Protagoniști ai primelor două ediții își anunță echipa pentru ”Cupa Helios la Tenis pentru Corporații”

”Cupa Helios la Tenis pentru Corporații” se pregătește de debutul la finele acestei luni a celei de-a treia ediții, ce va avea loc, conform tradiției, peste vară, la baza Helios Sport, între jucători amatori de tenis de cîmp reprezentînd companii din Timișoara și vestul țării. Iar una dintre principalele protagoniste ale edițiilor din 2011 și 2012, Kromberg & Schubert, și-a confirmat prezența, echipa fiind alcătuită din Caius Păiușan, Răzvan Tomescu, Lucian Maier, Dan Duca, Florin Borza și căpitanul Octavian Malene.

Lucian Maier, de la Kromberg&Schubert, pierde doar 5 ghemuri în faţa adversarului de la Hella, într-o încleştare din Challenge, în 2012

 

www.sporttim.ro, în calitate de partener media oficial al ”Cupei Helios la Tenis pentru Corporații”, proiect realizat pentru jucători de tenis amatori din cadrul celor mai importante companii din Timișoara și zona de vest a țării, dă publicității anunțul organizatorilor competiției găzduite la Baza Sportivă Helios Timișoara în privința celei de-a treia ediții a întrecerii, ce va debuta în ultimul week-end din luna mai, continuînd peste vară.

Victor Hănescu, oaspete surpriză la ediția din 2012 a Cupei Helios pentru Corporaţii

Cupa Helios ofera jucatorilor amatori de tenis posibilitatea de a participa la o intrecere atractiva, ofera informare constanta asupra desfasurarii competitiei, precum si o galerie foto cu instantanee din meciurile jucate. Cupa Helios la Tenis pentru Corporatii este un concept dezvoltat de Helios Sport si implementat cu ajutorul partenerilor www.sporttim.ro si Tretorn Tenis.

Desfășurarea campionatului

  • Participantii la competitia pe echipe se vor confrunta in perioada mai-iunie, pe durata a 6 (sase) week-end-uri
  • Programul tuturor partidelor va fi stabilit si coordonat de catre echipa Helios Sport
  • Datele de desfasurare a meciurilor din cadrul campionatului vor fi disponibile in 18 mai, primele partide vor incepe in 25 mai.
  • Rezultatele partidelor si stadiul competitiei vor fi actualizate pe site-ul oficial: sporttim.ro
  • Toate meciurile se vor organiza la Baza Sportiva Helios Timisoara, B-dul Iosif Bulbuca nr. 21.
  • Fiecare partida dintre doua echipe se va juca pe model Fed Cup, cu doua meciuri de simplu si unul de dublu
  • Lotul unei echipe este format din minimum trei, maximum sase jucatori (in cadrul unei intalniri dintre doua echipe, fiecare echipa isi va desemna Jucatorul 1 si Jucatorul 2, care urmeaza sa dispute meciurile de simplu)
  • Fiecare echipa isi va desemna un capitan, care va fi responsabil de comunicarea cu Helios Sport si cu distribuirea de informatii celorlalti membri ai echipei
  • Fiecare echipa va disputa in cadrul grupei sale trei intalniri, dupa sistemul “Round Robin” (“fiecare cu fiecare”)
  • Din fiecare grupa se vor califica in faza finala echipele clasate pe primele doua sau trei locuri, in functie de punctajul obtinut si de numarul de echipe din fiecare grupa.
  • Meciurile grupelor se vor desfasura in principal pe durata unui week-end, dar se pot programa meciuri si in timpul saptamanii. In saptamanile in care nu sunt programate meciuri oficiale se pot desfasura meciuri de simplu intre jucatorii inscrisi in competitie.
  • Evenimentul prevede si organizarea unui turneu de consolare, dedicat echipelor eliminate din faza grupelor
  • Faza finala a Cupei Helios include si o serie de evenimente complementare la Baza Sportiva Helios, inclusiv o expozitie foto cu cele mai reprezentativesecvente din meciurile disputate.

Informații utile

O echipa poate fi formata exclusiv din angajati ai companiei pe care o reprezinta (detalii suplimentare sunt disponibile in regulamentul general).

Pachetul de joc este conceput special pentru fiecare etapa in parte, si cuprinde:

  • Mingi de joc Treton
  • Apa si bauturi racoritoare
  • Energizante si suplimente alimentare pentru sportivi

Numarul maxim de echipe pentru sezonul 2013 este de 16.

Echipele pot fi formate din minimum 3, maximum 7 jucatori.

Persoana de contact pentru inscrieri este Valentin Bota: e-mail: [email protected]; Telefon:0745523895;  0256463818

Costul participarii unei echipe pentru sezonul 2013 este de RON 1500 (fara TVA).

Echipele participante beneficieaza de:

  • Pachet de joc pentru toti participantii
  • Programarea si coordonarea meciurilor
  • Inchirierea terenurilor la Baza Sportiva Helios
  • Actualizarea rezultatelor pe site-ul oficial sporttim.ro
  • Stiri periodice privind evolutia jucatorilor in campionat (actualizate pe siteul oficial), poze si interviuri
  • Arbitraj profesionist la meciurile din faza finala
  • Premii importante pentru castigatori, medalii si diplome pentru cei mai buni jucatori

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sport de masă, Tenis și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: