Hella 1 – Alcatel 4 3-0 în Masters și Zoppas – Mahle 2 3-0, Kromberg – Waterford 2-0 și Waterford – Hella 2 2-1 în Challenger, înaintea ultimei linii drepte la Helios

Suspansul definitivării clasamentului  se menţine în cazul ambelor grupe valorice și în urma ultimei etape disputate la Cupei Helios la tenis pentru corporații, până la ultima confruntare. Condiţiile climatice ideale practicării tenisului la ultima reuniune au readus mai mulţi competitori pe terenurile de zgură ale clubului Helios.

cupa-helios-corporatii-2011-6

 

O singură partidă s-a jucat în cadrul grupei Masters şi anume meciul de dublu dintre echipele Hella 1 şi Alcatel 4. Astfel, cel de-al treilea punct a fost adjudecat de către perechea Alexandru Preda  &  Dragan Radosavlevici şi depus în conturile primei echipe, cu un simetric 6-2; 6-2. Omogenitatea tehnică, presiunea superioară pe minge, eficacitatea  bună la serviciu şi controlul punctelor în apropierea fileului au fost atuurile câştigătoare. De cealaltă parte, perechea Daniel Nan & Ovidiu Marta, pentru Alcatel 4, au încercat să menţină ritmul impus de adversar dar, depăşită adesea de viteza mingii şi copleşită de prea multe greşeli neforţate, a cedat controlul partidei. La general Hella 1 -Alcatel 4: 3-0.

În grupa Challenger, sportivii de la Zoppas au întâlnit echipa Mahle 2. Mai motivaţi, cu şanse reale la câştigarea grupei, jucătorii primei echipe au dominat toate cele trei întreceri într-un mod destul de categoric. Primul punct a fost câştigat de perechea Mirel Grămadă & Dorel Năsui cu un sec 6-0; 6-0 în faţa celor de la Mahle 2, Cristian Maniliuc & Ovidiu Petca. Câștigătorii au condus partida de la un capăt la altul printr-un ritm bun de joc, un plus evident la serviciu şi finalizări frecvente la fileu. La simplu, Caroly Mezei a reuşit să aducă al doilea punct echipei Zoppas în confruntarea sa cu Ovidiu Petca. Tactica de dezechilibrare a adversarului cu mingi alternante stânga-dreapta şi scurte-lungi a dat roade de această dată şi, după un prim set mai echilibrat, adversarul său a cedat iniţiativa, scorul înregistrat fiind 6-4; 6-0.

Cel de-al treilea punct a fost adus aceleiaşi echipe printr-un simetric 6-2; 6-2 de către Ioan Ianţoc, în întâlnirea sa cu Cristian Maniliuc. Ioan a reuşit să se impună printr-o abordare mai agresiva a jocului, finalizând adesea cu lovitura de forehand în adîncimea terenului. Depăşit adesea de accelerarea pe minge, adversarul său a făcut frecvente  greşeli tehnice de joc, pierzând controlul punctelor decisive. Aşadar, la general consemnăm Zoppas – Mahle 2: 3-0.

Tot în grupa secundă, Kromberg a obţinut punctul decisiv în faţă celor de la Waterford. Dan Puiuleţ a reuşit victoria în confruntarea cu Nicu Bucălaete, printr-un joc bun de plasament, cu urcări dese la fileu, controlând astfel eficient punctele importante în economia meciului. Nicu a rezistat bine la schimburile repetate dar, depăşit adesea de presiunea loviturilor, aruncă prea multe mingi în afară terenului de joc. Scorul înregistrat, 6-2; 6-2, aduce tabela generală la indicaţia Kromberg – Waterford: 2-0.

Ultima întrecere din această grupă a avut loc între echipele Waterford şi Hella 2. Primul  meci disputat anterior a adus punctul echipei Waterford, fapt ce a mărit miza pentru cele două întreceri din această zi. Partida de dublu, extrem de echilibrată, s-a decis încă din primul set la tiebreak şi a dat câştig de cauza perechii Adrian Ţurai & Marius Cristea. Aceştia, mai răbdători în schimburile prelungite şi hotărîţi în apropierea fileului, au reuşit să destabilizeze jocul adversarilor, izbutind să închidă partida la scorul 7-6 (7-5); 6-2. Perechea Roland Meszaros & Alexandru Stoian, copleşită de greşeli duble la serviciu cât şi neforţate, a controlat frumoase schimburi de mingi din spatele terenului, dar prea puţine pentru a înclina balanţa jocului în favoarea lor. Ultimul meci al zilei şi cel mai echilibrat de altfel s-a decis la o diferenţa de doar trei puncte, în master tie-break. Ambii competitori au jucat extrem de motivaţi, cu rally-uri frumoase de lovituri, fiind foarte echilibraţi din punct de vedere valoric. Aşadar, Florin Perţa a dispus de Andrei Muscă cu scorul 5-7; 7-5; 10-7, insistând pe reverul adversarului la momentele decisive, şi a adus astfel punctul de onoare echipei sale, Hella 2. Pe tabloul general s-a consemnat Waterford – Hella 2: 2-1.

Meciurile din weekend s-au modificat doar la grupa Masters:

Alcatel 3 Alcatel 1 I simplu 27 iunie ora 10:00 T2
Alcatel 3 Alcatel 1 II simplu 27 iunie ora 10:00 T3
Mahle 1 Alcatel 3 dublu 27 iunie ora 11:30 T1
Alcatel 1 Alcatel 4 dublu 27 iunie ora 11:30 T2
Alcatel 4 Mahle 1 dublu 27 iunie ora 13:30 T1
Alcatel 1 Alcatel 4 II simplu 4 iulie ora 10:00 T2
Alcatel 2 Continental dublu 4 iulie ora 10:00 T1
Alcatel 2 Continental I simplu 4 iulie ora 11:30 T1
Alcatel 2 Continental II simplu 4 iulie ora 13:00 T1

Acest articol a fost publicat în Sport de masă, Tenis și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ patru = 13

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: