Cupa Helios la tenis pentru corporații: Autoliv se alătură în Grupa Masters celor 3 echipe de la Alcatel

Cea de-a treia ediție a Cupei Helios la tenis pentru corporații, rezervată amatorilor de tenis de cîmp angajați la companii din zona noastră, și-a desemnat deja participantele în play-off-ul Grupei Masters, și anume cele 3 formații de la Alcatel, cărora li s-a adăugat echipa Autoliv, în vreme ce Kromberg-Schubert, Hella România, Yazaki și Contitech vor continua în Grupa Challenger, a locurilor 5-8. Accesați și www.helios-sport.ro

Iar faza a doua a competiției de la Helios Sport Club va începe deja în week-end, participanții trecînd așadar de la ploile care întrerupeau rundele incipiente din cadrul grupelor, la căldurile lui iunie.

Alcatel 1, în prima grupă, respectiv Alcatel 2, în Grupa II, s-au calificat de pe primul loc în 1-4 și fără a pierde o dispută, din faza preliminară mai rămînînd de disputat o singură partidă, Alcatel 1 – Yazaki, fără implicații în privința ierarhiei și a accederii în faza a doua.

Cu cîte o dispută pierdută, Alcatel 3, din Grupa I, respectiv Autoliv, din Grupa II, s-au alăturat liderilor în patrulaterul final 1-4 al Grupei Masters, care, sîmbătă de la ora 11, va porni la drum prin cele două partide de simplu și una de dublu dintre Alcatel 2 și Autoliv.

Formația lui Autoliv și-a croit drum în 1-4, alături de reprezentantele Alcatelului, trecînd cu 2-1 de Hella România, grație victoriilor de la simplu: Marian Crețiu – Alex Preda 6-1, 6-2 și Cosmin Gheorghiu – Iulia Lascu 6-1, 6-4. La dublu s-a impus Hella, Condac și Preda trecînd de Săraru & Crețiu cu 6-4, 6-2.

În alte dispute din ultimul week-end rezervat partidelor din grupe, Kroschu a trecut cu 2-1 de Yazaki, care a cedat cu același scor în fața lui Alcatel 3, în vreme ce în cealaltă grupă Alcatel 2 s-a impus cu 3-0 în fața lui Contitech și Autoliv.

Ierarhii:

Grupa I: 1. Alcatel 1 (2-0), 2. Alcatel 3 (2-1), 3. Kroschu (1-2), 4. Yazaki (0-3).

Grupa II: 1. Alcatel 2 (3-0), 2. Autoliv (2-1), 3. Hella (1-2), 4. Contitech (0-3).

Programul viitor prevede, în week-end-ul 22-23 iunie, nu mai puțin decît 4 dispute în cadrul Grupei Challenger, a locurilor 5-8, după cum urmează: Kroschu – Hella și Yazaki – Contitech, ambele sîmbătă de la ora 11, respectiv Yazaki – Hella (ora 10) și Kroschu – Contitech (ora 11), ambele duminică.

 

Acest articol a fost publicat în Sport de masă, Tenis și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = sase

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: