Alternative Flying Steps, prim triumf, Gugulanii, prim 3:2 pentru formațiile gazdă în noul sezon, în fața unui public cu jucători din elita A1 ai Caransebeșului. Campionatul Municipal Timișoara, și cu o restanță jucată, încă o amânare și o neprezentare

A fost o săptămână cu de toate în Campionatul Municipal Timișoara de volei pentru amatori, în primul rând cu o victorie în premieră pentru singura formație care nu simțise gustul succesului în precedentele runde din acest tur de campionat, și anume Alternative Flying Steps, dar și cu o primă neprezentare, o restanță reprogramată și disputată precum și un alt meci amânat.

Pe rând, marți 6 decembrie au pășit la fileu de la ora 20, în sala de sport ”de la Popa Șapcă” gazdele de la UVT și alb-violetele Politehnicii, inaugurând etapa a IV-a în seara de Moș Nicolae. Echipa Universității de Vest s-a impus fără set pierdut, la 20, din nou 20 și 22, obținând al doilea triumf de la debutul în premieră în această competiție, pe când cea mai bună jucătoare de pe teren a fost nimeni alta decât fosta prim-divizionară a Timișoarei, Cerasella Șerban, actualmente la cârma secund-divizionarelor politehniste în A2 Vest. Au arbitrat Adi Miculescu și Beatrice Galiț.

O seară mai apoi, miercuri 7 decembrie, alb-violetele Politehnicii s-au pregătit prin joc pe mijloc de săptămână pentru partida secund-divizionară din week-end prin a disputa și restanța din etapa a III-a în deplasare la Alternative Flying Steps, în sala de sport a Școlii Generale 30 din zona Soarelui.

Și a rezultat întâiul triumf în turneul municipal de volei pentru Alternative Flying Steps, cu Edi Roic desemnat MVP al partidei, gazdele câștigând clar primul set, cu 25:21, pierzându-l la mare luptă pe cel de-al doilea, cu 25:27, și luând toate cele 3 puncte în ierarhie cu 25:22 și 25:23 în următoarele: 3:1. Arbitrat de Lucian Bădiceanu și Beatrice Galiț.

Alternative Flying Steps se bazează pe Aurelian Cîrdu, Valeriu Talpaș, Flavius Vîrlan, Ovidiu Darlaczi, Edi Roic, George Angheoiu, Bogdan Chiriță, Mira Isar, Rareș Micșa, Paul Negruțiu, Daniel Ciobanu, Dragoș Covaci, Ștefan Petrică, Sebastian Constantin, Florin Lăudat, Silvana Todirean și Alex Stăncioni.

Seara de joi, 8 decembrie, a adus o mixtură de volei cu răsturnări de scor în fața a numeroși spectatori printre care chiar și profesioniști din elita prim-divizionară masculină, însă și cu o neprezentare. În cazul dublei campioane la zi UMF Timișoara, care nu s-a aliniat la startul de la ora 21,15 din sala Colegiului Tehnic ”Regele Ferdinand I”, în jocul din cadrul rundei a IV-a la CS Alternative, care s-a impus așadar la ”masa verde”: 3:0 (25:0, 25:0, 25:0).

Însă tot joi seară, de la ora 20, s-a consemnat la Caransebeș și cel de-al treilea scor de 3:2 din această ediție, după Timișoara – Continental 2:3 în etapa a doua și UMF – Timișoara 2:3 în etapa a treia.

De astă dată n-au mai învins însă oaspeții, deși au condus cu 1:2 la seturi, triumful fiind al gazdelor din Caraș Severin, Gugulanii, care au răsturnat scorul: 3:2 cu Continental, 25:17, 25:27, 23:25, 25:23, 15:11.

S-au jucat așadar 216 puncte, semn că publicul a avut ce vedea, după cum se explică și pe pagina oficială a competiției, de pe facebook, Turneu Municipal de volei amator Timișoara: ”Felicitări celor două echipe pentru meciul frumos și pentru fair- play-ul de care s-a dat dovadă încă odată la Caransebeș. A fost un public numeros, cu peste 50 de persoane, inclusiv jucători din Divizia A de volei, ceea ce a dus la un spectacol excepțional pentru nivelul de amatori”. MVP a fost Emanuel Dragomir, trăgător secund de la gazdele câștigătoare din Caransebeș. Prim-divizionara masculină AS Volei Club Caransebeș câștiga vineri la debutul în returul elitei Divizia A1 cu 3:1 de la 0:1 cu LMV Tricolorul Ploiești, obținând astfel a cincea victorie din 12 apariții. Bănățenii au răsturnat scorul în dauna grupării din imediata apropiere a podiumului, 20:25, 30:28, 25:21, 25:19.

În fine, meciul dintre Timișoara și AFS, anunțat inițial pentru sâmbătă la ”Electrotimiș”, cădere de cortină peste runda a patra, a fost amânat datorită alegerilor parlamentare din acest week-end. Ramân așadar două restanțe de jucat, cu tot cu Gugulanii – UVT, din etapa a treia.

Săptămâna viitoare au loc meciurile ce fac parte din etapa a 5-a, începând luni cu UMF – Gugulanii la ”Medicină” de la ora 20 și Continental – UVT la Școala Generală 30 de la ora 21, rundă ce se va încheia joi de la 21,15 cu Alternative Flying Steps – CS Alternative la ”Regele Ferdinand I” și Politehnica – Timișoara în sala ”Constantin Jude” de la 21,30.

Rezultatele la zi și clasamentul actualizat, pe coloana dreaptă a secțiunii volei, laolaltă cu runda viitoare. 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sport de masă, Volei și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: