Adrian Berghea (Skoda Motorsport România): ”Etapa de Campionat Mondial la Timișoara și Arad e momentan o utopie. Trebuie să vii cu ceva senzațional”

”Cu amintiri foarte plăcute de la Timișoara”, reamintind faptul că pentru sine, un dublu campion național absolut și cu 18 alte titluri pe clase și grupe, ”totul a început la Procar”, Adrian Berghea a atras totodată atenția cu ocazia prezentării echipajului Skoda Motorsport România la Procar – Centrul Skoda Timișoara că ”trebuie să vii cu ceva senzațional pentru a cîștiga dreptul de organizare”, argumentînd în acest sens…

Skoda Fabia S2000, model cîștigător în Intercontinental Rally Challenge 2010, 2011 și 2011, prezentat astăzi la Procar - Centrul Skoda Timișoara, odată cu echipajul său, Skoda Motorsport România, alcătuit din multiplii campioni ai țării Dan Gîrtofan și Adrian Berghea

 

”Dacă este să dau filmul înapoi, totul a început pentru mine la Procar, și dacă sunt unde sunt, și este aproape o profesie ceea ce fac, este pentru că în urmă cu 16 ani, când îmi aduc aminte că domnul Cîrpan era unul dintre asociații Procar, am avut șansa de a ni se da încredere, mai întîi în două sezoane, iar apoi în 2001, al treilea an. Erau încă de pe atunci profesioniști, oameni pasionați, care știu să-și facă treaba. Am avut astfel ocazia să conlucrez cu colegi de seamă ca Dan Ungur, Titi Aur sau Dan Gîrtofan”, a rememorat Berghea lunga colaborare cu Procar – Centrul Skoda Timișoara, declarîndu-se totodată satisfăcut de configurația traseului Timiș Rally 2013, testată în două rînduri și astăzi: ”Este frumos și revenim de fiecare dată cu plăcere, de fapt îl știm aproape pe de rost, cu capcanele sale, cu virajele sale. Sunt sigur că o să fie foarte repede și la ediția din acest an…”

Totuși, întrebat fiind de dorința reiterată și cu această ocazie de Mihai Leu ca Timișoara și Arad să-și cîștige dreptul de a organiza în zonă o etapă de Campionat Mondial de raliuri, Adrian Berghea a fost tranșant prin a privi lucrurile dintr-o mai largă perspectivă, cu picioarele pe pămînt: ”În opinia mea, momentan este o utopie”. Ralistul, circumspect chiar și în privința afluenței de spectatori cu ocazia noii superspeciale din program, din centrul Lugojului, de mîine seară, la ora 20,07, s-a referit comparativ la Raliul Sibiului și la dificultățile majore ale unei asemenea competiții totuși de mai mare pondere de interes să-și cimenteze o bornă pe harta continentală a întrecerii, drept exemplu că pentru efortul comun al Timișoarei și Aradului, chiar și în cazul eliminării oricăror asperități de ordin local, ar fi și mai greu să-și apropie găzduirea unei etape rîvnite de mulți.

”Dacă ar fi ca-n box”, a glumit… serios Gîrtofan pe seama năzuinței lui Mihai Leu de a apropia vestului țării o etapă de Campionat Mondial de raliuri, fiind de părere că valoarea competiției nu poate fi conferită doar de introducerea denumirii cu conotații europene în titulatura întrecerii, ci de prezența în sine la start a protagoniștilor cheie: ”Dacă n-ai topul celor mai buni 10 din ERC și concurăm numai noi de noi, plus cu cîte un rătăcit din străinătate, degeaba te numești etapă de Campionat European…” 

Nivel la care Raliul Sibiului reușea cu chiu cu vai să-și asigure un loc foarte mult și grație, conform remarcii lui Adrian Berghea, asigurării la timp a bugetului necesar găzduirii competiției, reușită pusă de ralist pe seama apăsării unui buton atotimportant, la momentul oportun, de unul dintre personajele cheie ale vieții politice autohtone, amator de motorsport. ”Lipsa bugetului te scoate din calcule. Dacă nu se asigurau 150.000 Eur pentru Eurosport, dacă nu se achitau garanții, nu se putea… Trebuie să vii cu ceva senzațional pentru a pătrunde și Sibiul a așteptat vreme de 3 ani pentru a fi acceptat. Și mai este faptul că locația Sibiului ca gazdă nu o să o înlocuiască ușor nimeni, pentru că este o infrastructură deja conturată, cu repere centrale, cultura motorsportului în Sibiu este una vastă ca tradiție, organizarea asigurată de domnul Itu pe măsură…”

Ca un alt neajuns greu de depășit în condițiile logisticii actuale a competițiilor autohtone, și explicînd că maghiarii s-au pus la punct doar după avertizări din partea raliștilor, România n-ar avea pe piață o companie specializată în vehicule de siguranță, minus și în cazul Sibiului raportat la nivelul continental, inclusiv ca siguranță a traseului, lansarea unei asemenea inițiative fiind foarte riscantă în condițiile în care nu multe sunt oportunitățile din motorsportul carpatin pentru amortizarea unei asemenea investiții.

În fine, relativ la scăderea numărului de participanți la startul Timiș Rally 2013, Adrian Berghea a răspuns cu o întrebare retorică vizavi de costul combustibilului, situația indusă în ultima vreme pe piața mondială afectînd și această ramură sportivă, una foarte costisitoare, ceea ce a dus la o adevărată triere: ”Au rezistat cei care au cu adevărat valoare”.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = zero

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: