Timişoara, cu 5 copii la Campionatul Naţional de iarnă U12

Dacă vacanţa de iarnă înseamnă în general relaxare şi bucurie, pentru micii tenismani timişoreni pauza în program s-a rezumat doar la 25 decembrie şi 1 ianuarie, în restul zilelor antrenamentele şi meciurile de pregătire avînd prioritate, şi asta pentru că începutul anului 2013 coincide cu turnee foarte importante.

Nini Gabriel Dica şi antrenorul său, profesorul Ovidiu Şola

În 5 ianuarie, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti vor începe Campionatele Naţionale de iarnă la categoria de vîrstă U12, în care Timişoara este reprezentată atît la fete cît şi la băieţi. Numărul mare de sportivi, şi anume 3 băieţi şi două fete, acceptaţi pe tabloul principal, arată că tenisul timişorean este pe drumul bun, profesorul Ovidiu Şola, de la CS Dyadora, fiind prezent alături de 4 copii pe care îi antrenează. De menţionat că Şola, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Tenis, este antrenorul cu cei mai mulţi copii prezenţi la acest campionat naţional.

Nini Dica, Radu Cojocaru, Mihai Vasii-Kolla şi Alessia Ciucă, pregătiţi de Ovidiu Şola, alături de Andreea Velcea, antrenată de Mihai Gavra, sunt cei 5 sportivi care se vor lupta pentru tricourile „galbene” de campion naţional.

Nini Dica şi Andreea Velcea încep acest campionat din postura de cap de serie, ceea ce le conferă, cel puţin teoretic, meciuri mai accesibile în primele tururi.

 

 

Acest articol a fost publicat în Sport juvenil, Tenis și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × sase =

 


Ultimele articole din categoria Sport juvenil: