„U” Timişoara, prim eşec după peste 10 luni! 3:0 CSVC Banatul Caransebeş, gazdă calificată prima la barajul de promovare din 9-11 mai

CS Universitatea Timişoara a suferit astăzi de la ora 14, dar în numai 57 de minute, primul eşec în acest campionat respectiv din 25 mai 2013 încoace, 3:0 (19, 15, 13) pentru gazda CSVC Banatul Caransebeş, în meciul cădere de cortină peste turneul patrulater play-off al seriei vestice în Divizia A2 de volei băieţi, în urma căruia cele două s-au calificat la braţ la barajul de promovare de 4 echipe din luna mai, însă cu cărăşenii primii. De ce? Explicaţia e simplă…

Tot Caransebeşul e conectat în această primăvară la obiectivul pe care CSVC Banatul şi l-a pus în cap nu demult, anul trecut, şi anume promovarea în prima ligă, ţel care odată conturat, chiar în cursul actualei campanii, a fost dublat de paşi fermi şi fapte în această direcţie, începând cu campania de achiziţii din iarnă.

Sporttim a aderat demersului breslei presei timişorene, "Susţinem Universitatea Timişoara"

 

În consecinţă, cu rezultate bune în returul din 2014, „Banatul” a şi licitat fără contracandidat la câştigarea dreptului de a găzdui turneul play-off încheiat tocmai astăzi, abordat practic de pe locul 3 la finele sezonului regulat dar de fapt cu prima şansă prin prisma forţei cu care venea din urmă, pe turnantă.

Iar astăzi, la derby-ul pentru locul 1, edificator ca joc şi rezultat în privinţa ascensiunii de dată recentă a cărăşenilor, în mica sală din Caransebeş s-au strâns mai mulţi oameni decât putea visa U Timişoara la un meci acasă în prima ligă, în sezonul 2011-2012, nici gugulanii rămaşi la casele lor nefiind uitaţi de televiziunea locală, care a difuzat jocul în direct.

Cu mic, cu mare, de la primar şi până la copiii de mingi, Caransebeşul s-a mutat în spatele sextetului lor masculin, împins cu forţă spre A1.

Pe acest fond, serviciul în forţă şi forţa de atac superioară, care au perturbat implicit preluarea timişorenilor, au făcut diferenţa pentru un club care emite just pretenţii la promovare.

„Banatul” a investit resurse şi pasiune şi reuşeşte în doar câteva luni ceea ce Timişoara nu izbuteşte cu adevărat de peste un deceniu, şi anume să se fortifice, pe Bega fiind investită doar pasiune, din partea antrenorului şi a jucătorilor. Dar în rest, nu tu sponsori sau o dorinţă făţişă de a se întreprinde ceva major.

CS U a pierdut azi în alcătuirea Unguraş (Bădiceanu), Schiesz, Balint, (Flonta), Vîrlan (Stănoiu; Unguraş), Dincă (Reitmayer), Ungureanu, Bălulescu (Toma). Dintre aceştia, Reitmayer, Unguraş şi Bălulescu sunt produse ale estului Caraşului, şcoala la fileu din Oţelu Roşu.

„Banatul”, cu 9 puncte şi setaveraj 9:0, s-a calificat prima la barajul de promovare din 9-11 mai, iar CSU Timişoara a doua, cu 6 puncte şi setaveraj 6:4. Barajul a fost amânat cu o săptămână deoarece 3 jucători stelişti sunt convocaţi în lotul naţional de juniori, având antrenorul de la Steaua, implicat în pregătirea calificărilor pentru Europene. La baraj, pe lângă Steaua va mai fi şi Tricolorul Ploieşti, chiar dacă ambele au fost depăşite în play-off-ul seriei estice de „satelitul” Tomisului Constanţa, juniori însă fără drept de promovare dat fiind prezenţa în A1 a liderului-campion de la malul mării.

De notat însă că „Banatul” Caransebeş este ferm hotărâtă să găzduiască şi turneul de promovare din mai, ceea ce îi oferă prima şansă la promovare. Anul trecut, licitaţia era câştigată fără contracandidat de Ancada Galaţi, singura grupare care a oferit 1.000 eur, apropiindu-şi turneul, în care a câştigat pe linie, inclusiv în dauna timişorenilor, cu 3:0, pe 25 mai, pe seturi la 12, 25 şi 23, ultim eşec bănăţean de care pomeneam mai sus. Şi în 2011 timişorenii au promovat la baraj tot într-un turneu disputat la Galaţi, atunci în găzduirea lui CSU din localitate.

Prin unele părţi se vrea şi se încearcă ceva, prin altele, la Timişoara de exemplu, această echipă e lăsată cât doar să subziste.

„Banatul” a câştigat azi în 7 oameni mari şi laţi, Achimescu, Lung, Lelea, Oprişor, Someşan, Szilaghi, Palica – libero. „Au avut preluare bună, au dominat cu forţa şi precizia serviciului, iar forţa de atac a fost net superioară”, a remarcat la final profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al universitarilor.

Şi „Banatul” are „oţalarii” săi titulari, Oprişor şi Szilaghi, în vreme ce Achimescu, Lung şi Lelea sunt de la Oradea, sosiţi de la LPS CSŞ Bihorul, care, ca şi Timişoara, s-a putut întinde doar până la un anumit plafon financiar, iar Someşan – năsăudean.

Acesta a fost al 21-lea joc al timişorenilor în 2013-2014, fiind vorba de prima înfrângere. Ar mai urma 3 partide la barajul de promovare. În sezonul trecut, CSU avea 14 succese şi două eşecuri în sezonul regulat, apoi 4 victorii în play-offul zonei vestice, precum şi două triumfuri şi un eşec la barajul de promovare, totalul fiind 20-3.

 

 

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Volei: