Arhiva etichetelor: Unirea Sînnicolau Mare

Pensionarii Sânnicolaului, mai „în vână” decât echipa de fotbal: Unirea Sânnicolau Mare – Avântul Bobda 1-1 (1-0)

Meciul din acestă dimineaţă dintre Unirea Sânnicolau Mare şi Avântul Bobda trebuia să se dispute în fieful penultimei clasate, însă din motive financiare a avut loc în orașul de pe malurile Arancăi, aflat în toiul unui ospăț asemănător cu cel pregătit grecilor lui Ulise de către nimfa Circe.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

GALERIE FOTO. „Memorialul Adrian Cioroianu”, o frumoasă reuşită la cea de-a treia sa ediţie

În amintirea şi memoria unui fost jucător al Politehnicii Timişoara, extrema stîngă Adrian Cioroianu (1961-2011), iubitori de handbal deopotrivă din rîndul juniorilor şi antrenorilor cluburilor locale, al părinţilor viitoarelor generaţii dar şi al foştilor colegi de pe semicerc, s-au reunit pentru peste 4 ore sîmbătă în sala Banu Sport, cu ocazia celei de-a treia ediţii a turneului juvenil "Memorialul Adrian Cioroianu", o frumoasă iniţiativă ce devine tradiţie.
Publicat în Handbal, Juniori, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum mai stau campioanele naţionale? Spre euroregiune…

Elevele profesoarei Adriana Hajdu au fost ca un zid de netrecut Au trecut aproape 2 ani de la triumful naţional al LPS Banatul Timişoara la cea mai mică grupă de vîrstă pe semicercul juvenil autohton, categoria minihandbal, iar echipa antrenată de Adriana Bota a mai crescut niţel, ieşind astăzi din furcile caudine ale fazei judeţene în Campionatul Naţional de junioare IV, calificată în urma altor două timişene la faza pe euroregiune a competiţiei sub egida Federaţiei Române de Handbal.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cupa României:rezultate, marcatori, portavoci, vînt… Surprize!

Divizionarele D timişene au debutat oficial în 2012 cu jocurile fazei a doua judeţene a Cupei României, începută cu 4 jocuri sîmbătă şi continuată astăzi, iar unele dintre echipele de liga a patra au înţeles de unde numele de competiţie knock-out, pe cînd altele au bifat prezenţa... Scorul rundei l-a reuşit sîmbătă de la două Imi Vasko cu "lanterna roşie" de D Timiş pe care a preluat-o, AS Livezile - Progresul Gătaia 0-11, iar AS Pesac este unica reprezentantă a Promoţiei (liga a şasea) calificată mai departe, la penalty-uri. Continuă şi 5 cluburi din Campionatul Judeţean: Cocoşul Orţişoara, despre care am relatat deja într-o corespondenţă precedentă, AS Igriş, Unirea Sînnicolau Mare, Avântul Periam şi AS Pădureni...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unirea rămâne neînvinsă şi după turneul din Sânnicolau Mare

Unirea Sânnicolau Mare a câştigat duminică şi jocurile celui de-al treilea şi penultimul turneu al fazei judeţene a Campionatului Naţional de handbal pentru juniori IV, dispunând cu 25-16 de CSU Politehnica şi cu 26-12 de CSS Lugoj, într-o reuniune găzduită de sala de sport din Sânnicolau Mare.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu