Arhiva etichetelor: volei juniori

UVT Agroland, 3:1 la debutul turneului final în Divizia Juniori cu CSȘ2 CNE CSM Baia Mare

Timișoara are două grupări între cele 8 participante la turneul final al Diviziei Juniori din cadrul Campionatului Național FRV de volei feminin, început miercuri în Ardeal, cu derulare până duminică, iar una dintre acestea, UVT Agroland, a câștigat cu 3:1 și 3 puncte în serie în ziua inaugurală a întrecerii.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru UVT Agroland, 3:1 la debutul turneului final în Divizia Juniori cu CSȘ2 CNE CSM Baia Mare

”Speranțele” din Timișoara și Lugoj sunt optimiste înaintea fazei semifinale. Se cunoaște componența seriilor

A fost stabilită componența seriilor din faza semifinală a Campionatului Național destinat ”speranțelor” ( sportive născute în anii 2002 și 2003 ). Formațiile calificate în această fază au fost împărțite pe criterii valorice și geografice în patru serii a câte șase echipe fiecare. Jocurile se vor disputa în sistem turneu, iar la final primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în faza finală.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Speranțele” din Timișoara și Lugoj sunt optimiste înaintea fazei semifinale. Se cunoaște componența seriilor

Recul. Cu multipli foști medaliați la 3 categorii de vârstă, CSȘ Bega e eliminată, ultima, încă înaintea turneului final al Diviziei Juniori

Un mic șoc în voleiul juvenil timișorean, CSȘ Bega părăsind competiția Campionatului Național FRV la fileul masculin al Diviziei Juniori, pentru categoria 1996-1997, încă înaintea fazei finale, după ce câțiva dintre actualii componenți deveneau în sezoanele precedente dubli vicecampioni naționali sau chiar câștigători ai titlului pe țară la grupe inferioare de vârstă, dar și la cea mai mare, ”Juniori”.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Derby timişean la Borş, spre finale: ACS Agroland – CSŞ Lugoj 3:2

ACS Agroland şi CSŞ Lugoj se vor număra luna viitoare între cele 8 echipe din ţară prezente la turneul final al Campionatului Naţional FRV de volei feminin pentru “Speranţe”, categoria 2000/1, dar până atunci, astăzi la amiază, în ultima etapă a fazei semifinale, grupările din Timişoara şi de pe Timiş s-au întâlnit în derby-ul întrecerii hexagon de 3 zile de la Borş.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Floarea Timișoarei: voleibaliștii vicecampioni naționali de la CSȘ Bega

Una dintre cele mai frumoase echipe juvenile a Timișoarei noului mileniu, cea de volei băieți pregătită la CSȘ Bega de profesorul Dan Mihai Jitaru, a acaparat medaliile de argint pe țară ale Diviziei Cadeți, 7 dintre cei 8 componenți clasați duminică pe locul 2 la capătul turneului final de la Dej regăsindu-se printre cei 9 medaliați cu aur la precedenta grupă de vîrstă, Divizia Speranțe, în urmă cu 2 ani. Dar să-i cunoaștem...
Publicat în Exclusiv, Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cadeţii lui CSŞ Bega Timişoara, în semifinale, cu 3 succese din 3

Cadeţii lui CSŞ Bega Timişoara, antrenaţi de Dan Mihai Jitaru, şi-au adjudecat cu 3 victorii din tot atîtea jocuri turneul sferturilor de finală al Diviziei Cadeţi, pe care l-au găzduit de vineri în sala "Profesor Mircea Albu".
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii lui CSŞ Bega Timişoara îşi iau revanşa pe Olt

Prima dintre cele două deplasări în duminici consecutive a unora dintre tinerii voleibalişti ai Timişoarei la Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu succes. Juniorii de la CSŞ Bega s-au revanşat ieri cu 3:1 pentru eşecul din tur, urmînd ca şi colegii lor cadeţi, care n-au pierdut încă nici un set în actualul sezon, să-şi apere recordul în fieful Colegiului Naţional Mircea cel Bătrîn, pe malurile Oltului.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSŞ Bega, cu încă un 3:0 acasă, cu gîndul la turneele sferturilor

Sezonul regulat tur-retur al Campionatului Naţional de juniori şi cadeţi se apropie cu paşi repezi de sfîrşit iar foştii campioni naţionali ai Diviziei Speranţe, voleibaliştii de la CSŞ Bega Timişoara, ajunşi între timp la nivelul diviziilor Juniori şi Cadeţi, în care rulează în paralel cu mici fluctuaţii de personal, sunt în foarte bune poziţii graţie celor 3 victorii din acest an pentru a pregăti deja participarea la turneele fazei sferturilor de finală la cele două categorii.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În derby-ul Seriei D, CSŞ Bega Timişoara – CSŞ Şcoala 1 Oţelu Roşu 2:3

CSŞ Bega Timişoara a încheiat duminică turul Seriei D în Campionatul Naţional juvenil, Divizia Juniori, cu un eşec la limită în sala „Profesor Mircea Albu” din Circumvalaţiunii, 2:3 cu CSŞ Şcoala 1 Oţelu Roşu, lider în urma căruia a rămas …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Foştii campioni, ca speranţe, cresc, cresc: cadeţi, acum juniori

CSŞ Bega Timişoara, aliniind nişte liceeni care deveneau campioni naţionali ai Diviziei Speranţe, au debutat astăzi după-amiază la cel mai înalt nivel al piramidei juvenile în volei, Divizia Juniori, impunîndu-se cu 3:1 (25:13, 26:28, 25:17, 25:9) în dauna lui CSŞ Caransebeş, în prima rundă a seriei vestice, ca parte a unui cuplaj în care şi junioarele Begăi s-au impus în sala "Profesor Mircea Albu", cu 3:0, în faţa cărăşencelor.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Bravo! Timişoara, 3 pe ţară la prima treaptă a voleiului

Nu multe sunt centrele din ţară care dau atenţie creşterii juniorilor încă de la prima treaptă a piramidei juvenile în volei dar Timişoara şi Timişul se pot mîndri cu două clasări pe podiumul Campionatului Naţional al F.R.V. la cea mai mică grupă de vîrstă, Divizia Minivolei, înregistrate duminică, CSS Bega Timişoara obţinînd bronzul în întrecerea băieţilor, la Blaj, iar CSS Lugoj locul 3 în turneul final al fetelor, la Bucureşti. Mai întîi, despre juniorii pregătiţi de profesorul Aurelian Cârdu, urmînd ca mîine să consemnăm pe seama reuşitei lugojencelor antrenate de profesoara Carmen Todros.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , | 3 comentarii

Baia Mare, un pod încă prea îndepărtat

Scriam aseară despre startul turneului final al Campionatului Naţional, Divizia Cadeţi, şi iată că timişorenii de la CSS Bega au luat în cel mai dur mod cu putinţă pulsul întrecerii, cedînd la zero în ultimul joc al zilei inaugurale, 0:3 cu CSS Buzău. Punctul de cotitură, la 23:22, în setul 2, cînd adversarii au întors rezultatul, şi asta a fost...
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Începe! CSS Bega Timişoara la turneul final de Cadeţi…

O campioană a ţării în 2011 din Timişoara, CSS Bega, evoluînd acum la categoria superioară de vîrstă, începe asaltul final la Cadeţi contra buzoienilor, care au acces din grupa preliminară a sezonului cu doar două eşecuri, în faţa Tomisului Constanţa, învingătoare pe 27 aprilie în turneul semifinal de pe Bega, unicul dintre cele 5 la nivel naţional care a oferit două finaliste pentru competiţia ce începe mîine. "Cea mai importantă este sănătatea, să evităm accidentările, şi să avem mare grijă de recuperarea fizică. Sunt 5 meciuri în 5 zile, la un înalt nivel de implicare fizică, şi este obligatoriu să te recuperezi pentru a fi la capacitate bună la următorul joc. Le pregătesc toate mineralele şi vitaminele de care au nevoie iar în plan tactic, fiind vorba de un turneu de asemenea factură, este vital să speculezi anumite situaţii", ne-a spus profesorul Dan Mihai Jitaru, antrenor al cadeţilor de la CSS Bega Timişoara, în urma tragerii la sorţi a programului partidelor de la turneul final al Campionatului Naţional de volei juniori, Divizia Cadeţi, efectuată marţi seară la Baia Mare, unde, începînd de miercuri, vreme de 5 zile, se vor duela la titlu cele mai bune 6 echipe din ţară.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega în finală: „E o mare realizare pentru Timişoara!”

O poveste însufleţitoare, despre "o echipă care sigur se duce pe medalie", după cum nădăjduieşte antrenorul ei. "Trebuie să te lupţi cu Centrul de Excelenţă din Dej, cu cei din Baia Mare, care, la fel, strîng tineri din întreaga ţară, cu Tomis Constanţa, cei cu care am jucat vineri, care în toamna acestui sezon au efectuat 8 transferuri. Pe cînd cadeţii noştri sunt cu toţii copii ce provin de la Şcoala Generală 30, îndrumaţi de domnul profesor Ioan Blaj, şi care au făcut volei în gimnaziul V-VIII la orele de educaţie fizică, aceasta este o mare diferenţă, comparîndu-ne cu alţii, care cumpără diverşi", a relevat antrenorul cadeţilor Timişoarei adevărata măsură a performanţei calificării în turneul final naţional sub egida Federaţiei Române de Volei, ce va demara miercuri 9 mai, cînd galben-albaştrii de la Clubul Sportiv Şcolar Bega vor avea parte de CSS Buzău, CVM Tomis Constanţa, CSS Bacău, CSS LAPI Dej şi CSS2 Baia Mare.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CSS Bega revine în forţă, 3:0! Spre finale!

La doar 16 ore după electrizantul duel încheiat pe scut în faţa constănţenilor veniţi pe Bega fără absolut nici un eşec în seria zonală din acest sezon, cadeţii Timişoarei s-au aliniat sîmbătă la amiază contra bihorenilor, învingători vineri cu 3:1, elevii lui Dan Jitaru ştiind că nimic altceva decît un 3:0, urmat de un altul duminică, le-ar putea asigura calificarea drept cea mai bună echipă de pe locul 2, dintre cele 5 ale turneelor semifinale disputate simultan în ţară. Şi a fost 3:0 (25:11, 25:20, 25:11), obiectiv atins!
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rădulescu: „Ne-a lucrat cineva, să scape de una din echipe”

Cel mai galonat antrenor al voleiului juvenil autohton a cîrmit cu greu Tomisul spre victorie, de la 0:2, vineri de la ora 16, în sala "Profesor Mircea Albu" din Timişoara, experimentatul Iulian Rădulescu admiţînd la final atît că gazdele "au echipă bună" cît mai ales că extremele geografice ale ţării nu trebuiau nicidecum plasate într-o aceeaşi serie a semifinalului Diviziei Cadeţi, din totalul de 5 turnee disputate în paralel în ţară. Mult mai tînărul său omolog timişorean, Dan Mihai Jitaru, speră însă că şi cu 2:3 se poate califica în urma dobrogenilor, bineînţeles, cu condiţia ca CSS Bega să cîştige sîmbătă şi duminică, la zero...
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT. CSS Bega 2:3… 13:15 cu Tomis în semifinal

Decişi, precişi şi foarte motivaţi, cadeţii de la CSS Bega i-au luat cu fulgi cu tot pe favoriţii constănţeni, cîştigînd primele două seturi ale derby-ului semifinalului naţional de Cadeţi de la Timişoara... Oaspeţii au revenit însă pas cu pas, pînă la 2:2 şi 12:12. Dramatic în tie-break... şi 13:15, 2:3 în favoarea Constanţei. După 113 minute de joc! Extraordinar dar şi epuizant, fizic şi psihic...
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Care pe care: campionii din Timişoara, acasă în semifinal

CSS Bega Timişoara, absolventă în mai 2011 a categoriei juvenile Divizia Juniori cu magda cum laude, campioană naţională, are cel mai greu joc şi probabil decisiv în vederea calificării încă de astăzi, în prima zi a turneului semifinal al Diviziei Cadeţi, categorie imediat superioară celei în care s-a impus pe ţară în sezonul trecut, şi pe care îl găzduieşte în sala "Profesor Mircea Albu"...
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Băieţii de la CSS Bega, şi ei în turneul final la Minivolei. La Timişoara?

CSS Bega Timişoara s-a calificat în week-end în faza turneului final al Campionatului Naţional de Minivolei, cea mai mică grupă juvenilă de vîrstă, cîştigînd pe linie jocurile turneului semifinal, de la Caransebeş. Însă spre deosebire de întrecerea omoloagă a fetelor, …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega la semifinal: „A fost un turneu reuşit, cu 13 seturi jucate în 3 zile!”

CSS Bega Timişoara a încercat în week-end apele în faza semifinală pe ţară a unei categorii de vîrstă superioară cu două trepte celei în care se impunea în urmă cu 10 luni la nivel naţional, şi nu s-a făcut deloc …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şcolarii de la „Generală 30”, în continuare la Speranţe şi Cadeţi…

Câştigătorii din weekend de pe parchetul sălii şcolii unde învaţă se aliniază miercuri de la ora 13 pentru CSS Bega, în meciul de la Oţelul Roşu, din Seria D a Diviziei Cadeţi în cadrul Campionatului Naţional de volei juniori, unde …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Altă dublă timişoreană la Caransebeş, 3-2 şi 3-1 în intermediară!

CSŞ Bega Timişoara se simte în largul ei în acest început de februarie la Caransebeş. Miercuri, într-o etapă intermediară a Diviziei Juniori din Campionatul Naţional, elevii profesorului Aurelian Cârdu au întors de la 0-2 soarta jocului cu Clubul Sportiv Şcolar local, devenind lideri ai Seriei E, iar voleibalistele antrenate de Ciprian Dîrnescu s-au impus la rândul lor în jocul din Seria D a Diviziei Juniori, 3-1 cu CSŞ din localitate
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu