarnă" la minifotbal rezervată echipelor din Campionatul Judeţean Timiş s-a pus în mişcare duminică după-amiază, în sala "Constantin Jude", în devans cu 6 zile faţă de programarea iniţială. Mai jos, clişee, contestaţii (foto) şi o concluzie: Unirea continuă cursa...
Publicat în Futsal/Minifotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

„Cupa de Iarnă” a Campionatului Judeţean Timiş, devansată parţial duminică, prin mutarea de la Giarmata în „Constantin Jude”

Cupa de iarnă la minifotbal rezervată cluburilor din liga a V-a, Campionatul Judeţean Timiş, a primit un impuls pozitiv prin strămutarea a trei dintre grupele fazei preliminare a competiţiei ajunsă la cea de-a XVI-a ediţie de la Giarmata, unde era stabilit iniţial a se disputa, în sala "Constantin Jude" din Timişoara. Iar jocurile uneia dintre aceste 3 grupe vor avea loc chiar poimîine, duminică 3 februarie, începînd cu ora 13, după derby-ul local de handbal feminin.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

„Judeţ”, primele rezultate: Cocoşul amuţit la scor, Gătaia 2-0

Campionatul Judeţean Timiş programează în acest week-end etapa cu numărul 14, penultima a turului, ce include mîine de la ora 17 şi un inedit joc în nocturnă, pe "Ştiinţa", între ASU Politehnica Timişoara şi Nădrag, însă pînă atunci să notăm cele 11 rezultate înregistrate sîmbătă în liga a V-a, pe care le puteţi lectura pe coloana dreaptă a secţiunii Fotbal, dintre care se detaşează eşecul cu 4-1 al Cocoşului Orţişoara, lider al Seriei I. Mai jos, cîteva cuvinte de la un duel de Divizia D în trecuta campanie, Progresul Gătaia – Unirea Cerneteaz, încheiat 2-0 (1-0)...
Publicat în Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Roşu: „Vestea că vom participa din nou în Divizia D Timiş ne-a luat prin surprindere”

Din ciclul fotbal de pe azi pe mîine. A.J.F. Timiş şi-a marcat primul autogol al noului sezon, unul frumos, cu capul, şi încă înaintea începerii ediţiei. Bineînţeles, diriguitorii forului judeţean se vor justifica prin faptul că Divizia D Timiş are neapărat nevoie de 18 cluburi la start, neluînd însă în considerare aspectul că unele dintre aceste mult prea multe grupări, în general din raţiuni logistic-financiare, cu greu pot face faţă rigorilor întrecerii. Iar dacă în această vară a fost vorba de retragerea Unirii Cerneteaz, care abia şi-a tîrît zilele în sezonul trecut, mîine-poimîine va fi cazul unei alte formaţii, şi tot aşa...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Zoli Kovacs, hat-trick la căderea cortinei: cu 4-0, Dumbrăviţa pe locul 5

CS Dumbrăviţa a încheiat Divizia D Timiş 2011-2012 pe locul 5, cu o victorie în ultima etapă a sezonului, 4-0 (0-0) cu Unirea Cerneteaz, succes venit după o nefastă serie de 5 jocuri fără triumf.

Dar şi acest succes a …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CFR Timişoara ia din nou 5, după numai 11 zile: Unirea Cerneteaz 5-2

Unirea Cerneteaz a stopat în penultima etapă a Diviziei D Timiş o serie de 4 jocuri fără înfrîngere, dispunînd cu 5-2 (0-0) într-un meci cu toate golurile marcate după pauză de un marfar ceferist în evidentă pierdere de viteză, la …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Clar în duelul celor cu 35 de puncte: Unirea Cerneteaz – Auto Timişoara 0-3

FC Auto Timişoara a pus sîmbătă punct unei serii de 3 eşecuri cu 1-0, obţinînd o a noua victorie în retur, cu care a săltat la 38 de puncte în clasament, suficiente pentru risipirea oricăror emoţii, graţie unui 0-3 la …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , | 1 comentariu

FC Deta, prim succes, 3-0 (0-0), după 5 etape cu doar un punct în cont

AS FC Deta a reuşit sîmbătă o primă victorie după o serie de 5 jocuri cu un singur punct cucerit, obţinînd astfel o uriaşă gură de oxigen în tentativa de evitare a retrogradării din Divizia D Timiş.

Detenii, în efectiv …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Arma secretă Prochin continuă marşul Pobedei: 7 la rînd!

A fost reactivat sîmbătă şi a marcat din postura de rezervă. A intrat pe final şi miercuri, în intermediara etapei a 29-a a Diviziei D, şi a deschis scorul în minutul 85, aducînd cea de-a şaptea victorie la rînd revelaţiei în vînă Pobeda Dudeştii Vechi, care a urcat astfel pe locul 4 în Timiş, graţie unicului succes în deplasare consemnat în această rundă: 2-0 (0-0) la Unirea Cerneteaz.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 3 comentarii

Negru, „dublă” în plin soare: Cernăteaz învinge cu 3-1 „lanterna roşie”

Unirea Cernăteaz a obţinut sîmbătă a treia victorie în ultimele 4 etape ale Diviziei D Timiş, 3-1 (2-0) cu „lanterna roşie” Progresul Gătaia, trei puncte cu care antrenorul Romeo Malac şi-a făcut socotelile că gruparea sa este ca şi salvată.…

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dani Tulcan, două, dar Banatul Nerău risipeşte aproape total un 3-0

Banatul Nerău aproape că a irosit două puncte în debutul returului, după ce la pauză o conducea pe Unirea Cernăteaz cu un scor de forfait… A fost 3-2 (3-0) pentru formaţia pregătită de Manu Foale, care a pornit lansat, Daniel …

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

Divizia D Timiş, comprimată duminică în sală

Divizia D Timiş reintră duminică la ora 14 în sală, la minifotbal, pentru derularea fazelor finale ale "Cupei de Iarnă - Dinu Instal", la două săptămâni după ce sita cernea sfertfinalistele dintre cele 15 grupări de liga a patra înscrise în actuala ediţie a tradiţionalei competiţii găzduite în "Constantin Jude", respectiv la 4 săptămâni după oprirea motoarelor pe gazonul verde
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Futsal/Minifotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu