CS Dumbrăviţa, la băieţi în liga Ungariei, la fete în Superliga

CS Dumbrăviţa, proaspăt promovată în Superliga feminină de tenis de masă, în pregătirea căreia va reîncepe antrenamentele în jurul datei de 1 august, perfectând şi achiziţionarea Andreei Dodean, o jucătoare ajunsă şi între primele opt ale României, a optat totodată în cazul băieţilor în favoarea înscrierii în campionatul naţional al Ungariei, cu o echipă de juniori. „Maghiarii au o competiţie divizionară regională şi considerăm că este mai bine să evoluăm în străinătate, unde au programate mult mai multe concursuri decât în ţară iar cheltuielile sunt substanţial mai reduse, decât ne-ar costa o deplasare la Galaţi să zicem. Astfel, aliniindu-i într-o competiţie open, reunind şi seniori, le-am da şansa juniorilor noştri să crească valoric într-un an, doi”, a explicat strategia profesoara Nicoleta Huszar, antrenoare şi suflet al tenisului de masă dumbrăviţean.

Huszar va efectua un trial între juniorii de perspectivă avuţi la dispoziţie, pentru conturarea unei echipe de 3 sau 4 componenţi, în condiţiile în care şi tenisul de masă intern va opta din toamnă pentru formaţii de doar 3 jucători. „Şi în întrecerea regională maghiară vor figura tot 8 echipe în serie, dintre care ultimele două retrogradează”, a explicat Huszar, care va merge probabil pe mâna lui Valentin Glişa, un talent păşind spre juniorat şi urmând a împlini vârsta de 15 ani în februarie 2012, „dar este cel mai bun jucător al nostru”, după cum a specificat antrenoarea. „Din informaţiile noastre se diminuează şi componenţa echipei la Raris Timişoara, noi încercând acum să punem la punct hârtiile pentru transferul lui Daniel Butnariu, un alt potenţial junior pentru participarea la întrecerea din Ungaria”, a mai spus profesoara Huszar. Ciprian Omoreanu, Simion Şoit, fraţii Denis şi Darius Steopan sau Emanuel Oşan tind la rândul lor la prinderea unui loc în echipa CS Dumbrăviţa.

„Din ce ştiu şi cluburi din Salonta şi Satu Mare s-ar arăta interesate să facă pasul nostru, să evolueze în competiţia maghiară, ceea ce ar creşte neîndoielnic valoarea echipelor noastre, teoretic în formare. Ne va prinde bine în timp, repet, în condiţiile în care competiţia din România nu are parte de o întrecere regională, în absenţa căreia costurile sunt mai ridicate. Îţi convine să poţi ajunge să te măsori în cele din urmă cu vreo 28 echipe, împărţite atât pe regiuni cât şi pe nivele valorice, începând de la nivelul 3. Nu excludem nici includerea unui senior, pentru întărirea echipei, Mircea Talpaş, care însă, fiind angajat la Prefectură, s-ar putea să întâmpine dificultăţi cu prezenţa, cu alinerea la competiţii. Vom vedea…”, a expus Nicoleta Huszar şi alte câteva planuri.

Dacă în întrecerea băieţilor CS Dumbrăviţa va alinia juniori între seniorii maghiari, în schimb nou-promovata în Superliga feminină se va întări pentru a se menţine în elita tenisului de masă feminin cu Andreea Godean, sora Danielei, o consacrată arădeancă în vârstă de 23 ani care a reprezentat România la J.O. de vară de la Beijing, în 2008, fiind o campioană continentală legitimată la Circolo Sandonatese. „Intenţionăm să perfectăm contractul Andreei, să fie mulţumită din punct de vedere financiar. A jucat între primele 8 ale României, iar achiziţionarea sa ne-ar îmbunătăţi şansele pentru ca în primul an să ne menţinem în elită, a cărei valoare e net superioară faţă de Divizia A. Multe prim-divizionare sunt sistematic implicate în cantonamente la loturi reprezentative ori la academii străine de pregătire, evoluând în turnee peste turnee”, a explicat Nicoleta Huszar, care îndrăzneşte să viseze frumos, în viitorul pe termen mediu, împărtăşindu-i speranţa sa şi primarului dumbrăviţean Geza Szilagyi, care a sprijinit-o în demersul din ultimii ani de a pune localitatea limitrofă Timişoarei pe harta centrelor cu potenţial în tenisul de masă românesc: „Da, am pomenit chiar şi de aducerea la echipă într-o bună zi a unei jucătoare chinezoaice. Se practică în tenisul de masă european dar încă nu la noi. Costurile sunt ridicate, fiind vorba din start de măcar 3.600 euro pentru 4 călătorii anuale cu avionul, spre casă, un salar minim de 1.000 euro, plus prima stabilită la grilă, în funcţie de poziţia în ierarhia finală, dar măcar ne-am permis să aducem vorba şi să glumim pe această temă…”

Totodată, sala gazdă a întrecerilor din Superliga feminină ce vor fi organizate de CS Dumbrăviţa este supusă momentan unor lucrări de extindere, de la patru la 6 mese, ceea ce va spori implicit potenţialul clubului comunal de a ţine mai multe competiţii.

În fine, ca participări de ultimă oră, CS Dumbrăviţa a aliniat 3 elevi în acest weekend, la Giurgiu, cu ocazia întrecerii dotate cu Cupa „Paleta de Argint”, pentru copii cu vârste între 8 şi 10 ani, şi anume pe Daniel Moldovan, David Steopan, frate mai mic al lui Darius şi Denis, respectiv Georgiana Ceapana, la fete. „A fost prima lor participare iar Daniel Moldovan a trecut de faza grupei, ajungând între primii 45 dar nu şi pe tabloul de 32. Mai are însă trei ani la această categorie de vârstă, ce se extinde până la zece ani, iar încurajator este că a prins adversari de 9-10 pe care i-a învins. Începutul lor este bun”, a mai specificat Huszar, care a adăugat colţului cu trofee al clubului alte trei triumfuri, la un recent trial găzduit de Oradea pe plan regional, laolaltă cu cluburi maghiare, destinat tuturor categoriilor de vârstă, de la 6-7 ani până la 18 ani: 3 locuri I, 2 , 3. Astfel, juniorii Glişa, Butnariu, fost la Raris şi evoluând deja pentru CS Dumbrăviţa, şi Oşan, au ocupat primele trei locuri la grupa 15-17 ani, în vreme ce la fete, la aceeaşi categorie de vâsrtă, Adina Szilagyi a încheiat prima, în vreme ce la 13-15 ani Darius Steopan a ocupat locul 2 iar Simion Şoit, poziţia a treia. Daniel Moldovan a câştigat la cei mici, de 7 ani, iar Georgiana Ceapana a încheiat pe 3.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Tenis de masă, Timişene și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Tenis de masă: