Superliga are ca noutate două turnee ale turului, cel de-al doilea coincizând ca date cu jocurile campioanei ACS Dumbrăvița acasă în turul 3 din ETTU Cup

Deși fără absolut nici un ban încasat de la Consiliul Județean Timiș din august 2015, gruparea triplă campioană națională la zi în Superliga pe echipe feminine de seniori ACS Dumbrăvița se zbate pe mai multe fronturi pentru a încheia cât mai bine un an 2016 în care și-a păstrat titlul, având în față în toamnă atât turul ca noutate sub formă de două turnee al elitei sexului frumos în sportul cu minge de celuloid cât și debutul în ETTU Cup Women 2016/7, precum și întreceri juvenile, din ”pepiniera” timișeană fiind selecționați între cei 30 de juniori U11-U12 la nivel continental doi elevi participanți luna trecută în Franța la Euro Mini-Champs 2004-2005.

Nicoleta Huszar: președinte CS Dumbrăvița și antrenor al campioanei țării în tenisul de masă feminin

Nicoleta Huszar: președinte CS Dumbrăvița și antrenor al campioanei țării în tenisul de masă feminin

Într-adevăr, clubul dumbrăvițean a contribuit cu 2 sportivi la lotul de 7 al României la categoria U11-U12, Bogdan Badea încheind pe locul 12 iar Daniel Moldovan pe 32 la Campionatul European rezervat acestor categorii de vârstă și disputat la Schiltigheim la finalul lunii trecute, pe 25-28 august, când juniorii ”tricolori” au reușit trei clasări între primele zece locuri la 2004, prin Andrei Tomică pe poziția a treia și medaliat cu bronz, Eduard Ionescu pe 9 și Bogdan Poteraș pe locul 10. Ca urmare a bunelor evoluții la concursul continental juvenil rezervat generațiilor 2004-2005, unde lotul de 7 băieți a fost condus de antrenorii Nicoleta Huszar, nimeni alta decât ”sufletul” notabilului proiect din acest deceniu în tenisul de masă timișean, respectiv Gabriel Poștoacă, de la Câmpulung Muscel, Badea și Moldovan au fost selecționați între primii 30 de sportivi U11-U12 din Europa care de duminică vor aborda un stagiu centralizat de pregătire cu perioada de o săptămână, în Slovenia.

Până atunci, tot spre finalul acestei săptămâni, ACS Dumbrăvița va demara apărarea trofeului în Campionatul Național FRTM de tenis de masă pentru formații feminine de seniori, Superliga programând la Constanța turneul inaugural al noii ediții, cu mențiunea că întrecerea debutează într-un alt format, nu toate cele 7 etape ale turului fiind concentrate laolaltă, precum în stagiunile precedente, ci fiind separate în două mini-turnee, unul cu câte 4 runde pentru fiecare grupare, iar cel de-al doilea cu alte trei.

Cu o noutate se va realinia la start și campioana țării, ACS Dumbrăvița injectând sânge proaspăt la acest nivel în persoana Andreei Balint, în vârstă de 20 de ani, și căreia i se va oferi cel mai probabil debutul în elită într-unul dintre duelurile mai facile ale bănățencelor.

Care vor fi însă oponentele Dumbrăviței în cele 4 runde de la malul mării, precum și programul întrecerii, rămâne de văzut, FRTM neanunțând până la această oră țintarul competițional, la fel cum doar din auzite pot fi anticipate componențele principalelor aspirante la onoruri, de exemplu Politehnica Iași părând a continua pe mâna Irinei Ciobanu dar și întărindu-și efectivul cu două sportive aduse de la bistrițence, printre care și Andreea Clapa, în vreme ce o forță în ușor recul de dată foarte recentă, CSM Arad, a optat să meargă pe mâna a două sârboaice, fără a uita bineînțeles și de garnitura gazdei, din Constanța.

Prin trecerea la câte două turnee atât pentru turul cât și pentru returul sezonului regular, campioana României are o bătaie în plus de cap dat fiind că reuniunea cu 3 etape din 26-27 noiembrie de la Buzău, ce va completa turul, va coincide în cazul Dumbrăviței cu un nou start în cupele europene, programat pe teren propriu în intervalul 25-27 noiembrie, în turul 3 din ETTU Women Cup, fază a întrecerii în care bănățencele sunt calificate din oficiu, așteptând să afle numele oponentelor.

Cum programul premergător acelui week-end cu suprapunere din noiembrie este plin pentru clubul din preajma Pădurii Verzi, implicat fiind și în competiții de alt profil, la nivel juvenil, cu fete și băieți, ACS Dumbrăvița are fie varianta obținerii unei amânări a celui de-al doilea turneu, buzoian, pentru 10-11 decembrie, când se ivește unica fereastră, fie opțiunea de a căuta înțelegere la viitoarea vizitatoare din turul 3 al concursului inter-cluburi continental, pentru o ușoară devansare a întâlnirii, suficientă cât să ajungă și în Sala ”Romeo Iamandi”, la Superligă.

Solicitând statutul de grupare gazdă în una dintre cele 8 dispute rezervate turului 3, ACS Dumbrăvița a și obținut această prioritate, în cazul unei calificări la final de noiembrie urmând a juca în faza a IV-a din ETTU Cup în 16-18 decembrie cu învingătoarea unui duel în care se știe momentan, la fel, identitatea unei calificate din oficiu, TTC Kazan. Abia ulterior s-ar trece în sferturile de finală în dublă manșă din 27-29 ianuarie și 10-12 februarie 2017, în care celor 4 calificate din turul 4 li s-ar opune patru grupări redirecționate din faza a treia în European Champions League Women.

Precum dumbrăvițencele, cu statut de calificate din oficiu în turul 3 din ETTU Cup Women mai figurează CP Lyssois Lille Metropole, ASV Eppan Tischtennis Raifeissen (Italia) și TT Moravsky Krumlov (Republica Cehă) – toate ca gazde în faza din noiembrie, dar și AO Dao Tavrou, Budaorsi 2I SC, TTC Novi Sad și rusoaicele, toate ca oaspete, fiecare dintre cele 8 așteptând să-și afle oponentele, aspect care se va decide în cele 4 grupe a câte 4-5 formații după faza a doua a turneelor din 29-30 octombrie, implicate fiind cluburi din 9 țări, și anume cinci din Portugalia, 4 din Spania, câte două din Olanda și Turcia, respectiv câte unul din Belgia, Cipru, Elveția, Italia și Suedia. Conform datelor de pe portalul oficial continental ettu.org, efectivul dumbrăvițencelor este anunțat a fi alcătuit din Adina Diaconu, Mihaela Dospina, Alexandra Carla Manea, Mădălina Pauliuc, Andreea Zanfir și tânăra Andreea Balint.

ACS Dumbrăvița se pregătește așadar pentru dublul front al Superligii feminine și prezenței europene în ETTU Cup Women 2016-2017, ca și campioană a României, dar onorabilul statut menținut încă din 2014 n-a avut în schimb parte de recunoaștere prin îmbunătățirea susținerii financiare dinspre Consiliul Județean Timiș, deși este vorba despre o comună din județ rezistând prima pe țară în tenisul de masă feminin al senioarelor, ba din contră, din august 2015 neîncasând nici un ban de la administrația județeană iar greul ducându-l Consiliul Local Dumbrăvița și sponsorii privați din jurul formației.

Gruparea campioană mizează în această situație pe o favorabilă rectificare bugetară la Primăria Dumbrăvița și speră totuși ca recenta întrevedere avută de Nicoleta Huszar cu Sorin Grindeanu, noul diriguitor al Consiliului Județean Timiș, să mai amelioreze datele problemei în privința finanțării de la CJT, promițându-se ca o posibilitate lipsită de fermitatea certitudinii ca tenisul de masă campion pe țară să poată beneficia sub o anumită formă de o susținere care ar urma să fie pusă pe tapet în următoarele două luni.

Cert este că ACS Dumbrăvița a avut tot dreptul de a depune un proiect de finanțare la CJT pe baza performanțelor de netăgăduit la nivel național, dar din cei 300.000 de lei solicitați nu a avut alocat nici un leu, Consiliul Județean sistând sprijinul în direcția grupărilor de drept public și întorcându-și fața spre cele private.

În consecință, în lumina întorsăturii de situație ivită în ultimele 12 luni, cei de la ACS Dumbrăvița iau în calcul și constituirea unui club privat în care să fie implicați ca acționari sponsorii echipei pe parcursul anilor, nouă grupare prin care ar putea implicit să atragă finanțare și de la administrația județeană. Altfel, birocrația fiind sufocantă și legislația stufoasă, truditorii din tenisul de masă timișean caută prin hățișul acelor mai multe legi și ordine referitoare la finanțarea sportului să găsească un alt eventual fir de ață de care să se lege pentru o sperată co-finanțare.

Și mai cert este că, în lumina ascensiunii tenisului de masă la Dumbrăvița în anii acestui deceniu, prin inițiativa profesoarei Nicoletei Huszar la revenirea din Spania, sportul cu paletă și minge de celuloid la fileu ar merita o mai mare susținere, și nu invers, toate argumentele fiind favorabile grupării timișene.

Astfel, ACS Dumbrăvița acoperă toate categoriile de vârstă, cu circa 30 de sportivi legitimați și aproximativ 55-60 practicând tenisul de masă la club, de la copiii de 4-6 ani aflați în grupa de inițiere și începătorii de 7-8 ani, până la seniori și senioare, cu mențiunea că dacă de obicei se strângeau mai mulți băieți în jurul meselor, de dată mai recentă, grație reușitelor din Superliga feminină, fetele au început să mai reechilibreze balanța, care înclină totuși încă înspre juniori.

Iar apropo de juniori, pe lângă cei 2 elevi de lot național la categoria U11-12 și totodată cooptați în apropiatul stagiu sloven, ACS Dumbrăvița mai crește cu grijă în speranța conturării în timp și a unei garnituri masculine care să ajungă la palierul valoric dominat de fete, în Superliga. ”Sunt 6 ani de când am lansat o primă generație și iată că sunt deja la nivel european la juniori. Sunt elevi care pot promite pe termen lung, cu bătaie spre seniorat, chiar și în condițiile în care la băieți este mult mai greu să ajungă sus decât la fete, mulți fiind foarte buni”, a explicat profesoara Huszar.

În pregătirea pasului juniorilor de astăzi spre seniorat, juniori care în 5, 6, 7 ani ar putea avea deja un cuvânt de spus în favoarea Dumbrăviței, Nicoleta Huszar a aliniat și o formație masculină în tentativa pătrunderii în structura eșalonată a FRTM, spre nivelul Diviziei B de seniori, timișenii ocupând locul 4 și primul sub linia calificatelor, după ce anul trecut ratau tot de puțin intrarea, de pe 5, tot ca primă poziție fără succes.

Deși nu este vorba despre Superliga sau Divizia A masculină, competitive, chiar și întrecerea pentru pătrunderea în eșalonul 3 n-a fost deloc floare la ureche, oponentele aliniind componenți mai rutinați, de anumite vârste, de exemplu CSA Steaua, care a obținut calificarea, marșând pe foști jucători ai prim-divizionarei constănțene, retrasă din elită, sau care au evoluat în străinătate, bunăoară în Austria, iar cei din Odorheiu Secuiesc, la fel, pe sportivi experimentați, foști la cluburi peste hotare, la loturi naționale și competiții continentale.

După ce la prima tentativă băieții ratau intrarea în ”B” la numai două seturi, de astă dată au urcat un loc dar tot fără promovare în alcătuirea Mircea Talpaș, Teodor Olaru și Cristian Cristănuș, însă și în absența juniorilor vizați pe viitor în lotul masculin al Dumbrăviței, prezenți în aceleași date ale turneului inter-cluburi intern la competiția europeană pe națiuni din Germania. Profesoara Huszar a explicat în privința întrecerilor băieților că ”alte echipe vin cu jucători maturi, de 28-35 de ani, care te domină nu atât ca joc, cât mai ales ca forță, și de aceea ne trebuie și nouă un suflu tânăr, unul de 25 care să poată să ducă 3 meciuri, iar pe lângă să promovăm într-adevăr și câte un junior, la câte un meci. Poate că dacă vom avea un senior la băieți, încet, încet, în 2-3 ani, ne-am putea îndrepta spre eșaloanele superioare, și să ajungem în cele din urmă tot în Superliga, precum la fete, iar în acea echipă să promovăm în timp juniorii pe care-i creștem acum. Exemplul fetelor este pilduitor și ceea ce s-a reușit deja este foarte mult pentru un club comunal. Ar fi păcat să nu avansăm cu acest proiect”.

În încheiere, ca o completare de conformitate în privința prezenței României la Mini Euro-Champs, și Elena Zaharia aducea delegației României în Franța o medalie, de argint la categoria fetelor de 2004, după o finală pierdută cu 3:1 în fața rusoaicei Svetlana Dmitrienko, pe când la băieții de 2004 Andrei Tomică obținea medalia de bronz. Pe lângă juniorii ante-menționați în consemnare, la băieții născuți în anul 2005 Iulian Chiriță a ocupat locul 7, Paul Szilaghi locul 9 iar Luca Oprea locul 25, pe când la fetele de 2005 Boroka Mike s-a clasat a 5-a, Demjen Eszter pe locul 12
iar Ungvari Evelyn pe 15.

* La nivelul reprezentativelor de seniori, România a câştigat ieri cu 3-0 în fată Greciei prin Bernadette Szocs, Elisabeta Samara și Irina Ciobanu prima partidă din preliminariile Campionatului European de tenis de masă, al cărui turneu final va avea loc în 2017. Fetele sunt implicate în Grupa F, cu Grecia și Olanda, iar băieții fac parte din Grupa B, cu Cehia și Turcia, primul meci urmând a-l disputa tot acasă, în 1 noiembrie, împotriva cehilor.

 

Acest articol a fost publicat în Tenis de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Tenis de masă: