Tenis Club Tivoli lansează şcoala pentru copii de 4-5 ani

"Noua" Ioana Gaşpar şi antrenorul ei, Ovidiu Pop, preşedinte Tenis Club Tivoli, după alt antrenament asiduu, în balon, la adăpost de ploaie.

„S-au crescut una pe cealaltă şi au ajuns să domine lumea. Ioana Gaşpar a fost numărul unu mondial la 18 ani şi a triumfat la juniori la Wimbledon. Iar toate au început din acest loc, pe când aveau 9-10 ani… Ioana, Ramona But, Edina Gallovits, din generaţia 1983-´85”, e cartea de vizită a Tenis Club Tivoli şi a preşedintelui Ovidiu Pop, care a trecut astfel în mod fericit de la cariera de jucător divizionar A la Electrica Timişoara, cândva între cele mai puternice grupări de performanţă din ţară.

T.C. Tivoli şi-a croit stema de renume naţional şi prin cel mai mare turneu de juniori al României, Internaţionalele cu 16 ani de tradiţie din prima săptămână a lunii august, unul de categorie deja ridicată, a treia, pe zgura lui Ovidiu Pop călcând numeroşi tineri de top 150 sub 18 ani… Ancic, Tipsarevic, Iankovic, cu toţii au jucat cândva la Timişoara. Dar ţelul lui Pop e ca şi un Mario Ancic localnic să ajungă sus de pe mâinile sale.

„Tot ce a dat mai bun tenisul timişorean în materie de sport de performanţă, cu excepţia lui Adrian Cruciat, a făcut stagiul de pregătire aici, lucru valabil şi pentru antrenori”, sună recomandarea lui Pop, care acum pregăteşte asul din mânecă: „Am reuşit graţie unui proiect al Uniunii Europene să concepem o Şcoală de tenis pentru copii de 4-5 ani, cu gratuitate pentru înscrişi în primele două sezoane de pregătire, iar în primăvară, în lunile martie şi aprilie, va avea loc un proces de selecţie în stil <open doors>, la care aşteptăm estimativ patru-cinci mii de copii, dintre care 30 vor fi selecţionaţi”.

Cât de selectivă e lumea tenisului pregătitor pentru performanţă ne deschide ochii Ovidiu Pop fără a clipi: „După primii doi ani, ar putea înmuguri un potenţial talent, căci campion te naşti. Anual, în mod repetitiv, din 2012 în viitor, selecţia <open doors> va alege câte alţi 30 copii aspiranţi”. Proiectul include şi un parteneriat în reciprocitate zonală cu Dinamo Pancevo, incluzând tabere de tenis de 7-10 zile cu tot cu mici turnee.

Pop se teme însă că lipsa de educaţie şi mentalitatea greşită din societatea noastră influenţează frângerea zborului multor potenţiali sportivi de peformanţă: „Noi am vrea să-i aducem chiar şi de la 3-4 ani, însă primează concepţia eronată că ar fi prea mic să înceapă ceva. Însă dacă nu mişti de mic, la 8-10 ani e prea târziu în condiţiile concurenţei actuale să te mai apuci de sport. Corpul poate fi lucrat doar prin joc, în mişcare fiind, şi cea mai mare greşeală, de fapt o problemă socială reală, este distanţarea celor mici de sport. La noi nu se mai joacă dar se stă la PC. Într-adevăr, mulţi n-au condiţii, în general doar vârfurile acestei societăţi fiind capabile să poată finanţa drumul spre performanţă, cel puţin în tenis, asta spre deosebire de alte ţări, unde şi o familie puţin peste condiţia medie s-ar descurca, însă nu le trebuie bani doar pentru a se juca şi a face mişcare cu ei. Dar se întâmplă asta!? A devenit o obişnuinţă să nu se mai <pună osul> şi vorbele lui Ion Ţiriac, cu poporul de handicapaţi în devenire, s-ar putea adeveri…”

Ovidiu Pop oferă cel mai proaspăt exemplu de produs local propulsat pe marea scenă: „Dragoş Mârtea a pornit de la 6 ani în şcoala noastră de tenis iar la vârsta de 15 ani l-am preluat, cu 3 ani de pregătire intensivă, devenindu-i şi <travel coach>, antrenor însoţitor în turnee, numai într-un asemenea parteneriat fiind posibilă accederea la marea performanţă. Născut în 1989, Dragoş este cel mai recent exemplu de junior ajuns între primii în lume în ierarhia ITF. Acum sunt redirecţionat, renunţând la a-i mai fi travel coach, de când am preluat o grupă de copii de 4 ani, pe care-o duc sper cât mai mult”. Regimul de antrenamente a fost însă pe măsură, cu două sesiuni zilnice, însumând 4-5 ore de pregătire, plus una în plan fizic, devenind şi mai draconic după vârsta de 14-15 ani. „Doar aşa, şi în nişte condiţii materiale bune în plan familial, poţi face faţă la 30 turnee externe anual”.

E clar, tenisul „mare” nu e pentru oricine iar şcoala poate fi dată uitării, în prim plan trecând aspecte ca alimentaţia riguroasă, complimentată de vitamine şi suplimente de efort, „fără de care nu poţi face nicidecum faţă, fiind vorba de un pumn de pastile pe zi. Adăugând refacerea, minim o oră, şi în ideea unei vieţi extrasportive corecte, cu stingerea la ora zece, nu-ţi mai rămâne decât o oră pentru relaxare”, explică Pop.

Costurile mari dau serioase bătăi de cap părinţilor, de fapt principali sponsori în drumul spre afirmare, fiind vorba de trei până la 5.000 euro lunar pentru un junior tinzând spre profesionism: „Nu merge cu jumătăţi de măsură. Ulterior, dacă se regăseşte între primii 20 din lume la 17-18 ani, sponsorii apar negreşit şi lucrurile se schimbă radical”, subliniază preşedintele Pop, care e tranşant în privinţa şanselor de reuşită: „Doar dacă rezişti unei pregătiri intensive de 6 ore pe zi, timp de 3-4 sezoane la rând, poţi avea o şansă. Dacă nu, n-ai cum să răzbaţi în marea performanţă. Adevărul este că un campion adevărat e foarte greu de scos şi trebuie să ai <masă>… Din 5 copii e ca şi imposibil. Din o sută ar putea răsări unul, dar acei 100 e greu să-i strângi. Din păcate, este tot mai complicat, din cauza deficitului financiaro-material din societate, fiind tot mai greu să găseşti un sportiv şi talentat, şi înstărit. Pe vremuri, veneau şi copii din familii mai puţin avute, şi chiar se alegea ceva…”

Capac la toate, Pop aminteşte şi că „orice firmă ce ţine de tenisul mare îţi pune şi străbunicii sub lupă, dacă e să investească într-un potenţial sportiv desăvârşit, pentru a ştii dacă rezistă regimului. E şi o chestiune de gene. O cât de mică problemă înseamnă <Out!>”.

Aşadar Şcoala de tenis cu startul în 2011 ar putea estompa minusuri existente. Ar genera o <masă> de copii din care să alegi, selecţionaţii fiind ulterior îmboldiţi cu acei doi ani iniţiali de gratuitate. Viitorul pare mai roz pe Aleea Ghirodei numărul 35.

Pop pune degetul şi pe altă rană, ce ţine de existenţa unui vid enorm între generaţii: „Căci Mârtea şi Luncanu au ţâşnit după fetele din 1983-´85, dar de-atunci s-a rarefiat scena potenţialelor valori. Măcar la trei ani şi ceva să răsară un vârf, şi-atunci am putea spera la un Top 50 mondial. Dar dacă voi realiza ceva cu adevărat, ar fi din generaţia 2006-´07”. Ceea ce, la o socoteală simplă, îndeamnă la răbdare şi perseverenţă.

Şi totuşi, fetiţe lovesc cu sârg pe zgura de la Tivoli. Vin într-adevăr din urmă? Şi care-ar fi ele? Cu excepţiile Dragoş Mârtea, Larisa Sporea, elevă a altuia dintre cei 4 antrenori de la club, şi anume Mihai Gavra, şi Laurenţiu Schinteie, dus de tatăl său la Academia lui Nick Bolettieri, care sunt deja nume cu sonoritate, o altă Ioana Gaşpar e acel „copil dintr-un milion, cu calităţi foarte multe, un aluat bun pe care se poate lucra pentru a deveni sportiv adevărat. Aş spune de fapt că e singura din generaţia ei ce însumează mai toate calităţile şi are o şansă enormă”, explică Pop, ce a făcut o excepţie antrenând o fată în vârstă de 12 ani.

"Noua" Ioana Gaşpar

„Talentul trebuie însă modelat din greu iar cam de la 14 ani ar trebui să înceapă cu adevărat, în acel ritm intens de care-am amintit. În mod ideal, va trebui să participe la câte 5 turnee în plus de la an la an şi să aibă parte de un staff în jurul ei, incluzând până şi un nutriţionist. Acele 20-30 de pastile pe zi chiar contează”, îmi notez pentru a-i reaminti dacă mai e nevoie tatălui fetei, Ionuc Gaşpar, un medic stomatolog pasionat de sport. „Cert e că Ioana are deja multe turnee câştigate, a jucat bine la Campionatul Naţional şi la Internaţionale, şi chiar m-aş bucura să spună cu vorbele sale în faţa presei cum a dus o anumită finală, ce a simţit în momente de cotitură ale partidelor”, admite Ovidiu Pop. Va ajunge oare Pop şi cu a doua Ioana Gaşpar pe iarba din Wimbledon, şi nu oricum, ci rămânând pe tabloul câştigătorilor la juniori?

Îl stimulez să detalieze despre acel „total al calităţilor ce trebuie îndeplinite”, la care se referea. Şi procentele spun totul: „50% contează tehnica, 50% pregătirea fizică iar mentalul tot atât dar face de fapt diferenţa. Toţi pot tinde la a deveni foarte buni tenismani dar pregătirea psihică e esenţială şi de-aceea trebuie zi de zi implementată. Dacă îi spui de zece ori că e prost, e ca şi cum i-ai tăia aripile”, atenţionează Pop, care scoate la lumină o altă eroare de atitudine în viaţa noastră socială.

„La noi nu li se mai zice că sunt cei mai buni. Trebuie să le insufli încrederea în sine şi cel mai mare păcat îl aud mai tot timpul de pe buzele părinţilor, în diverse împrejurări: ba că <nu eşti în stare>, ba că <nu poţi nici chiar atât!?>. Nu-mi pot permite aşa ceva şi nu doar pentru că prin alte părţi ţi-ai curma pe loc cariera dacă ai rosti măcar o vorbă urâtă. Pe-acolo antrenorul tace şi am aderat la regulamentul de a nu lăsa părinţii să se amestece în antrenamente şi pregătiri. O pot face dar doar cu aplauze!”, spune Ovidiu Pop, amintind de faptul că în cadrul Federaţiei Române de Tenis există practica de invitare de către Colegiul Antrenorilor a psihologilor şi a experţilor în consiliere, în mod expres „pentru formarea şi educarea părinţilor în plan sportiv. Îi chemăm la lecţii dar nu vin”.

Neajuns care ar putea constitui minusul unei ascensiuni veritabile, după cum explică Pop: „Pentru marea performanţă e necesar şi un cadru familial excepţional, care să inspire adolescentului linişte şi calm. Altfel… E ca şi cu vedetele, care la începerea jocului nu se concentrează la altceva decât pe performanţa lor. Altfel, dacă s-ar gândi la ştiu eu ce problemă financiară să zicem, de care se ocupă un angajat din staff, şi prestaţia ar avea de suferit”. Există deci o balanţă ce ţine de mecanică fină şi care face diferenţa între acei „campioni pentru ei înşişi, adică fiecare dintre noi, în încercările de a ne împlini din toate punctele de vedere, şi campionii înnăscuţi, pe care să-i duci în ideea de performanţă până la limitele lor absolute”.

Mai este timp să ne aducă aminte cine a pus basele Tenis Club Tivoli: „Am început la vârsta de 9 ani, tata, care era medic, construind un teren de tenis în curtea spitalului din Negreşti Oaş. De acolo microbul… Dar am ales un drum dur, din clasa a V-a plecând la Baia Mare. În acea vreme îl vizionam la televizor pe Năstase şi era un vis. Realitatea era dificilă, însă te căleşte, iar tenisul te face de piatră. Şi-am ajuns jucător de performanţă, numai cu tenis pe pâine până la 18 ani, câte 6-7 ore pe zi la lotul naţional şi la Steaua”, povesteşte Ovidiu Pop, ulterior absolvent al Universităţii „Politehnica”, secţia TCM, în 1989.

„Plăcerea e să te duci să joci şi tot ceea ce am acumulat doresc acum să insuflu copiilor. Îmi place cu adevărat ca antrenor şi de aceea am făcut clubul, pentru a iniţia tinerii în tenis, marea provocare fiind să-i duc spre performanţă”, adaugă Pop, al cărui fiu, Darius, cântărind deja 23 kilograme la 6 ani, are acel granit necesar durităţii sportului la fileu. „Sunt într-o grupă şi se duc unii pe alţii. Sper să fie viitorul val!”

Amintind de Darius, Pop vorbeşte şi de cei 50 copii în iniţiere la club, şi cu rachetele lui Gavra, Doru Trifan şi Radu Mangiurea. Care, pe rând, trec prin biroul preşedintelui, nu fără un zâmbet pe buze. Mentalul…

Şi pentru a nu fi răstălmăcit, profesorul preşedinte de club accentuează importanţa vitală a procesului educativ, în şcoală, pentru viitorul tenisman. „Un analfabet nu poate practica tenisul, fiind necesare capacităţi intelectuale formate, care implică luarea unor decizii rapide, mai ales în ideea că e un sport preponderent individual. Eşti de unul singur în teren… Un învăţăcel prinde mult mai repede şi se obişnuieşte, modelându-şi implicit personalitatea”. Dar şcoala e esenţială până la un anumit prag, când acel ritm intens de pregătire devine primordial: „Până în clasa a V-a e importantă, dar performanţa înseamnă să trăieşti doar pentru tenis, mai apoi”. Pe-atunci şi calităţile atletice, motrice, implicând tehnica de alergare în tenis, mulată pe deprinderi iniţiale naturale, armonioase, sunt deja dobândite.

Mai rămân de făcut doar bătăturile în palmă. În încheiere, o recapitulare a ofertei T.C. Tivoli pe 2011. Trei turnee interne, pentru copii sub 10 ani, unul mare, de nivel naţional, pe grupe de vârstă de 10, 12, 14 şi 16 ani, Internaţionalele, şi cel de seniori, la care se adaugă opt întâlniri cu Dinamo Pancevo şi două tabere de tenis reunind cele mai mari tinere speranţe ale Timişoarei. Unde Ioana Gaşpar, noua Ioana Gaşpar, se regăseşte cu prisosinţă, în efortul de a consolida postura între cele mai bune patru eleve din ţară.

Dar la asemenea emulaţie în tenis pe Aleea Ghirodei, cum se regăseşte T.C. Tivoli în lumea sportului local şi, în general, în comunitatea Timişoarei? „Dacă s-ar sponsoriza şi cu 100.000 euro, ai face în tenis tot ceea ce vrei pentru a da copiilor o şansă în carieră şi pe viaţă. Iar o sută de mii e a treizecea parte din cât contribuie Consiliul Local şi Consiliul Judeţean la un club de fotbal cu jucători strânşi din toate zările”, compară Pop. Şi cred că totul e clar.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Tenis și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Tenis Club Tivoli lansează şcoala pentru copii de 4-5 ani

  1. sarcina goran sebastian spune:

    buna ziua,ma cheama Goran am 10 ani ,si

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + unu =

 


Ultimele articole din categoria Tenis: