Dica şi Zeriu cîştigă Pamira în Sibiu, după finale timişorene

Dacă băieţii Timişoarei au mai avut de transpirat şi marţi pentru o finală bănăţeană pe Cibin, în schimb omoloagele lor, concurînd la 12 ani feminin, şi anume Patricia Zeriu şi Andreea Velcea, favoritele numărul 1 şi 2, ambele de la Sport4Fun Timişoara, şi-au disputat ieri finala probei, Zeriu impunîndu-se cu 7-5, 6-2 şi cîştigînd trofeul fără a fi cedat un set, din optimi şi pînă în ultimul act. Nini Gabriela Dica a învins apoi miercuri în finala timişoreană a băieţilor, de la Sibiu…

Aşadar două finale exclusiv timişorene la categoria 12 ani, simplu băieţi respectiv fete, dintr-un consistent contingent de tineri sportivi de pe Bega care s-a aliniat zilele trecute la turneul de categoria I dotat cu „Trofeul Pamira”, organizat de CS TC Pamira Sibiu, o competiţie sub egida F.R. Tenis.

Nini Gabriel Dica (Dyadora Timişoara) a cîştigat cu 6-2, 6-4 finala de miercuri cu concitadinul său Laurenţiu Boici, răsturnînd astfel calculele hîrtiei, la start cu Boici (Sport4Fun) favorit numărul 1 al probei de simplu băieţi iar Dica, doi.

Laurenţiu Boici şi-a confirmat statutul de favorit în semifinala de marţi cu Radu Macovei (Pro As Sibiu), calificîndu-se în ultimul act cu 6-0, 6-3, în vreme ce de pe cealaltă ramură a tabloului de 32 de participanţi a venit în trombă un alt timişorean, deja cîştigător la turnee din 2012, şi anume Nini Gabriel Dica, favoritul numărul 2, de la Dyadora Timişoara, care, după ce a ajuns între ultimii patru cu un 6-3, 6-1 în duel cu petroşeneanul Boghian, a trecut şi în semifinale, marţi, de Elias Licău (CSS Petroşani), favorit numărul 6, cu 7-5. 6-2.

La fete, Zeriu trecea în semifinale de petroşeneanca Filipovici iar Andreea Velcea, fiica antrenorului polist Vali Velcea, de medieşeanca Floca-Oprea, cu 6-3, 3-6, 6-0, ocazie cu care la Sibiu se pierdea primul set de către una dintre pretendentele de pe Bega.

La categoria de vîrstă 12 ani masculin, Laurenţiu Boici, favorit numărul 1 al întrecerii, de la Sport4Fun Timişoara, trecea în sferturi şi de concitadinul său Radu Cojocaru (favorit numărul 7; CSM Timişoara), cu 7-5, 6-3, după ce ambii se calificau cu succese identice, 6-1, 6-0, din optimile de finală.

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Sport juvenil, Tenis și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Sport juvenil: