Timişeanul Mada, calificat în semifinalele K2, la J.O. 2012

Un sportiv olimpic timişean a intrat în minutele precedente în focurile Jocurilor Olimpice de vară, mai exact astăzi la ora 12,47, cînd Bogdan Mada, tînăr din Urseni aliniat împreună cu Ionuţ Mitrea pe culoarul 4 al Seriei 1 în proba de kaiak pe 200 metri, K2, a obţinut calificarea în semifinale, cu timpul de 33.978 secunde, la o secundă şi 657 sutimi în urma învingătorilor seriei, ruşii Postrigay şi Dyachenko.

Cursa a fost iute, ruşii stabilind cu această ocazie un nou record olimpic, inferior celui mondial (31.532), stabilit acum 2 ani de francezi, în Polonia. Echipajul Mada – Mitrea s-a clasat al cincilea din 6 ambarcaţiuni la start, devansîndu-l pe cel din Kazakhstan şi intrînd astfel în semifinale. Rusia (32.321), Germania (32.905), Franţa (32.933) şi Canada (33.407) s-au calificat în această ordine de pe primele 4 locuri.

Echipajele din Belarus, Regatul Unit şi Argentina au obţinut timpi mai buni decît al românilor în cea de-a doua serie, calificîndu-se împreună cu australienii şi letonii în semifinalele de astăzi după-amiază. Cu alte cuvinte, 7 dintre cele 13 echipaje aliniate la start au devansat ca timpi ambarcaţiunea tricoloră, care şi-a asigurat însă accederea în penultima fază a probei K2, pe 200 metri.

Bănăţeanul în vîrstă de 23 de ani a fost lansat cu succes de secţia de kaiak-canoe a CSS1 Timişoara, debutînd pe apele Begăi şi ajungînd ulterior pe luciul apelor internaţionale, inclusiv la Jocurile Olimpice de vară.

Bogdan Mada (23 ani; 1,82 metri, 91 kilograme), de loc din Urseni, şi colegul său de echipaj Ionuţ Mitrea (22 ani), s-au regăsit între cele 13 formaţii la startul seriilor de vineri, urmate peste două ore de semifinalele probei ce-şi va derula finala sîmbătă 11 august. Românii au luptat pentru un loc în semifinale cu echipaje din Canada, Franţa, Germania, Rusia şi Kazakhstan, în vreme ce ambarcaţiunea lusitană n-a mai luat startul, fiind descalificată.

 

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: