Arhiva etichetelor: volei pe plajă

Norvegieni și canadience, triumfători în finale la Gstaad în Beach Volleyball Major Series 2018. VIDEO

În fața unor tribune pline, pe terenul de volei pe plajă amplasat la cea mai mare altitudine, la peste o mie de metri înălțime, în Munții Alpi, cea de-a doua etapă a ediției în curs din Beach Volleyball Major Series a adus victorii finale în contul nordicilor. Iată succinte amănunte, câteva fotografii, două înregistrări video și ierarhiile...
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CEV Satellite Timișoara: Trei formații austriece și două bulgare printre cele opt care au obținut calificarea pe tabloul principal

Faza de calificare a CEV Satellite Timișoara a adus 13 meciuri pe cele două terenuri din Parcul Rozelor. Trei partide au avut nevoie de set decisiv și au durat în jur de 50 de minute. Cea mai scurtă întâlnire a fost cea pierdută de gazdele din calificări care s-a încheiat în jumătate de oră. Trei formații austriece, două din Bulgaria și câte una din Germania, Letonia și Grecia s-au calificat pe tabloul principal de 16. Față de datele anunțate inițial de organizatori au apărut unele modificări. Din cele 58 de echipe înscrise doar 21 au luat startul în calificări și alte opt au intrat direct pe tabloul principal.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CEV Satellite Timișoara: Trei formații austriece și două bulgare printre cele opt care au obținut calificarea pe tabloul principal

CEV Satellite, în Parcul Rozelor: ”Fetele noastre vor avea de înfruntat echipe puternice atât pe tabloul principal cât și în faza calificărilor”

Săptămâna viitoare începe CEV Satellite, cel mai important eveniment de volei pe plajă pe care țara noastră îl va găzdui anul acesta. Competiția se va desfășura pe plaja amenajată în Parcul Rozelor din Timișoara, începând de marți 5 iulie, până sâmbătă 9 iulie.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CEV Satellite, în Parcul Rozelor: ”Fetele noastre vor avea de înfruntat echipe puternice atât pe tabloul principal cât și în faza calificărilor”

Nemțoaicele finaliste în 2015 revin la CEV Satellite, turneu numărul 1 de volei pe plajă în România: Parcul Rozelor, 6-9 iulie

36 de echipe feminine s-au înscris până acum la turneul de volei pe plajă CEV Satellite, care se va desfășura la Timișoara în perioada 6-9 iulie. Printre formațiile participante se numără și cele germane, compuse din Cinja Tillman și Katarina Schilerwein, respectiv Teresa Mersmann și Isabel Schneider, cupluri care anul trecut au disputat finala mare a competiției. Pe tabloul principal se vor afla 16 echipe, acestora urmând să li se alăture formațiile venite din calificări. CEV Satellite este cea mai importantă competiție de volei pe plajă pe care o găzduiește România, și este organizată pentru al doilea an la rând în Timișoara, pe plaja amenajată în Parcul Rozelor, având premii totale în valoare de 7.500 de euro.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nemțoaicele finaliste în 2015 revin la CEV Satellite, turneu numărul 1 de volei pe plajă în România: Parcul Rozelor, 6-9 iulie

Președintele UVT Agroland, Horia Cardoș, între cei 8 membri ai Consiliului Director în FRV

Președintele clubului UVT Agroland, Horia Cardoș, a fost ales membru în Consiliul Director al Federației Române de Volei, după ce a adunat cel mai mare număr de voturi, 94, în cadrul alegerilor de joi pentru funcțiile de conducere din cadrul FRV.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Președintele UVT Agroland, Horia Cardoș, între cei 8 membri ai Consiliului Director în FRV

Dan Jitaru: „Am vrut să fie o vară aglomerată”

foto: Dan Jitaru Timișoara a găzduit în această vară turneul CEV Satellite, cea mai importantă competiție de volei pe plajă desfășurată anul acesta în România. Acesta a fost un prim pas făcut de Timișoara și clubul organizator Agroland spre lumea bună a voleiului pe nisip. Despre evoluția sportivelor din zona de vest a țării și modul în care a fost făcută selecția, puteți citi în următoarele rânduri. Un interviu acordat de Dan Jitaru, coordonatorul loturilor naționale feminine de volei pe plajă ale României.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Dan Jitaru: „Am vrut să fie o vară aglomerată”

Finală germană la CEV Satellite

CEV Satellite Timisoara a ajuns la final. Formația germană compusă din Katarina Schillerwein și Cinja Tillmann a câștigat aurul, la finalul unei partide savurate din plin de cei peste 500 de spectatori prezenți.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Finală germană la CEV Satellite

România părăsește CEV Satellite cu fruntea sus

Ultimele partide de pe tabloul principal al CEV Satellite Timișoara s-au derulat sâmbătă, când și ultimele două formații românești rămase în cursă au părăsit competiția, nereușind să depășească echipe mult mai puternice, plasate de cealaltă parte a fileului. Cuplul Galiț & Bârsășteanu a cedat 2-0 în fața perechii spaniole formate din Ester Ribera și Fernandez Navarro, iar cealaltă reprezentativă a țării noastre, compusă din Adriana Melniciuc și Adelina Ungureanu, a depășit formația Israelului cu 2-1, dar bucuria nu a durat mult. Cuplul tricolor a pierdut 2-0 în fața favoritelor numărul 1 ale competiției, echipa Germaniei formată din Anni Schumacher și Sandra Seyfferth.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România părăsește CEV Satellite cu fruntea sus

Începe CEV Satellite la Timișoara!

foto: Adriana Melniciuc/Adelina Ungureanu CEV Satellite debutează miercuri la Timișoara. Cea mai așteptată competiție de către iubitorii voleiului pe nisip din zona de vest țării se va desfășura pe plaja amenajată în Parcul Rozelor.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Începe CEV Satellite la Timișoara!

România și Grecia, campioane balcanice

Balcaniada U20 la volei pe plajă a ajuns la final. Sâmbătă seara, în Parcul Rozelor din Timișoara s-au disputat finalele unei competiții care a reunit cele mai bune echipe din Balcani la această categorie de vârstă.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România și Grecia, campioane balcanice

Patru echipe românești în semifinalele Balcaniadei U20

Vineri, în cea de a doua zi a Balcaniadei U20 s-au stabilit echipele care vor juca sâmbătă semifinalele. România intră în această fază a competiției cu patru formații, două la masculin și două la feminin.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Patru echipe românești în semifinalele Balcaniadei U20

Balcaniada U20 – ziua întâi

Prima zi a Balcaniadei U20 a ajuns la final. Pe temperaturi de aproape 40 de grade, cele 24 de echipe, băieți și fete,  prezente la turneu au luptat pentru a fi cât mai aproape de semifinalele competiției.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Balcaniada U20 – ziua întâi

Start la Balcaniada U20!

Joi la ora 9.30 se va da startul Balcaniadei U20 la volei pe plajă. Competiția care se va desfășura timp de trei zile în Parcul Rozelor din Timișoara va reuni 12 echipe, atât la masculin cât și la feminin. Țara noastră aliniază 5 formații de băieți și 4 de fete, Turcia și Republica Moldova câte două la fiecare categorie, Grecia și Bulgaria câte o echipă la feminin și una la masculin, în vreme ce Serbia aruncă în luptă o echipă de băieți și 2 fete. Deși în urmă cu doar câteva zile - potrivit oficialilor români - prezența grecilor era pusă sub semnul întrebării, elenii au fost prezenți miercuri seara în formulă completă la sedința tehnică.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Start la Balcaniada U20!

TImișoara, gazda Balcaniadei U20

Timișoara va găzdui în perioada 23-25 iulie Balcaniada U20 la volei pe plajă. La startul competiției ce se va desfășura în Parcul Rozelor, se vor alinia formații din Turcia, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, iar țara noastră, organizatoare, va participa …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru TImișoara, gazda Balcaniadei U20

Adriana Melniciuc între CN și Balcaniadă

Adriana Melniciuc a câștigat aurul pentru a doua oară consecutiv la Campionatul Național de volei pe plajă, desfășurat recent la Timișoara. Alături de Sorina Buz, lugojeanca a urcat din nou pe prima treaptă a podiumului chiar dacă cele două sportive s-au antrenat împreună doar trei săptămâni. Melniciuc speră să obțină un rezultat bun și la Balcaniada U20, care se va desfășura la Timișoara în perioada 23-25 iulie, competiție la care va face echipă cu Adelina Ungureanu.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Adriana Melniciuc între CN și Balcaniadă

GALERIE FOTO. Sorina Buz și Adriana Melniciuc au câștigat titlul la feminin, iar Adrian Holhoș și Emil Lung s-au impus la masculin la naționalele de volei pe plajă de la Timișoara

Finalele Campionatului Național de volei pe plajă de seniori s-au disputat duminică dimineață în Parcul Rozelor din Timișoara. Ambele partide s-au încheiat în două seturi, cu diferențe destul de mari. Timișoreanca Adriana Melniciuc și-a apărat titlul cucerit anul trecut cu Ioana Ordean. De această dată Melniciuc a făcut echipă cu Sorina Buz și au reprezentat CSU Reșița. În finală s-au impus la 12 și 15 în fața perechii Matei-Vaida, din Satu Mare. La masculin Adrian Holhoș și Emil Lung, legitimați la Fan Arad, au trecut de Ilie-Farcaș, de la CSU Reșița, cu 21-11 și 21-17.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Sorina Buz și Adriana Melniciuc au câștigat titlul la feminin, iar Adrian Holhoș și Emil Lung s-au impus la masculin la naționalele de volei pe plajă de la Timișoara

GALERIE FOTO. Ziua a doua la Campionatul Național de volei pe plajă, seniori. Se cunosc finaliștii

A doua zi a Campionatului Național de volei pe plajă a adus meciuri din faza optimilor, sferturilor și semifinalelor. După disputarea meciurilor de pe tablou, inclusiv recalificări, s-au stabilit formațiile care for lupta pentru medalii. La feminin cuplul Melniciuc-Buz care concurează pentru CSU Reșița, va juca pentru titlu cu echipa compusă din Matei și Vaida, de la CSM Satu Mare. La masculin, în finală se vor întâlni echipele Holhoș-Lung (LPS Bihor, Banatul Caransebeș) cu Ilie-Farcaș (CSU Reșița).
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Ziua a doua la Campionatul Național de volei pe plajă, seniori. Se cunosc finaliștii

GALERIE FOTO. Prima zi a Campionatului Național de volei pe plajă de seniori de la Timișoara

Campionatul Național de volei pe plajă al seniorilor a început astăzi la Timișoara direct cu meciurile de pe tabloul principal. Inițial era programat ca joi să se desfășoare în Parcul Rozelor calificările dar, din cauza unor probleme pe care le-au avut unele echipe, numărul participanților a fost mai mic decât cel așteptat și nu a mai fost nevoie să se țină și meciuri de calificare. Partidele de vineri s-au disputat pe două terenuri, unul dedicat competiției feminine și celălalt întrecerii masculine. Vă oferim imagini de la meciurile din prima sesiune a Campionatului Național, urmând a reveni cu amănunte.
Publicat în Volei | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Prima zi a Campionatului Național de volei pe plajă de seniori de la Timișoara

Campionatele Naționale de volei pe plajă au loc la Timișoara în acest final de săptămână

Parcul Rozelor din Timișoara găzduiește în acest final de săptămână Campionatele Naționale de volei pe plajă de seniori. Joi după-masă se dispută calificările, după ședința tehnică, iar de vineri se joacă meciurile de pe tabloul principal. Competiția a fost mutată la Timișoara, după ce inițial trebuia să se dispute la un parc acvatic din capitală, la fel ca și alte două întreceri care vor fi găzduite tot în orașul de pe Bega în această lună. În luna august va avea loc Satelit-ul CEV, competiția pe care organizatorii timișoreni au vrut să o țină în această vară.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campionatele Naționale de volei pe plajă au loc la Timișoara în acest final de săptămână

EXCLUSIV. Timişoara, gazdă în miez de august a Balcaniadei de seniori dar şi sub 22 de ani la beach-volley

Spectaculozitatea voleiului pe plajă va fi gustată în miez de august şi de către timişoreni, cu ocazia unei duble competiţii internaţionale regionale a cărei găzduire a fost atribuită municipiului de pe Bega, după ce nu demult caravana Balcaniadei beach-volley-ului trecea şi prin Banatul montan, la Reşiţa. Iar în selecţionatele naţionale vor figura şi voleibalişti din Timişoara...
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Selecționerul timișorean Dan Mihai Jitaru câștigă cu Sorina Buz și Andreea Smultea și Balcaniada de seniori la volei pe plajă

În teren cu Sorina Buz și Andreea Smultea, foste voleibaliste la CSM Lugoj, iar ca selecționer național cu profesorul Dan Mihai Jitaru, antrenor la CSȘ Bega Timișoara, România a câștigat din nou Balcaniada de seniori la volei pe plajă.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreanul Robert Vîrlan, pentru CSU Reșița, în pereche cu Bogdan Nan, campion național de volei pe plajă la juniori

Timișoreanul Robert Vîrlan, proaspăt campion balcanic de juniori, și-a continuat excelenta vară pe plajă, câștigând cu Bogdan Nan titlul național de juniori, în întrecerea de la Mamaia.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara, aur în Campionatul Național de cadeți și cadete

Voleibaliste și voleibaliști din Timișoara au câștigat pe plaja Cazino din Mamaia, cu ocazia Campionatului Naţional de cadete şi cadeți la volei pe plajă.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoreni în Albania, pentru România, la Campionatul Balcanic de volei pe plajă sub 20 de ani

Vara vorbim şi despre voleiul pe plajă iar zilele acestea e rândul competiţiei Campionatului Balcanic sub 20 de ani, găzduit de Albania.

Lotul naţional feminin este compus din Ioana Ordean şi Adriana Melniciuc, în vârstă de 16 ani, ambele legitimate …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lugojencele Smultea și Buz, antrenate de Dan Jitaru, bronz la TVF Pro Beach Tour, în Turcia, la Fethiye

Andreea Smultea, o lugojeancă, și Sorina Buz, o lugojeancă prin adopție, adusă sub fileul de pe malurile Timișului în 2004, de la Oradea, și care au fost instruite concomitent în voleiul tradițional și cel de plajă de profesorul Dan Mihai Jitaru, cele două devenind campioane naționale și balcanice la juniori și seniori în beach-volley, au încheiat pe podium, la Fethiye, în Turcia, turneul de volei pe plajă de seniori TVF PRO BEACH TOUR.
Publicat în Exclusiv, Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii