GALERIE FOTO. „Cupa Helios la tenis pentru corporaţii”

Iubitorii tenisului românesc sunt cu ochii pe o nouă ascensiune a Simonei Halep, ajunsă în sferturile de finală la Wimbledon printr-un 6-3; 6-0 cu Zarina Diyas şi jucând de la ora 14 pentru un loc în semifinale contra nemţoaicei Sabine Lisicki, însă în paralel practicanţii amatori ai acestei frumoase discipline nu stau nici ei deoparte, cum e cazul angajaţilor companiilor din vestul ţării implicaţi într-o nouă ediţie a deja tradiţionalei competiţii „Cupa Helios la tenis de câmp pentru corporaţii”, organizată şi găzduită în weekenduri succesive de Helios Sport Club din Bulevardul Iosif Bulbuca 21.

Confruntările în cadrul grupelor valorice ale Cupei Helios pentru corporaţii se găsesc la această dată în plină desfăşurare, ierarhia echipelor participante modificându-se de la o etapă la alta. O importanță deosebită o au alegerile căpitanilor de echipă, în vederea desemnării jucătorilor pentru adjudecarea victoriilor decisive la tabloul final.

Deschiderea zilei competiţionale de sâmbătă, 28 iunie, a revenit meciului dintre perechile de dublu ale echipelor Hella1 și Contitech, reprezentate prin Preda Alexandru și Păunel Ciprian respectiv Berceanu Ștefan și Glava Horațiu. Prima echipă s-a complectat mai eficient în teren, a avut o tentă de joc mai agresivă cu dese finalizări din apropierea fileului, smeciuri reuşite şi o presiune constantă impusă cu lovituri lungi în profunzimea terenului. Deşi a arătat o bună tactică de joc şi un control determinant deseori al mingilor plasate, cuplul Glava – Berceanu a plătit tribut timidităţii în abordarea partidei și repetatelor greşeli neforţate, care au condus la cedarea victoriei. Scor final 6-2;6-1. (foto 1)

Cea de-a doua întrecere de dublu a avut loc între perechea Malene Octavian, Hander Răzvan, de la Kromberg, şi cuplul Acroitoriței Silviu – Baba Daniel, reprezentând echipa Alcatel3. Avea să fie un meci frumos, deschis, cu numeroase schimburi prelungite de mingi din partea ambelor părţi. Mai omogeni în joc, Malene şi Hander se impun în două seturi cu un prea aspru 6-0; 6-1 faţă de desfăşurarea partidei. Superioritatea la fileu, tactica bine aplicată, ruperile de ritm cu scurte şi lungi succesive şi gestionarea eficientă a punctelor importante în ghem au făcut diferenţa. Jucătorii echipei Alcatel3 s-au mulţumit cu doar câteva reuşite spectaculoase dar au cedat partida, depăşiţi fiind de plasamentele eficiente şi copleşiţi de prea desele greşeli personale. (foto 2)

Ultima partidă de dublu a zilei s-a decis din nefericire prin neprezentare, echipa Haufe adjudecându-şi victoria cu scorul 6-0; 6-0 în detrimentul echipei Hella2, care a lipsit la ora programată meciului pe tabloul grupei.

Partida de simplu dintre cele două echipe de mai sus s-a jucat între Nestorovici Alexandar, jucător la Haufe, şi Nagy Delia, de la Hella2. A fost o confruntare ambiţioasă şi frumoasă în acelaşi timp, cu un bun ritm de joc, dominată de fairplay. Nestorovici, mai experimentat, îşi adjudecă victoria în două seturi 6-0; 6-2, impunându-se printr-o largă varietate de lovituri, control eficient al mingilor în meci, plasamente bune atât în cross cât şi în lung de linie. Nagy a afişat o deosebită ambiţie în executarea loviturilor, a reuşit bune execuţii tehnice atât liftate cât şi în slice, susţinute de un prim serviciu apăsat, dar şi unele minusuri la controlul mingii în teren, dovedindu-se instabilă la ruperile de ritm ale adversarului şi necesitând o îmbunătăţire la tactica de joc aplicată. (foto 3)

Primul meci de simplu dintre echipele Hella1 și Contitech i-a avut protagonişti pe Păunel Ciprian respectiv Berceanu Ştefan. După un început mai echilibrat al jocului, balanţa victoriei s-a înclinat decisiv pentru jucătorul de la Hella1, scor 6-2; 6-0. Loviturile eficiente de plasament, retururile câştigătoare, mingile bine lobate, controlul majoritar al punctelor şi plusul de la serviciu au făcut diferenţa. Berceanu, deşi nu a făcut deloc economie la efort, având o bună mobilitate în teren, a fost deseori dezechilibrat de jocul stânga-dreapta impus de adversar şi a scăpat prea multe mingi în afara terenului, depăşit de ritmul partidei. (foto 4)

Cea mai lungă şi echilibrată confruntare a zilei avea să fie cea dintre Borza Florin, de la Kromberg, şi Momir Nenad, jucătorul echipei Alcatel3. O partidă echilibrată tehnic, cu lungi schimburi de mingi, disponibilitate la efort și frumoase ambiţii exprimate sportiv de ambele părţi. Borza a reuşit o mai bună constanţă în joc şi o mai eficientă agresivitate în preajma fileului, controlând mai bine punctele în meci. Momir a jucat constant cu lovituri repetate, schimbări de ritm şi a direcţiei de joc, un plus la serviciu, dar a fost surprins adesea de apariţiile repetate la fileu ale adversarului. Consemnăm scorul final 7-5; 7-5.(foto 5)

Cel de al doilea meci de simplu dintre echipele Hella1 și Contitech i-a avut protagonişti pe Preda Alexandru şi Oană Silviu. Primul a intrat mai determinat în meci, ajutat de un prim serviciu apăsat, o bună eficiență în preajma fileului, cu crossuri şi scurte reuşite. A controlat în majoritatea timpului partida, impunând o tentă agresivă jocului şi, deşi s-a împiedicat adesea de multe greşeli neforţate, a înclinat meciul în favoarea sa, închizând partida cu scorul 6-1; 6-2. Oană a menținut bine ritmul şi lungimea loviturilor impuse de adversar dar şi el, surprins adesea de urcările repetate ale acestuia la fileu, cedează controlul jocului. (foto 6)

Meciul cel mai aşteptat al zilei a fost cel dintre jucătorul numărul unu al deţinătoarei cupei, Alcatel1, Teodor Laurenţiu, şi jucătorul experimentat al echipei Continental, Marcu Bogdan. A fost o superbă partidă de simplu cu lovituri tehnice deosebite, bine executate, un ritm ridicat de joc, cu impuneri tactice eficient aplicate. Ambii jucători au ridicat nivelul de spectacol sportiv la cote superioare, încântând prin talent, ambiţii şi dăruiri la limită pentru obţinerea victoriei. Teodor s-a impus printr-o tactică bine aleasă, scurtând adesea punctele, mărind progresiv presiunea pe minge, rupând ritmul prin scurte repetate şi deschideri ale jocului la limita terenului. Nu în ultimul rând, ajutat de un prim serviciu apăsat şi control bun al punctelor importante în meci, îşi adjudecă victoria în favoarea echipei sale. Marcu a arătat o bună dispoziție de joc pe tot parcursul partidei, reușind frumoase şi spectaculoase puncte câştigate sub presiune atât prin lovituri în cross cât şi passing shoturi. Tempoul său de joc mai scăzut şi loviturile mai puţin profunde au invitat adversarul său la atac, pierzând astfel controlul partidei. Consemnăm la final un simetric 6-2; 6-2 și totodată o frumoasă încântare a tenisului, care a ridicat indiscutabil spectacolul Cupei la niveluri profesioniste. (foto 7)

Acest articol a fost publicat în Sport de masă, Tenis și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: