CSM Lugoj reacaparează de la CSM Timișoara titlul național în Superliga masculină pe echipe de seniori

Lugojul sportiv a sărbătorit astăzi pe propriul teren, în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, cu ocazia turneului final de 4 cluburi al Superligii naționale de lupte libere pentru echipe de seniori, recîștigarea sceptrului în România, pe care îl deținuse vreme de 5 ani la rînd dar îl pierdea anul trecut în favoarea lui CSM Timișoara, care a încheiat acum pe locul 2.

Ceea ce era de așteptat s-a întîmplat, și anume ca titlul să fie disputat pe axa Lugoj – Timișoara, iar duelul celor două grupări CSM, chiar primul al zilei pentru pretendentele la coronița națională, a fost într-adevăr decisiv.

CSM Lugoj, pregătită de profesorul Emil Vanea, și-a adjudecat avantajul terenului propriu, triumfînd sub privirile lui Francisc Boldea, primarul municipiului de pe malurile Timișului, titlul național echivalînd cu o susținere fără echivoc și pe mai departe a luptătorilor ”Municipalului”.

CSM s-a impus cu 6-1 în dauna lui CSM Timișoara, după care a luptat dezinvolt în fața lui Dinamo Brașov și CSM Sfântu Gheorghe. Pentru campioana din 2012 a fost însă un recul, deși scorul direct nu reflectă neapărat derularea ostilităților, luptele fiind mult mai disputate. Mai mult, CSM Timișoara se califica de pe primul loc la turneul final, în baza rezultatelor celor 3 turnee preliminare.

”Chiar primul meci a fost cu CSM Lugoj și înfrîngerea i-a cam demoralizat puțin pe băieți, și ne-am chinuit și cu Dinamo. Am cîștigat cele 3 turnee de calificare și poate ne-am crezut campioni. Nu știu, n-am reușit să-i mobilizez, și așa e sportul”, a conchis Petre Brîndușan, antrenor coordonator al vicecampioanei CSM Timișoara.

În duelul direct CSM Lugoj – CSM Timișoara, Alexandru Chirtoacă a dispus de Anatoli Buruian la categoria 55 de kilograme, disputa fiind decisă și de o nouă reglementare prin care la fixarea la sol se acordă din acest sezon două puncte, față de un punct anul trecut, cînd cîștiga Buruian.

Timișorenii au pierdut la două puncte diferență și la categoria 60 kilograme, prin Valentin Popescu, în vreme ce la 66 kg George Bucur a mai obținut un punct pentru gazdele lugojene, în dauna lui Mihai Sava, care a sfîrșit cu arcada spartă, după ce ajunsese la un avans de 7 puncte.

Marius Atofanei a dispus la 72 kg de Roman Dermenji, fiind vorba de un alt punct pentru CSM Lugoj, pe cînd Petru Ianulov a obținut succesul Timișoarei la 84 kg, prin abandonul lui Ștefan Gheorghiță.

Lugojeanul Balaur a avut de furcă în fața ambițiosului junior timișorean Vlad Caraș, la 96 kilograme, abia după ce l-a contrat la un procedeu, impunîndu-se prin tuș.

În fine, la 120 kg Nicolae Ceban a trecut de Alexandru Otvoș la diferență de puncte.

CSM Lugoj a cîștigat astfel Superliga masculină, pe locul 2 încheind CSM Timișoara, care a trecut însă greu de Dinamo Brașov, cu 4-3, mai clar dispunînd de CSM Sfântu Gheorghe, cu 6-1.

Acest articol a fost publicat în Lupte, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 3 = zece

 


Ultimele articole din categoria Lupte: