Leu, un apropiat al Timişoarei şi organizator al “Timiş Rally 2012”, la Congresul jubiliar al W.B.O.

Şi în luna aprilie, pe cînd promova aici “Timiş Rally 2012”, revenit în circuitul intern şi pe meleaguri timişene după 3 ani, ca etapă a Campionatului Naţional de raliuri, Mihai Leu tocmai se întorsese de la un meci de titlu european în boxul profesionist, unde participa în calitate de arbitru. Împărţit între marile sale pasiuni, ex-boxerul campion mondial de juniori în 1987 respectiv în versiunea W.B.O. în ´97, actualmente preşedinte al clubului de automobilism AMC Hunedoara, specializat în organizarea competiţiilor de raliu automobilistic, participă începînd de astăzi la ediţia jubiliară, cea de-a 25-a, a Congresului W.B.O.

Mihai Leu, totodată fost multiplu campion naţional de raliuri, a reaşezat în 2012 raliul timişean pe harta automobilismului sportiv autohton, exprimîndu-şi la vremea respectivă nădejdea ca ”Timişoara să fie la anul etapă în Campionatul Naţional al Ungariei. Anul viitor sperăm să includem Timiş Rally în calendarul străin… Vin cu mare drag aici, am prieteni vechi şi mi-am făcut şi prieteni noi…”, iar fostul boxer profesionist nu trăieşte nicidecum din amintirile unei cariere de succes, fiind mai mereu prezent în lumea ringurilor pugilistice, de la nivel local pînă în cele mai înalte sfere.

Astfel, dacă în primăvară, cu ocazia descinderilor la Timişoara, Leu împărtăşea cu breasla pugilistică locală impresii şi idei din sfera sportului cu mînuşi, chiar răspunzînd invitaţiilor la gale pugilistice organizate pe Bega, iată că săptămîna aceasta se regăseşte în Hollywood, Florida, la Congresul Internaţional al World Boxing Organisation, ca invitat în calitate de reputat şi apreciat arbitru în arena internaţională.

Mihai Leu, preşedinte AMC Racing Hunedoara şi organizator al Timiş Rally 2012

Iar în activa sa agendă din lumea boxului, promotorul Leu a făcut aşadar un prim pas şi pentru „refacerea acestui sport în judeţul Timiş”, cum se referea Cornel Jurcă la momentul “Timiş Rally 2012”, cu acea ocazie fostul boxer şi pilot, actualmente arbitru şi promotor de competiţii, destăinuindu-şi simţămintele vizavi de readucerea competiţiei în judeţul nostru: “Sunt foarte apropiat de Timişoara, aici am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest şi pot spune că pentru noi, hunedorenii, Poli este şi echipa pe care o susţinem la fotbal, este o apropiere geografică şi sufletească, fiecare dintre noi are prieteni în Timişoara…”

A trecut o jumătate de an de la “Timiş Rally 2012” şi-ar mai fi aşadar încă pe-atît pînă la o dorită nouă ediţie, de sperat cu noi surprize pe asfaltul timişean.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto, Box, Exclusiv, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: