Laurenţiu şi Petolea menţin „Cupa Helios” în vitrina Alcatel

Ediţia cu numărul doi a Cupei Helios pentru Corporaţii a ajuns duminică 29 iulie la final, odată cu disputarea partidei de dublu dintre echipele Alcatel Lucent şi Continental Automotive, în urma căreia s-a decis cîştigătoarea competiţiei. Alcatel şi-a păstrat coroana unei întreceri ce şi-a desemnat totodată şi cei mai buni sportivi individuali, şi anume Elena Sperneac şi Teodor Laurenţiu, şi care a fost onorată cu prezenţa, în calitate de spectator, de Victor Hănescu. Concursul derulat pe parcursul mai multor week-end-uri, reunind la start sportivi amatori angajaţi ai 8 companii din Timişoara, s-a dovedit a fi un succes.

Aşteptată cu mult interes, confruntarea s-a ridicat la nivelul competiţional dorit, încîntînd asistenţa cu un spectacol sportiv deosebit. Perechea deţinătoare a cupei din prima ediţie, Teodor Laurenţiu şi Florin Petolea, a reuşit şi de această dată să îşi adjudece victoria, în două seturi, scor final 6-3, 6-4. Cu un plus de control al mingilor în meci, o eficacitate uşor superioară din punct de vedere tehnic, cît şi menţinerea unui psihic constant învingător, echipa Alcatel şi-a adjudecat astfel punctul decisiv şi şi-a rezervat implicit locul întîi în cadrul grupei Masters. Perechea Marcu Bogdan – Nica Sorin a reuşit multe execuţii tehnice spectaculoase, specifice partidelor de dublu, atît prin combinaţii reuşite cît şi lovituri direct decisive la fileu, echilibrand deseori jocul. Deşi ambiţia revanşei în urma ediţiei anterioare a motivat-o în plus, echipa Continental s-a recunoscut cu deosebit fair-play învinsă, încheind parcursul grupei Masters pe locul doi.

Cupa şi binemeritatele premii au fost înmînate de organizatori într-un cadru prietenesc, familial, finaliştii simţindu-se degajaţi de orice emoţii şi tensiuni datorate finalei. Buna dispoziţie şi bineînţeles schimbul pertinent de impresii în urma evoluţiei echipelor de-a lungul turneului au umplut conversaţiile între sportivi în momentele de relaxare. Componenţi ai marii familii a tenisului, finaliştii au degajat multă bucurie şi împlinire în momentele de decernare a premiilor.

Această ediţie a avut rezervată şi desemnarea unor premii speciale, acordate lui Teodor Laurenţiu, din echipa Alcatel Lucent, pentru “cel mai bun jucător al turneului”, respectiv Elena Sperneac, din partea echipei Continental Automotive, pentru “cea mai bună jucătoare a turneului”.

Şi astfel s-a încheiat cea de-a doua ediţie a Cupei Helios pentru Corporaţii, cu noi propuneri şi ambiţii ce încep deja să prindă contur pentru viitoare ediţii atît din partea sportivilor cît şi a organizatorilor.

Aflat în oraşul de pe Bega, la turneul BRD Timisoara Challenger 2012, turneu pe care de altfel şi l-a adjudecat, Victor Hănescu a onorat cu prezenţa baza sportivă Helios, asistînd cu plăcere la cîteva schimburi de mingi din cadrul Cupei Helios pentru Corporaţii şi apreciind dotările şi organizarea bazei sportive.

Acest articol a fost publicat în Sport de masă, Tenis și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 3

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: