Mada şi Mitrea, mai lenţi în semifinale, ajung doar în finala B

Echipajul Bogdan Mada – Ionuţ Mitrea s-a clasat tot al cincilea dar şi ultimul în prima serie a semifinalei probei de kaiak pe 200 metri din cadrul Jocurilor Olimpice de vară, disputată pe apele de la Eton Dorney la numai două ore şi 20 de minute după disputarea seriilor, înregistrînd al zecelea şi cel mai lent timp în cadrul penultimei faze a probei.

Bogdan Mada, lansat de CSS1 Timişoara, şi care se clasa anul trecut al patrulea în aceeaşi probă de K2 a Campionatului Mondial de la Szeged, în echipaj cu Ionuţ Mitrea, a încheiat semifinala cu timpul de 34.253 secunde, inferior celui înregistrat în serii, la amiază (33.978). Aşadar timişeanul în vîrstă de 23 de ani nu va concura mîine pentru medalii.

Românii au ratat astfel calificarea în finala A, pentru medalii, urmînd a vîsli mîine, în penultima zi a J.O. de vară, în finala B, pe culoarul 4, cot la cot cu Belgia, Kazakhstan, Letonia şi Japonia. Mada şi Mitrea au fost în semifinale la 753 sutimi de secundă în urma canadienilor, care s-au calificat în finala A de pe locul 4, suficient accederii în lupta finală pentru medalii. Finalele probei vor avea loc mîine de la ora 12,41 a României.

Ruşii Postrigay şi Dyachenko au stabilit şi în semifinale, pentru a doua oară într-o zi, un nou record olimpic, cîştigînd seria în care au concurat şi românii în 32.051 secunde, cu peste două secunde mai rapid decît Mada şi Mitrea. Românii au fost devansaţi în semifinale de ruşi, britanici, argentinieni şi canadieni, în vreme ce în cealaltă semifinală ordinea a fost Belarus, Germania, Franţa, Australia, Letonia.

Şi această probă s-a disputat ca pe bandă rulantă, o caracteristică a întregii competiţii olimpice, parcă fără respiro.

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − = 2

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: