Arhiva etichetelor: United Bencecu de Sus

Start în liga a V-a: rezultate, program. Încă o retragere, un meci nejucat din cauza vizei medicale și un prim record de scor, 8-0, stabilit de UVT, promovată de pe 2

A pornit la drum și caravana celor 3 serii ale Campionatului Județean Timiș, eșalon cinci, însă cu o nouă modificare față de programul stabilit în urmă cu două săptămâni, și anume în Seria I, în care, în locul grupării Voinţa Biled, care s-a retras din campionat, așa cum o făcea şi Autoliv Lugoj dar înainte de conturarea ţintarului, a luat startul United Bencecu de Sus. Iar runda inaugurală a avut parte și de un meci nejucat, Moşniţa - Jabăr, din cauza absenței vizei medicale, dar și de un prim record de scor, semnat de Universitatea de Vest din Timişoara, promovată de pe locul secund care a surclasat acasă pe Mureşul Cenad cu 8-0. Și totuși, din cele 113 goluri marcate, 57 au fost înscrise de gazdele autoare a 12 victorii şi 56 de vizitatorii cu 9 succese şi două rezultate de egalitate. Altfel, în linii mari, o etapă liniştită. Rezultatele...
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Județean Timiș, categoria Promoție: dispar porți

Etapa a patra din campionatul ligii a VI-a, categoria Promoție, n-a adus doar 11 succese în contul gazdelor, 5 în ale oaspeților și un rezultat de egalitate, la Șoimii Pustiniș - Radnicki Soca 1-1, ci și o dispariție misterioasă. Rezultatele, ierarhiile și etapa viitoare, pe coloana dreaptă.
Publicat în Fotbal, Promoţie, Timişene | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu