“U” Timişoara, înscrisă în noul sezon de B2 Vest cu două echipe: reapare pe firmament formaţia feminină

După ce în ultimele 4 sezoane a fost unul dintre foarte puţinele principale centre din ţară fără reprezentare în voleiul divizionar feminin românesc, Timişoara va avea dintr-odată două grupări ale sexului frumos în liga secundă, şi foarte bine!, pe lângă CS Agroland, de care aminteam luna trecută, reînscriindu-se şi CS Universitatea, în acelaşi eşalon A2 Vest din care arunca prosopul în primăvara lui 2010…

Voleiul timişean a deţinut două cluburi în campania recent încheiată, 2013-2014, şi anume prim-divizionara feminină CSM Lugoj, care a încheiat pe locul 7 în Divizia A1, respectiv secund-divizionara masculină CS Universitatea Timişoara, calificată de pe locul 2 la finele fazei play-off a Diviziei A2 Vest în barajul de promovare în elita A1, dar ratând accederea în eşalonul superior de pe locul 4 în întrecerea finală.

Lor li se vor alătura aşadar în 2014-2015 alte două sexteturi noi, şi anume CS Agroland Timişoara, cu profesorul Dan Mihai Jitaru pe banca tehnică şi un melanj tineresc din jucătoare cooptate din ţară dar şi de pe plan local, în premieră pe scena secundă din Divizia A2 Vest, respectiv CS Universitatea, reactivată aşadar după 4 ani, cu profesoara Cerasella Şerban antrenor şi marşând în special pe efervescenţa juvenilă a “pepinierei” CSŞ Bega Timişoara, sportive în jurul absolvirii şi mai mici.

Coincidenţa face ca ambele noi grupări să abordeze competiţia odată cu viitoarea stagiune, în rest fiind vorba despre proiecte diferite, entităţi sportive complet separate.

Noutatea e conferită aşadar şi de reapariţia la fileu a grupării universitare, dormantă din 2010 încoace şi lăsând vreme de 4 ediţii de campionat un gol nefiresc în condiţiile în care Lugojul a activat în toate aceste sezoane în prima ligă, navigând în apele mijlocului ierarhiei, iar Caransebeşul s-a înscris la rândul său în A2 Vest, parcurgând deja două campionate.

Dispariţia temporară a Universităţii a avut de-a face cu gradul scăzut de susţinere al echipei, generând un impact detrimental pasului efectuat spre seniorat de către absolventele de la CSŞ Bega, care constatau că nu mai au practic unde să continue în propria bătătură. Şi atunci, în plan al performanţei sportive, la ce bun sârgul din juniorat, care, în plus, nota bene, a fost şi este finanţat din resurse bugetare ministeriale?  

Ca o constatare, ultimul antrenor al dispărutei echipe, profesorul Ciprian Dîrnescu, până şi în acest deceniu încă jucător activ la secund-divizionara omoloagă masculină, şi care în 2010 îşi dădea seama că nu mai poate trage căruţa sextetului feminin galben-albastru pe fondul dezinteresului din jurul formaţiei, a avut ulterior bună căutare, activând în ultimele sezoane cu succes în Centrul Naţional Universitar de Excelenţă de la Târgu Mureş, tot la fileul feminin, unde s-au aciuat şi timişorence dornice să-şi înalţe cariera, iar pentru a se înţelege mai exact în ce cadru performant activează trebuie spus că “Medicina” a încheiat sezonul pe locul 2 atât la junioare cât şi cu cadetele, vicecampioane naţionale, Dîrnescu fiind îndrumător al categoriei superioare de vîrstă.

A trebuit aşadar să se risipească spre alte zări potenţial uman local, antrenori şi sportive, înainte ca Timişoara să ia în calcul reactivarea unei grupări de tradiţie, cândva prim-divizionară, iar dacă n-ar fi fost demersul şi iniţiativa profesoarei Şerban, la rândul ei o fostă ridicătoare de liga întâi, reapariţia pe firmament probabil ar mai fi trenat.

Înscrierea în viitoarea stagiune, 2014-2015, avea ca dată limită, conform obiceiului, 31 mai.

Până la urmă CSU revine, laolaltă cu CS Agroland, colege în A2, tot în A2, dar la băieţi, continuând şi universitarii profesorului Sorin Grădinaru. În funcţie de viteza de defrişare a sistemului birocratic şi repeziciunea cu care se vor semna şi ştampila nişte banale hârtii, gruparea masculină va trece în timp sub tutela Universităţii de Vest Timişoara, cu tot cu schimbarea de nume în acest sens şi lăsând în urmă anii de neajunsuri la CSU, glisaj care se poate efectua şi în plin stagiu competiţional. Implicit, şi reactivata formaţie a fetelor îşi va găsi un loc în curs de evacuare la “U”, nu doar precum a cincea roată la căruţă.

Lucrurile par a intra într-o matcă normală, firească pentru potenţialul sportiv al oraşului şi necesarul de grupări divizionare în linie cu activitatea de la copii şi juniori, numărul secund-divizionarelor aşadar triplându-se. Iar dintre acestea, mari fiind şansele ca în doi, maxim 3 ani, să se ataşeze eticheta bun de elita A1, două îşi pregătesc încet-încet bagajele spre mai bine…

*

În altă ordine de idei, FRV a menţinut pentru sezonul 2014-2015 criteriile de vârstă din 2 în 2 ani, pentru fiecare din cele 4 categorii juvenile.

*

Salutară este şi calificarea după 4 ani a reprezentativei feminine de senioare la turneul final european, România câştigând grupa fazei a doua preliminare cu 6 succese din tot atâtea jocuri şi un singur set pierdut, şi punând ieri punct campaniei, la Piatra Neamţ, cu un 3:0 în dauna Austriei, la 5, 20 şi 9. Mai întâi în ţara alpină iar apoi în Neamţ, “tricolorele” au trecut clar, de câte două ori, de Slovacia, Bosnia şi Herţegovina şi austriece.

*

Calificarea vine pe fondul accederii la turneul final şi a selecţionatei de juniori a României, băieţii obţinând la finele lui aprilie biletele pentru întrecerea din 29 august – 6 septembrie, la categoria Juniori U20.

 

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Volei: