ACS Agroland 3:1 și decisiv direct cu Dinamo Romprest pentru intrarea în semifinale la junioare

ACS Agroland Timișoara, deși semnificativ constrânsă, la limită, de criteriile de vârstă și de subțirimea efectivului, inclusiv cu probleme medicale, este rămasă în cărți pentru intrarea în ”careul de ași” al Campionatului Național FRV de volei feminin pentru junioare ”mari”, grație unei victorii de 3 puncte în ziua a doua a turneului final de sub Tâmpa.

ACS Agroland, cu 15 sportive la barajul de la Iași, inclusiv 8 speranțe, pregătind implicit și turneul final național de săptămâna viitoare de la Timișoara, al Diviziei Speranțe

ACS Agroland

 

Impunându-se astăzi cu 3:1 (25:10, 23:25, 25:8, 25:14) în 74 de minute în dauna lui CET Govora CNMB Râmnicu Vâlcea, formația antrenată de Dan Mihai Jitaru și Claudiu Avrămoiu este la egalitate de puncte cu CS Dinamo Romprest București, duelul lor direct de vineri de la ora 18, tot în Sala ”Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, fiind decisivă pentru pătrunderea în semifinalele campionatului național, programate sâmbătă.

Simplul fapt că bănățencele sunt la doar un pas de intrarea în Final Four al ”Diviziei Juniori”, după ce ACS Agroland a cucerit tot în acest sezon de debut al clubului în întrecerile federale de volei ”Divizia Speranțe” și a fost la un pas de a se califica și în turneul final al ”Diviziei Cadeți”, conferă o doză semnificativă de optimism în ceea ce privește proiectul demarat la gruparea în roșu-alb-negru.

Sugestiv pentru progresul timișorencelor în decursul sezonului, ACS Agroland s-a impus astăzi destul de clar în fața unui sextet de care era întrecută la prima confruntare directă din actuala campanie, în toamnă, când CET Govora, aliniind și sub Tâmpa aproximativ aceleași efectiv, cu câteva absențe din rândul jucătoarelor care au depășit plafonul de vârstă, a învins pe teren propriu. În retur a venit rândul bănățencelor iar astăzi au câștigat primul set la 10 iar în cel de-al treilea au pornit cu 11:0.

”Și ne jucăm șansa și vineri, cu Dinamo!”, a anticipat antrenorul Jitaru, explicând: ”S-a jucat frumos și trebuia în mod normal să învingem cu 3:0. Dar în setul doi am cedat de la 23:13 la 23:25, ceea ce se întâmplă mai rar. S-au blocat complet și nu mi s-a mai întâmplat, chiar dacă am mai pierdut de la 16, 17, dar nu de la 13. Am dominat în general clar adversarul, cu inexplicabila cădere din setul secund. Dar în setul următor aveam 11:0. Am avut niște teme pe care am încercat să le rezolvăm în perspectiva meciului cu Dinamo!”

ACS Agroland a învins în premieră la un turneu final al Diviziei Juniori, pentru categoria de vârstă 1996/7, în alcătuirea Adriana Melniciuc, Adelina Ungureanu – secunzi, Bartha Bella – ridicător, Ioana Ordean universal – cpt., Petruța Orlandea și Larisa Vasilică – centri, cu Laura Mitrică libero.

Au mai intrat Diana Păiușan și Romina Bolea dar nu și Andreea Niță, căci înlocuirea uneia dintre cele minim 3 componente din generațiile 1996/7 care trebuie menținute în teren conform regulamentului ar echivala cu depunctarea în clasament.

Căpitanul Ioana Ordean, cu probleme după o accidentare, a strâns din dinți și a evoluat permanent în primele două apariții, tocmai în ideea că fără ea în teren timișorencele ar pierde un punct în ierarhie datorită scăderii sub limita de 3 junioare de 1996/7 care trebuie jucate laolaltă prin regulament.

În primul meci al zilei în seria patrulater a timișorencelor, în al cărui prim set antrenorul Jitaru a revenit la Brașov de la Timișoara, în urma nașterii marți a celui de-al doilea copil al său, CSM Satu Mare – CS Dinamo Romprest București 3:1. Sătmărencele s-au calificat astfel în lupta pentru podium și medalii, cu 6 puncte și setaveraj 6:1.

Iar CS Dinamo Romprest este cu siguranță avertizată de faptul că în urmă cu nici două săptămâni ACS Agroland furniza surpriza de a-i depăși garnitura de ”Speranțe” în turneul final de la Timișoara, în semifinale, cu 3:0. Desigur, nivelul este cu totul altul, două trepte… mai sus, dar ”Agroland” și-a arătat deja deschis intențiile.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + trei =

 


Alte articole legate de acest subiect: