Arhiva etichetelor: Vasas Budapesta

Debutanta UVT Agroland, repartizată direct pe tabloul principal al Challenge Cup. Tur în deplasare în noiembrie la învingătoarea dintre Vasas și slovene, returul pe 4-6 decembrie în ”Constantin Jude”

La numai 4 ani de la lansarea grupării ACS Agroland la fileul voleiului feminin intern ca secund divizionară de seniori dar preponderent ca ”pepinieră” cu echipe în categorii ale întrecerilor juvenile federale, clubul timișorean a ajuns să fie repartizat deja de la debutul pe plan internațional direct pe tabloul principal al celei de-a treia competiții continentale ca importanță, CEV Challenge Cup, în faza 16-imilor de finală, grație prinderii locului 5 în Divizia A1 în prima sa campanie pe scena elitei. Primei ligi de fete din Carpați i-au fost alocate din noul sezon mai multe locuri în cupele europene, cinci, în virtutea ascensiunii ex-campioanei CSM Volei-Alba Blaj până în fazele finale din Champions League, al cărei ultim act l-a pierdut în capitală. Paradoxal, dacă bănățencele vor debuta la fine de noiembrie, finalista de Champions League va începe deja din octombrie în turul 2 de calificare din Liga Campionilor, contra lui VK UP Olomouc.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu