Alexandăr Nestorovici (Haufe) – Ovidiu Martin (Continental) 6-2, 6-2, în completarea etapei a III-a la „Cupa Helios pentru corporaţii”

Ca o completare la cel de-al treilea weekend de meciuri la Helios Sport, condiţiile meteorologice neprielnice au redus numărul confruntărilor la una pentru ziua de duminică. Veşnicul adversar necondiţionat al tenisului în aer liber, ploaia, a reuşit şi de această dată să reducă semnificativ spectacolul sportiv…

Singura partidă care prin ambiţia jucătorilor şi cu aportul special al organizatorilor a reuşit consemnarea scorului final , s-a desfăşurat între Nestorovici Alexandăr, de la Haufe, respectiv Martin Ovidiu, reprezentând Continental.

Deşi terenul de zgură cât şi mingile au fost sensibil influenţate negativ de ploaia sâcâitoare, ambiţiile sportive şi nivelul superior de joc tehnicotactic au transformat confruntarea într-o întrecere demnă de urmărit.

Martin Ovidiu reuşeşte adesea puncte spectaculoase prin accelerări eficiente , presiune bună pe lovituri decisive în special pe forehand  şi dese apariţii la fileu . Un serviciu inconstant vizibil influenţat negativ de umezeala ploii , multe lovituri scăpate în afară terenului , gestionarea neinspirată a  punctelor importante în economia partidei , au fost slabiciunile sale .

Nestorovici Alexandăr beneficiind de o mai bună constanţă în joc , un plus de luciditate la închiderea duelurilor la fileu  şi un plasament reuşit al mingilor în profunzimea terenului înclină balanţa victoriei în favoarea sa . Serviciul puternic , deschiderea jocului cu crossuri bine executate şi nu în ultimul rând passing şhoturile caştigătoare , au fost atuurile sale de succes în meci.

Partida mult mai echilibrată decât o arată scorul final , se încheie în doua seturi cu un simetric 6-2;6-2, aducând un punct preţios în visteria echipei Haufe.

În aşteptarea unor condiţii meteo favorabile competiţiei , jucătorii savurează desfăşurarea evenimentelor de pe zgura pariziană  în plăcuta incintă a clubului sportiv Helios. Urăm tuturor iubitorilor acestui sport minunat , vremuri mai bune şi victorii mari!

Acest articol a fost publicat în Tenis și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Tenis: